Îmbătrânim, frumoasă doamnă,

Eu sprijin anii mei de tine

Ca de un munte de lumină.

Tu-i porţi... iar umerii tăi mici,

Atât de firavi, de novici,

Ca doi călugari puşi să-ndure

Canonul lor în rugăciune,

Îmi ţin tristeţile de-o viaţă

Şi zile fără de speranţă

Când rătăcind cărări prin ploi

Tu mă chemai să fim iar doi.

Luai în spate din poveri

Şi le-ngropai în primăveri.

 

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,

Dar cu atâta drag îţi duc

Al neputinţei tăvalug

Ce ţi-a cuprins ca-ntr-o vâltoare

Plăpândul trup precum o floare...

Ţi l-aş purta spre infinit,

Numai să ştii cât te-am iubit.

Îngenuncheat pân' la pâmânt

E îmbrăcat ca-ntr-un veşmânt,

Tivit cu slăbiciuni șuvoi,

De multe ori şi cu nevoi,

Ai cicatrici şi urme-adânci

Lăsate de dureri şi prunci.

Dar şi aşa, vei fi mereu,

Mireasa sufletului meu.

  

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,

Singurătăţi în cuib de cuci

Ne-aşteaptă iarba de sub cruci,

Să odihnim în ea trăiri

Din lada plină cu-amintiri.

Dar sufletelor noastre-acum

Le cresc lăstari pe scurtul drum.

Sunt înfloriți ca-n primăvară

Iar peste tot ne împresoară

Parfumul clipelor în doi

Din vraja vieţii ca un roi.

Şi te iubesc iubită doamnă,

Magnolie-nflorită-n toamnă!

 

Vizualizări: 595

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe August 12, 2013 la 12:37pm

Mulțumesc Augusta! Eu cred că bătrânețea este minunată atunci când există iubire între parteneri! Dragă trecerea ta!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe August 12, 2013 la 10:18am

Se poate numi şi romanţa temerei de timp, trecut spre veştejire...

Un cântec al părinţilor care se trec prin  ideea copiilor văzuţi mari. Însă atunci când iubirea, ataşamentul celui de lângă tine este încă viu, nu îmbătrâneşti niciodată... sufleteşte. Doar fizic. Poema are muzicalitate deşi uneori sare din ritm cu câte un vers sau din cu câte o rimă lipsă. Însă luată în ansamblu este ca un cântec

Iar peste tot ne-mpresoară - acest vers prezintă o sincopă - Iar peste tot ne împresoară

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe August 12, 2013 la 10:05am

Ai intuit bine Gabriela! Mereu pun în versuri sentimentele transmise  mie de soțul meu! E ca și cum m- aș privi într-o oglindă! De data asta am mers cam mult privind în timp...

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe August 12, 2013 la 9:59am

Mulțumesc doamnă Ana Ardeleanu! Drag popasul dumneavoastră!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe August 12, 2013 la 9:57am

Mulțumesc Iris! O săptămână bună îți doresc frumoasă doamnă!

Comentariu publicat de Chris pe August 12, 2013 la 9:54am

Frumoasă Angelina, o cântare a vieţii cu bune şi rele, cu dragoste şi bătrâneţea ca o concluzie.\

Comentariu publicat de Gabriela Grădinariu pe August 12, 2013 la 9:33am

Eşti un minunat translator în versuri pentru vibraţiile din inima domnului tău. Felicitări!

Comentariu publicat de Ana Ardeleanu pe August 12, 2013 la 8:26am

un strigăt al frumuseţii

din vraja vieţii ca un roi

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Pulsul timpului a lui BOTICI GABRIELA
cu 2 minute în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tam-Tam a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plătesc minotaurul a utilizatorului Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tristețe de toamnă a utilizatorului Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în satul meu a utilizatorului Chris
cu 5 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Coincidență? a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Lui BOTICI GABRIELA i-a plăcut profilul lui Chris
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Coincidență? a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sunt? a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Sunt? a lui BOTICI GABRIELA
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Coincidență? a lui Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plătesc minotaurul a utilizatorului Mihai Katin
cu 13 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Furtuna a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Note din jurnal (© Ion Lazãr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nu-mi frânge inima cu văzduhul, a utilizatorului Maria Mitea
cu 16 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plătesc minotaurul a utilizatorului Mihai Katin
cu 16 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Destin a utilizatorului Dacu
cu 16 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Furtuna a utilizatorului Monica Pester
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor