Incendiu de fân încolțit

[gina zaharia]

Nu cunoşteam parola vântului
dar îl încurajam să acopere fânul încolțit
în vara pe care o împărţisem în sfere egale,
eu – un spic răsfăţat, tu clocotul unui izvor
din cuburi de inimă,
armonie perfectă între jocul inimii
şi sforile dimineţii.

Tot atunci, punctele cardinale răsuceau zvonuri
despre regina pădurilor,
locuia într-o scorbură intens colorată
în stânga unui copac
prea scump să-şi deschidă şi alte rădăcini
pe jocul clepsidrelor,
prea demn să comploteze un duel perfect cu scânteile
deasupra veşmintelor incolore.

Într-o zi s-a mutat spre deşert,
încercase un salt de supravieţuire
într-un fagure simplu,
pe o scară provizorie şi-a urcat şipotul amiezilor,
sub gânduri – un vas de ceară
şi instantanee din vara care topise toate calendarele
într-un jurnal de doi.

Acum ştiu parola vântului,
a descifrat-o regina nisipurilor
în călătoria de cinci stele pe umerii Carului Mare,
e scrisă cu majuscule de foc
şi poartă aura unui cerc de nobleţe
într-un incendiu de fân cosit. 

[gina zaharia]

Mihaela, Nutzu, Any, Lisia, Maria, da Coza, mulțumesc!

[Ion Lazăr da Coza]

FÂN s. n. Iarbă cosită și uscată, servind ca nutreț pentru vite; fânaț.

Fân cosit? Niet haraşol!

deasupăra > deasupra?

Şi nu se putea decât frumos.

da Coza

[Belean Maria Ileana]

inseamna ca ai frunzele, si iubirea la picioare...eu am imbratisar cu drag ideea poezmului, frumusetea versului si pe tine cu drag...felicitari...

[Vasilisia Lazăr]

Divin!

[Any Dragoianu]

Foarte bun poemul!