Mi-a bătut la poarta din Tibet o inimă de continent pierdut

[nicolae vaduva]

Atârnată, Luna-şi căuta echlibru în goana

cerului, ascunzând Pământului o faţă...

Din adâncuri, începutul arunca la suprafaţă

clocotiri de mări ce divizau Gondwana.

Atunci m-am rupt în insula aridă

a cataclismelor din care se mai văd

refluxuri aducătoare de prăpăd

ce-aprind în fiecare gest o atlantidă.

M-ai strâns de ţărm lemurian, într-o amiază,

de n-a rămas cu mine nicio mare,

dar mai transpir din când în când şi sare,

din apa lor,  pe pielea mea cristalizează.

Iar magma ce-mi aluneca în dungă,

prin vene, căutând un nord îndepărtat,

este azi un lanţ de munţi pietrificat

cu un vulcan activ în partea stângă

din supercontinentul sfărâmat.

[Ion Lazăr da Coza]

Remarcabil.

da Coza

[Agafia Drăgan]

Foarte frumos! Aprecieri sincere.

[Sofia Sincă]

Frământările terrei desigur că au alcătuit și au rupt multe lanțuri, s-a modificat de-a lungul vieții ei îndelungate.

Poezia ta, astfel de activitate descrie. Interesantă transpunerea autorului în eroul ce a suportat totul. Dar dacă dorești a fi și prozodia corectă trebuie să mai lucrezi la ea. Un astfel de poem este mai ușor de alcătuit în vers liber.

Am citit cu plăcere!

Sofy

[gina zaharia]

Supercontinentul cuvintelor se vede cu ochi nevulcanici:)

Admirație,

[Angi Cristea]

Te felicit ,,lemurian".