Îmi doarme sufletul, nu-l mai trezim!

Un pumn cu aer, smuls pentru tine,
din briza mării, îţi trimit,

O poveste poate fi o filă din viaţa noastră,
de vei mări detaliile, vei dezlega enigma,
- zborul şi-atingerea clipei -
M-ai întrebat, astăzi, ce e dincolo de văl,
Aprind felinarul să-ţi văd faţa,
ecoul şi-oglinda gândurilor mele eşti.
Un gând colorat şi unul alb...

Uşor ţi-e sufletul,
să nu calci frunzele căzute,
speranţele nu mor,
doar gândurile albite în noua zi!
Eu văd cum mă izbesc doar de stânci,
Urci pentru-a avea de unde coborî?
Îmi doresc să schimb ceva. De multe ori,
nu ne stă în putere să facem asemenea minuni,
Am văzut astăzi ce-nseamnă un tsunami,
spaţiile prea lărgi lasă şi multă durere,
Sunt lucruri, uneori,
ce stau mereu în aşteptarea vindecării...


Un punct central, un punct de cumpănă,
a fost această elegie scrisă până la jumatate.
Abandonată-n tine,
- parfum ameţitor, ecou întors la tine -
Să ne sorbim respiraţiile!

Despleteşti emoţii, cauţi noi sensuri,
ca şi cum te-ai tot înalţa.
- valul ce-şi caută malul în vis -
Un tumult de valuri. Impresionante, mari,
se sting uşor. Sunt momente care-aparţin vieţii,
cărămizi în fundaţia construcţiei.
În noi sunt multe semne.
Nu mai mult decât mi s-a dat să am,
dacă voi găsi un sens, într-un sens
ce nu are sens, îţi voi spune.


Uimirea-ţi va fi în multe, un circuit în toate!
Tot ce vine se reîntoarce, vine
cu o emoţie puternică şi se retrage
liniştit, calm, scuturat de emoţii.
Nimic nu ne-aparţine, cu desăvârşire,
dar ceea ce construim trebuie, măcar,
să zugrăvim. Timpul trece, nu ne găseşte
pe toţi la fel. Fiecare în timpii lui.


Spinii dezvoltă noi simţuri, emoţii nedefinite,
Steaua este în pieptul tău, cu sufletul o-atingi,
Un paradis! Am regăsit acele meleaguri
adăpostite în noi. Până la cer, în inimi,
trandafirul luminii ne-a înflorit.
În clipa simtiţă, luminile-au străpuns întunericul.

Cum să nu se unească dacă este
tot acelaşi râu, aceeaşi apă?

O arcă şi râul care-şi continuă cursul...
Divină este atingerea spiritelor noastre,
o vindecare,
Îmi doarme sufletul, nu-l mai trezim!

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe August 19, 2013 la 12:51pm

Sunt momente care-aparţin vieţii,
cărămizi în fundaţia construcţiei.
În noi sunt multe semne.

Multumesc, Iris.

Cu drag,

Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe August 19, 2013 la 12:49pm

Steaua este în pieptul tău, cu sufletul o-atingi,
Un paradis!

Multumesc, Sofy, pentru lectura si caldele impresii.

Cu drag si pretuire,

Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe August 19, 2013 la 12:44pm

Tot ce vine se reîntoarce, vine
cu o emoţie puternică şi se retrage
liniştit, calm, scuturat de emoţii.

Multumesc, Gabriela.

Cu drag!

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe August 19, 2013 la 12:43pm

Asa este, da Coza, condimentele iubirii ni le presaram fiecare!

Cu multumiri,

Irina

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe August 19, 2013 la 12:42pm

Uşor ţi-e sufletul,
să nu calci frunzele căzute,
speranţele nu mor,
doar gândurile albite în noua zi!

Multumesc pentru pasii tai si ganduri, Lisia.

Cu drag!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe August 17, 2013 la 9:22am

De pază la porţile iubirii. Menţinea ei este o artă. Ca şi poemele tale, care-şi poartă numnele cu prisosinţă. Cuvinte multe, expresii meditative puternic metaforizate, dar toate cu rolul lor convingător, care ţes pe lângă mesaj expresii uluitor de sentimentale. Limbaj care particularizează lirismul personal prin meditaţie şi metafore alese.

Deosebită admiraţie, Sofy!

Comentariu publicat de Gabriela Grădinariu pe August 17, 2013 la 7:23am

Arca de pe râul vieții capătă sens și echilibru când poartă în ea iubirea. Frumos!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe August 17, 2013 la 2:46am

Se desprinde o filosofie a armoniei în dragostei, căci, nu-i așa, dragostea poate fi și cu năbădăi.

da Coza

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe August 17, 2013 la 2:09am

Pășesc și eu încet, să nu-l trezesc. :)

Vindecare, poezia ta.

Drag,

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog preludiu în E minor a utilizatorului Vasilisia Lazăr
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ecoul tăcerii a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Introspecție a utilizatorului Corneliu Neagu
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de imaginație - coperți a utilizatorului Mihaela Popa
ieri
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Cerere de aducere aminte a lui Costel Zăgan
Joi
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dizarmonie a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
Joi
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Dizarmonie a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
Joi
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Dizarmonie a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
Joi
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cincizeci de ani a utilizatorului Răduță If. Toader
Joi
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Cincizeci de ani a lui Răduță If. Toader
Joi
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Stâncă și eternul a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
Joi
Postare de log efectuată de Răduță If. Toader
Joi
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
Joi
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
Joi
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
Joi
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stâncă și eternul a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
Joi
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dizarmonie a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
Miercuri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stâncă și eternul a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
Miercuri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum ninge la mijloc de vară a utilizatorului Amanda Spulber
Miercuri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La o plecare ll a utilizatorului Monica Pester
Miercuri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor