Nevinovăție (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

Şi Solomon a spus:

- Aduceţi

sabia şi tăiaţi acest

poem în două!

- Să nu fie nici al meu,

nici al lui, Tăiaţi-l!

a exclamat, încântat, cel

care pretindea că poemul

meu e al său.

- Iertare! Zic

Şi am plecat gândindu-mă abia acum

la nevinovăţia copacului

căzut... 

[Gabriela Raucă]

„- Să nu fie nici al meu,

nici al lui, Tăiaţi-l!”

De cum am citit aceste cuvinte, mi-a apărut în minte scena biblică, în care două femei se aflau într-o dispută, în fața împăratului Solomon. La fel ca și acolo, părintele adevărat se sacrifică, salvând o viață, pe care el însuși a dăruit-o deja. Ce poate fi un poem, în care pulsează inima creatorului, decât copilul său, o parte din sine, un crâmpei de suflet, pe care nu îl poate sacrifica. Câtă profunzime, câtă sensibilitate, câte lacrimi se află în aceste superbe versuri!

[chindea maria elena]

Poemul-copac! Ce viziune! Fie că-l folosești ca aerodrom pentru propriile explorări ale necunoscutului sau doar ca simplu lemn de foc în vatra sufletului, oricum își va dovedi utilitatea, întreg sau hăcuit, există un destin pe care și-l va-mplini negreșit! În reflectoarele rampei sau în culise, este o înțelepciune a jocului vieții! Puterea aforistică a poemelor lui Ion nu scade peste timp! Dimpotrivă!

[bolache alexandru]

SUPERB!

[Vasilisia Lazăr]

Cu speranța că acest poem a ajuns la inima și mintea cititorului din dumneavoastră, iar după acest comentariu complex se vede că a ajuns, eu vă mulțumesc cu reverență, domnule Cicu!

[Vasilisia Lazăr]

Excelent și comentariul tău, Dan, avizat și la obiect, pe care-l apreciez și pentru care-ți mulțumesc mult!

[Tudor Cicu]

Și Andersen recunoștea că Biblia e cartea cea mai cuprinzătoare din lume, după care îi urma (zicea el) O mie și una de nopți. În Biblie (Daniel, cap.1, v.17), ni se spune că numai „…Daniel putea să tâlcuiască vedeniile şi visele”. Acum, citindu-i această parabolă biblică, versetul redat mă duce cu gândul la Ion Lazăr da Coza. Când l-am citit mi-am zis că o carte e ca şi o oglindă în care cauţi să ghiceşti fizionomia autorului. Fără imaginația poetului și revelația ce o are la un moment dat, toate, rând pe rând, își pierd sensul în lume. E și cum zicea Kafka: că, niciodată, poarta cetăţii nu se va deschide dinaintea ta, dacă nu ești destinat ei. Cetatea va rămâne, veşnic, cufundată într-o vrăjită tăcere de moarte. Ce și-ar dori cel mai mult un poet, decât să ajungă la sufletul și mintea cititorului și să-i inducă o stare nouă de visare.

[petrut dan]

O parafrază inedită a momentului biblic în care Solomon a trebuit să hotărască între cele două femei care pretindeau fiecare că al ei era copilul pentru care se judecau! Pornind de la această întâmplare găsim un poem minunat, în stilul autorului, ce poate fi interpretat în mai multe chei și care ne dă încă o dată măsura talentului și a gândirii profunde a lui Ion Lazăr da Coza! Excelent poem!