Toiag înaripat

[Alina Ilie]

 

Împreunate mâinile-mi privesc,

Sunt ale măicuțelor toate, și-ale mamii’,

Permanent mai aproape, tivesc

Cu dantelă. Imaginea volnicii,

Care-am fost, intim îmi seceră

Icoana cu ele blânde, atunci

Netremurânde, abia de unseră

Un suflet în miere, necum,

Infinit firesc dezmiardă.

Aceleași de s-au frânt de ne-știre

Și-au frânt de-apărare, să ardă

Sau rău să se mistuie în smintire.

Veșnicie mâini, prin timp

Profeții menirii de a fi femeie

acum eu al lor anotimp

În fiica mea întemeie

Un alt ne-destin.

[Alina Ilie]

Vă mulțumesc tuturor pentru timp, sfaturi și aprecieri. Îmi trăiește în minte povestirea Oanei Pellea despre momentul trecerii mamei sale la cei drepți când, la întrebarea “ce mă fac când o să-mi fie dor de tine?”, doamna Domnica Pellea i-a spus să își sărute mâinile. Astfel, mi-a revenit în inimă imaginea mâinii tuturor mamelor.

[Vasilisia Lazăr]

Ce poem delicat și dens în simboluri! Mâinile devin aici mai mult decât un detaliu al ființei: ele sunt puntea dintre generații, moștenirea nevăzută a iubirii, a sacrificiului și a puterii tăcute. Îți privești rădăcinile cu recunoștință și înțelegi că ceea ce ai primit se prelungește firesc în fiica ta, ca o binecuvântare care învinge timpul. „Toiagul înaripat” sugerează tocmai această continuitate: sprijinul primit de la înaintașe capătă aripi și duce mai departe destinul feminin, într-o emoționantă lecție despre memorie, iubire și dăruire. 

[bolache alexandru]

Un text alambicat în care se poate observa o predare de ștafetă... 

[Grig Salvan]

Interesant, ca de obicei, limbajul insolit, cu multe cuvinte și expresii clasice, din limbajul popular, ori cu forme gramaticale intenționat alterate în scop poetic. O primă lectură pare greoaie și pare dificil de înțeles, dar la o altă lectură parcă se luminează frânturi de gând și sugestii ideatice surprinzătoare. Citit cu interes.

[Stanescu Valentin]

Mâinile ca un suflet, tac şi fac, duc lumea mai departe. Frumos poem!

[Mihai Katin]

prin disonante alăturări și dezacorduri voite  poemul își  construiește  o stare a lui  similara  simțirii celei ce l-a scris,

dar,mereu  va exista un dar si un semn de exclamare,în rest:

Profeții menirii de a fi femeie