Ipostază

[Elisabeta Drăghici]

Nu am mai scris versuri firave,

în seri legănate de ramuri de măr,

îmbrăcând lumea cu gândurile mele.

Nu am mai scris nici cântece pentru femei triste

ce pășesc cu capul plecat printre oameni opaci.

M-au durut toate faptele lumii

și m-am ascuns, adunând lacrimi, să le pun

într-o neagră cutie cu amintiri,

pentru mai târziu,

când singurătatea va căuta un tovarăș.

[chindea maria elena]

Ne reconfigurăm fără încetare dimensiunile trăirii, că punem pauză sau turăm la maxim, totul se-nscrie într-un continuum magic! Mi-au plăcut sinusoidalele viziunii!

[Grig Salvan]

Versuri despre atunci când nu mai simți dorința de a scrie, știm cu toții, cei care mai scriem, această stare de abandonare trecătoare, deși te dor „toate faptele lumii”, te simți secătuit de puterea de a mai scrie, păstrând toate lacrimile adunate în sipetul inimii pentru altădată...

[Nuta Craciun]

Limbaj suplu, metafore surprinzătoare înlănțuite într-un ritm alert. Mi-a plăcut tare mult ideea finalului cu singurătatea care caută tovarăș. Am ceva rețineri la formularea ”oameni opaci”, și personal aș lăsa doar cutia cu aminiti, fără ”neagră”. 

[Tudor Cicu]

„Nu am mai scris versuri firave,

în seri legănate de ramuri de măr,

îmbrăcând lumea cu gândurile mele.”

 ... dacă poeta își propune, atunci e bine. „Ori visez, ori mă trezesc din vis”, îşi zicea Darie, din povestirea lui Eliade (parcă Ivan). Imaginaţia, fantezia şi invenţia celui-care-scrie e puterea sa de a avea reprezentări în Lumea ori „faptele lumii” prin care tu te-ai tot desfăşurat. Încep să înţeleg cum nu se vede poezia, spunea și M. Ifrim, într-un poem cu tâlc:  „alte cuvinte vin să ia locul/altor cuvinte”. E un gând, un îndemn și... restul e al celui-care-scrie, cum ziceam.

 

[Vasilisia Lazăr]

La prima lectură, mi s-a părut în totalitate un poem trist, la a doua, am descoperit că nu e chiar întru totul trist dacă lacrimile devin amintire. Am citit cu drag! Remarc sensibilitatea acestor versuri.

[petrut dan]

Interesant să -ți imaginezi singurătatea căutând un tovarăș, un poem ce îndeamnă la meditație, dar cutia neagră cu amintiri poate fi un reper sau o dovadă până la urmă, mi-a plăcut introspecția, cu drag!

[Mihai Katin]

și m-am ascuns, adunând lacrimi, să le pun

într-o neagră cutie cu amintiri,

pentru mai târziu,

când singurătatea va căuta un tovarăș.este  interesanta aceasta  pozitionare  in relatie   timpului  cu   fiinta  umana  care  pregateste  un interlocutor  singuratatii  intr-un  dialog   de o   inefabila  intimitate!