Îmi par un țăran,
trag plugul prin piatră,
sub vremea curbată,
nu Calul Troian.
Prin piatră și lut
respir ca un faur;
Și spicul de aur
mă soarbe tăcut.
Mi-e gândul din grâu
un zvâcnet de moară;
Răsară, răsară
grânețe pârâu!
Boiane, Boian,
semințele ierbii
își murmură cerbii
prin naiul lui Pan.
Pășesc prin obscur
cu raza pe frunte,
și-n piscuri de munte
sunt ochii-mi de mur.
Din veacuri noian,
sub dealuri de piatră,
trec versul prin vatră
și-mi par un țăran.
Adaugă un comentariu
Mulțumesc tuturor celor care au poposit prin grânețe! Onorat de comentarii și aprecieri!
frumos, frumos!
Curge frumos amfibrahul... Felicitări, Gabriel Cristea!
VB
Deosebită apreciere!
O imensă bucurie lectura poezie pe care o scrii! E o senzație atât de plăcută să citești asemenea versuri.
Admirație, Gabriel Cristea!
Mi-e gândul din grâu
un zvâcnet de moară;
Răsară, răsară
grânețe pârâu!
Să răsară, Gabi, să răsară! Și din gânduri, versuri. Știu, nu e ușor (trag plugul prin piatră), dar grâul e de aur.
Gânduri ancestrale alături de speranța pâinii cea de toate zilele. Dorul de libertatea naturală, pură, elementelor de care sufletul are nevoie. Un poem plin de vibrație candidă.
Cu deosebită plăcere,
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE