Aș fugi într-o poiană, dar mă tem că mă vor prinde
Zburători cu flori în plete, rătăciți prin lumea toată,
M-aș ascunde-n podul lunii, însă cerul se aprinde
Fiindcă-s nopți de sânziene și dorință-nflăcărată.
Stau la pândă și așteaptă nenuntitele fecioare
Să le-atragă prin poiene la cules de sânziene,
Și cu multă măiestrie, cu puteri ispititoare
Le vor face să-și dorească chiar iubiri nepământene.
Cerurile sunt deschise, dansul ielelor se-ncinge,
Viața-și cerne bucuria peste nesfârșita zare,
Iar drăgaicele frumoase încerca-vor să alunge
Spiritele necurate cu flori dulci, vindecătoare.
De-aș pleca în seara asta, m-ar cuprinde dintr-odată
Doru-aprins de tinerețe și m-ar pustii păcătul
De aceea văd lumina dinspre ceruri – destrămată
Și adorm sub bolta lunii – fără să-mi mai aflu leacul.
Adaugă un comentariu
Stimată doamnă Ana Cîmpeanu, vă mulțumesc!
În vers clasic, imagini calde,, de sezon, suave, elegante, care curg melodios! Am citit cu mare plăcere!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE