Mă întreabă mama, mă întreabă morții,
Ce este tristețea și de ce mă doare.
Le răspund în șoaptă, stând în pragul porții,
Nu mai plânge, mamă, peste tot e soare.
Aeru-i fierbinte, parc-ar vrea să plouă
Lacrimile tale fi-vor rugăciune,
Să ne reunească, iarăși, pe-amândouă
Și să se-mplinească, încă o minune.
Mama-și culcă umbra sub castanul bolții,
Liniștită pare, din adânc oftează,
S-a lăsat cuminte în răcoarea morții,
Care-ntr-o tăcere, peste tot se-așează.
Peste ani voi merge să îmi caut locul,
În pământul iernii florile-or să sece,
Și-n pervazul vieții voi lăsa tot jocul
Iar în nemișcare, veacuri se vor trece.
Strania tăcere se va sparge-n cioburi,
Aruncând în jerbe luciul nevieții,
Să se poată strânge-n miile de romburi
Umbre disipate-n văile tristeții.
Adaugă un comentariu
Lisia, corecturile tale mă fac uneori furioasă pe mine că nu reușesc să exprim tot ce simt. Dar ele întotdeauna mă pun pe calea bună.
Mulțtumesc din suflet pentru asta !
Poete, sinceritatea ta este de multe ori salvatoare pentru mine în felul de a-mi aborda scrierile.
Îți mulțumesc din suflet !
Chris, ca de obicei, ești cu aprecierea mereu în buzunar, scurt dar extrem de consistent !
Îți mulțumesc mult !
frumos si trist...
Un poem reușit, cu imagini bune ce demonstrează intensitatea trăirilor ce au făcut să apară, mi-a plăcut!
Mă impresionează comment-urile voastre atatde calde și apreciatîve !
Mulțumesc, Grig,
Mulțumesc, Alex
Un poem de o duioșie și o melancolie aparte, frumos curgător, versuri lucrate, rezonante, cu o prozodie reușită (probabil și după corecturile de rigoare). Citit cu multă plăcere.
O poezie încărcată de tristețe... Multe metafore deosebit de frumoase!
Una singură mai ai:
Umbre disipate în valea tristeții.
Ai putea spune:
Umbre disipate-n văile tristeții.
Lisia, am refăcut, zic eu.
Mulțumesc mult.
Sunt foarte mici, abia perceptibile, dar sunt câteva. La aritmii mă refer. Oricum, ți-ai îmbunătățit vizibil prozodia și pentru asta te felicit. Cât despre dureri, ele mereu există când rănile se redeschid, doar că, în timp, se mai cicatrizează, însă vor fi mereu acolo... vulnerabile mereu.
E greu sa scapi de dureri, de răni care se redeschid mereu nelăsându-ți ĺiniste deplină. Toate trec... Lucrez pe aritmii. Mulțumesc, Lisia!
Mulțumesc, d-le Nechita!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE