insula paștelui

[petrut dan]

Privesc dincolo de pereți.

Forța mă trage de mâneca hainei.

O țigară mi-ar prinde bine acum, dacă sunt ultimele momente,

întreb în timp ce pipăi buzunarul din dreptul inimii.

Nimic!

Bătăile încearcă să se grupeze rănite.

Cerul pare o haină împărțită de molii.

 

În depărtare păsări mâncate . Luna încă nu iese soarele întârzie

mișc perdeaua. Este prima oară când îmi aud umbra vorbind

despre următorul conflict interetnic.

Singurătatea.

 

În ziua dintâi pământul deasupra apelor descrie un cerc

prin care ar fi trebuit să treacă delfinii.

Mai inteligenți decât noi știu drumul spre casă.

Mă cuprinde o bănuială; sigur nu voi mai avea acces

la atâtea lucruri fumoase.

Cel puțin din acest corp supus legilor fizicii.

 

O șoaptă mă tulbură ca niciodată, te voi duce într-un loc fără gravitație.

Acolo nimeni nu se plânge de timp.

Cuvântul plictiseală nu are sens pentru că nu facem niciodată nimic. Doar privim.

O dată pe zi ni se aduce mâncare.

Vrabia roșie este a ta.

 

Privesc și ascult.

În mintea mea nu am venit pentru acest lucru.

Mesajul spunea că viața mi se va schimba dar nu atât de dramatic.

Și, în orice caz, nu mă interesează din punct de vedere spiritual.

Așteptam ceva legat de noroc, sănătate sau carieră.

Nu vești despre războaie sau căderi de guverne.

Interesul meu nu trecea dincolo de cursul valutar sau chirie.

.

Îmi amintesc primul act voluntar.

Ceilalți bat mingea pe maidanul din față, eu citesc la perete cu fața

să nu mă distragă zgomotul produs de cei care privesc

de pe margine, mama întreabă :

- De ce nu stai cu copiii?

- Dă-i dracu!

Privesc pe sub fusta educatoarele.

Multe și-ar dori un băiat ca mine, sau poate un soț.

Dorința mă maturizează devreme dar nu știu ce să fac împotriva acestui fenomen

fără lege aștept transformarea dorinței în patimă.

 

Până la 12 ani voi rămâne acasă.

Într-o zi voi pleca să lucrez cu niște vecini.

Nu mă voi întoarce la cină, urăsc sărăcia, indiferent că este vorba

de străini sau părinți doare la fel.

 

Restul a fost ca o pendulare ; întrebări și niciun răspuns.

Viața mea se lasă strigată pe numele mic.

O rutină împrumutată genetic îmi crease impresia unui spațiu închis,

distanța față de moarte.

iubirea sondează adâncul celulei.

 

Ca la trecerea unui tren în aer, încerc să scap de strânsoare

ca dintr-o cătușe. Aș vrea să clipesc atât de repede încât să uit.

Viteza poate face invizibile multe lucruri.

 

De cealaltă parte femeia, inconștientă de ce se întâmplă în jur.

Zvâcnește de parcă ar trece din spațiu în spațiu.

Un limbaj pe care altădată l-aș fi considerat obscen mă obligă

la dragoste. Bețișoarele chinezești mă îmbată.

În globul de cristal pâlpâie ceva ca fructul de goji.

Inspir, iar mintea se umple de o lumina blândă- cunoașterea.

Creierul se desface de parcă ar ecloza dintr-un ou energetic.

 

Big-bang, ajung dincolo.

 

Lumea în altfel de cadre.

Nu este o călătorie în timp voi înțelege mai bine.

Deocamdată stau la o masă cu banderola neagră pe mână.

Cineva îmi spune camarade să ucidem niște maimuțe.

Mă ridic împreună cu restul. Nu îndrăznesc să răspund,

dacă nu-mi voi recunoaște vocea, dacă voi poci vreun cuvânt,

ceilalți precis știu ce mutații produce frica.

 

Încalec de parcă m-ar fi născut într-o iesle.

Simt forța acestui moment până în adâncul rinichilor.

Vocea însoțitoare îmi spune:

-Stai liniștit ceea ce te stăpânește intră prin respirație.

Dar Dumnezeu știe că veți fi ca El ''cunoscând binele și răul'' repet după ea.

La marginea unei păduri moartea în linie dreaptă.

Gloanțele urlă prin mijlocul nostru, unde simt o fisură pătrund și împrăștie

materialul

genetic.

ar trebui să pot scăpa cumva, să existe o formulă,

cineva să-mi dea brânci peste această perioadă cântată de bețivi

la ora închiderii.

Bărbați de război aleargă cu baionetele trase. Mă las pe spate.

Simt greutatea unui trup care nu-și poate scoate cutia toracică din tăiș.

Începem să râdem într-o isterie provocată de iluzia că vom scăpa.

Caut precum ceilalți bani și fotografia iubitei.

La noapte voi avea ce visa.

Tu aplecată cu buzele căutând să mă vindeci de restul femeilor care aprind lumânări.

Focul scoate sunete ce pocnesc nu departe de noi.

Laba unei șopârle lasă urme, dimineața plină de rouă.

 

În fața cortului spaima,

de pază.

 

 

[Mihaela Popa]

magnific! un stil bine definit, percutant, original și impunator

felicitări!

[petrut dan]

Chris, îți mulțumesc pentru trecere și cuvinte, mă bucur dacă ți-a plăcut ,cu drag!

[Chris]

impresionant si ca marime si ca redare

[petrut dan]

Nuța, îți mulțumesc pentru apreciere, mă bucur să te știu printre cei care mă citesc așa cum te citesc și eu, cu drag!

[Nuta Craciun]

Aceeași mână experimentată pe care o cunosc deja, aceeași gândire care ar vrea să ne dezlege de inerţie şi să ne despotmolească din clişee și să ne invite la o nouă deschidere... o exteriorizare specifică celor care nu pot să reziste propriei plenitudini interne. 

Felicitări, Dan! 

[petrut dan]

Domnule Valeriu Anghel, vă mulțumesc pentru apreciere, cu respect!

Gina, și eu cu prețuire pentru comentariu și popasul liric, cu drag!

[gina zaharia]

 Călătorie intensă, bine descrisă. Fiorul poetic lasă urme adânci. Ba înalte!

Prețuire!

[Valeriu Anghel]

Un discurs liric de substanță, complex și emoționant, o viziune gravă și profundă asupra unei posibile realități, într-o exprimare literară autentică și remarcabilă.

[petrut dan]

Bună seara,

domnule Culiță Ioan, apreciez prezența și comentariul și vă mulțumesc pentru amândouă, cu stimă!

Alex, ma man, mulțumesc frumos pentru comentariul tău deosebit, cu prietenie!

Lisia, un comentariu bun și pentru volum cu micile modificări specifice, desigur, dar frumos, argumentat și plin de acea căldură naturală ce străbate din scrierile tale, mulțumesc frumos, my lady, cu drag!)

[Culiţă Ioan Uşurelu]

Impresionant! Deși destul de lung ca întindere, nu-și pierde forța și păstrează treaz interesul cititorului până la final. Felicitări!