Loialitatea celui fără de timp

[chindea maria elena]

fără ferestre

am uitat ce ne știam un puzzle sinucigaș lasă amprentă vâscoasă
pe omenire doar morții și crucile lor în spate
simt cutremurul timpului


îmi spui râzând ”ești purtător ilegal de identitate” eu întorc
poala vântului e bine încă nu-i descusută nu-mi rătăcește falangele
când mă sustrag capcanelor
poate c-am ratat câteva apeluri ale tribunilor de ceară
sau n-am vrut să dizloc aerul de pe socluri
inspirând toxinele unor atingeri păgâne
fără îndoială că și de la zboruri mi-am luat liber o oră ca să coc o tăcere
în bejenie cel nevăzut a cărui coloană nu se pleacă furtunilor
trebuie să-mpărtășească timpul
care se smerește în mine nu risipesc ziua întâi cometele
încă-mi alunecă sub crampoane strig în numele Tatălui alteori spăl
rugăciuni de pe umbrele mele
refuz să mă las eviscerat de legiunile groazei
mă strecor printre colții de iarbă ai zilei
precum o buruiană nu contează câte pancarte mi se înfig în coastă
”nu rupeți florile” cine vede obuze în palmele mele
are ochiul meduzei și liber la cazanul cu smoală căptușit de arginți
cum să peticesc șpaltul sufletului
un cer franjurat în burice nu ajută gravitația ar pune cătușă de gheață focului
ar trebui să știi
că genunchiul se poate frânge dar nu îndoaie lumina

vremea a intrat în interferențe periculoase cu propria-i esență negocierile-s sistate
cerneala cenușie din vene începe să miroasă a sânge

credința oligofrenă e semnul robiei
cerul ce nu se despică în cruce eliberează vulturii în oasele tale
altitudinea arde

sincope de-ntuneric stigmatele humei descătușează văzduhurile și ne iartă pe noi părinte
că prea mult ne-am lăsat ispitiți de moarte
nu e odihnă dacă nu-ți bei sângele neîndoit cu leșia trădării
până la ultima picătură
magia sinapselor poate să spună și antecamera inimii
diamantul care nu taie gordienele sigur n-are codul meu genetic

nu cer pereți capitonați infinitului

fără centură de siguranță pe diagonala iubirii
m-arunc

orologiul surpă genezele

[Vasilisia Lazăr]

am uitat ce ne știam (că)

începe să miroasă a sânge (să miroase)

altitudinea arde!

[Valeria Merca]

Superbe imagini artistice. Trăire, vibrație maximă.

citit cu mare drag

[Chris]

fără centură de siguranță pe diagonala iubirii
m-arunc

periculos, dar şi frumos :))

citit cu plăcere,

[Ana Ardeleanu]

"genunchiul se poate frânge dar nu îndoaie lumina" Frumos! 

[Ion Lazăr da Coza]

Iarăși antecamera?

diamantul care nu taie gordienele sigur n-are codul meu genetic

Să te cred? Tu, mai degrabă, cauți să descâlcești un nod gordian, decât zdrang cu paloșul...

da Coza

[Nikol MerBreM]

"Purtător de identitate", cu siguranță!

[Sofia Sincă]

Tema timpului, o temă mai nouă în poeziei Gerrei. Trăire mixată între cuvânt şi credința divină ce deține puterea de sorbire a existenţei pe o punte plină de lumină.

că genunchiul se poate frânge dar nu îndoaie lumina

Construcția?! Armonizată după temă.

Aceeași admirație!

Sofy