nu ești în povestea aceasta

[Tudor Cicu]

nu ești în povestea aceasta

 

uneori, iubirea îmi pare un roman încă nescris

unde se cern amintiri ca într-un dans de umbre

așa cum palmele tale

lipite de buzele mele spuneau:

ia te uită! se apropie de noi taina a tot ce e de

nespus

și unele presimțiri nelămurite... ca fericirea.

uneori, cît vezi cu ochii

câte cineva își caută un drum, o cale, norocul

și nu mai răspunde chemărilor

simți și tu...

o pasăre rănită mi se lipește de inimă

ori asta poate să însemne că îmi vorbește de renunțare.

a! ce vreme frumoasă e azi, îmi spun;

care să fie începutul acestor singurătăți

dacă nu atâtea iubiri înfrânte cu fiecare bătălie

care se dă la răspântia unei alte lumi,

spre mari depărtări?

dar tu nu ești în povestea asta, o, da!

se-ngroașă cerul de păsări de tot felul

văd și aud ca și cum ar fi trebuit să fim clopote

și ce vis frumos am fi fost

așa agățați de cuvinte amândoi

să fi tremurat până la capăt

în atâtea rostogoliri, atâtea victorii;

am fi crezut și noi în ceva

ori poate că într-un basm adevărat

nu e bine să-ți dorești prea mult un lucru?

[giurgiu maria]

Foarte frumos! Prețuire și vă doresc Crăciun fericit!

[Nădejde Angelina]

se-ngroașă cerul de păsări de tot felul

"văd și aud ca și cum ar fi trebuit să fim clopote

și ce vis frumos am fi fost

așa agățați de cuvinte amândoi

să fi tremurat până la capăt

în atâtea rostogoliri, atâtea victorii;"

Preţuire!

[Tudor Cicu]

Alexandru: Viața în întregul ei, cu toate detaliile, nu poate fi redată într-un poem, dar ea sigur trece hotarul dintre viață și ce se mai poate spune despre lumea aceasta, uneori, doar un spectacol al existenței, pentru a trimite către cititor mesajul că totul e o iluzie năzărită pe tărâmul oamenilor singuri. Iar Crângul... aflat la doi pași de mine e tărâmul în care s-au așternut doar urma unor pași trecători și ei. Salutări!     

[bolache alexandru]

Vecinătatea Crângului e de vină, domnule Cicu!

[Tudor Cicu]

Valeria: Mulțumesc! Dincolo de poezie, ceea ce nu poate fi povestit, nu există! Cu drag!

[Tudor Cicu]

Mihaela S: (Nu ești?)... Ştim doar, ce spunea Nichita cu privire la tristeţea poetului! Deci să nu-l credeţi pe poet. Pentru că el (când ea îî apăruse în cale) stinsese demult lampa și plecase să se culce: „Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i spre covor;/ Ştiu, eu n-am să scap de umbra-i mişcătoare pe covor/ Niciodată – Nevermore”

[Valeria Merca]

Frumos! Atitudine lirică de necontestat, prezentă, de altfel, în creația autorului. Fragmentul citat de Gina l-am savurat și eu. :)

Cu plăcerea lecturii.

[Mihaela Suciu]

O, da... oare nu-s?

[Tudor Cicu]

Cristian Je: Doi poeți... își dau mâna și cred în visul lor. Și își lasă gândul lor, ca pe un semn de carte, cititorului. Dacă nu, atunci totul se petrece sub semnul zădărniciei. Ai mâna mea întinsă și clipele acestea atât de puține în comunicarea unde până și păsările își vorbesc limba, numai noi scufundăm speranțele ca pe niște corăbii. Cu stimă!

[Tudor Cicu]

Ana C Ronescu: Edgar Allan Poe, poetul „corbului nemuritor”, o, da! l-am îndrăgit din tinerețe. 

... În discuția despre omul poetic, Heideger spunea că poezia nu se poate confunda cu limbajul ei, dar nici că poezia nu poate trăi în afara limbajului și a unei anumite muzicalități a cuvintelor. E.A. Poe poate fi asociat, ca poet, și acelui fiu al imaginației și al misterului evident, dar, negreșit, e un martir al cuvintelor. Influența „pulsației lui interioare” de a gândi poezia în toată muzicalitatea ei, nu poate să nu fi influențat poeții de pretutindeni și poate fi numit poetul cu influența cea mai mare și mai durabilă. Ca romantic, Poe a oscilat, în poezie, între armele rațiunii de a căuta marile adevăruri ale sufletului și cu arme supranaturale, în intuiție, fantezie și imaginație. Mulțumesc pentru cuvinte și popas... cu mult drag!