în iarna asta singură n-o să rămân

[Vasilisia Lazăr]

îmi vorbești despre absurditatea războiului

și cât de groaznic e să mori inutil

orice îmi spui pentru mine e breaking news

aproape de iarnă

 

mereu mă trezesc cu teama că

până mâine am putea muri și n-ai să știi tainele

pe care le ascund

între o zi și alta nu e decât pauza de somn

 

uneori nu pot să adorm

carnea fremătând sub piele

mulțimi de iepuri se pitesc lângă inimă

se înghesuie unii în alții

mă lipesc de tine ca-ntr-un cocon

liniștea îngroașă pereții

netulburată

știu că n-o să mai plâng niciodată atât de mult

îmi doresc să mă apropii de frumusețea iubirii

scrisul meu te cuprinde

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc mult, Alex, am lăsat-o un pic mai misterioasă. :)

Drag!

[bolache alexandru]

O promisiune și în același timp o declarație pe alocuri universala pe alocuri personală... Se simte frica, teama de mâine, mai mult teamă că iubirea nu e de ajuns... mulțime de iepuri se pitesc lângă inimă/ de fiecare dată mă trezesc cu teama că

până mâine am putea muri și

n-ai să știi toate tainele pe care

le ascund în mine/ și o declarație pe care orice bărbat ar vrea să o audă: 

atâta liniște 

netulburată

știind că n-o să te părăsesc niciodată

pentru alt bărbat... Apoi din nou ridicarea iubirii pe un piedestal:

mi-aș dori să mă apropii de frumusețea iubirii tale

măcar prin scris... O poezie de dragoste și o poezie reușită!

[Vasilisia Lazăr]

Maria, mulțumesc frumos, drag de trecere!

Într-un poem pot exista mai multe planuri, contează cum creezi fuziunea lor, astfel încât să primeze unul, celelalte devenind suport acestuia. 

[Vasilisia Lazăr]

Vă mulțumesc mult, maestre Valeriu Anghel! Onorată de atenția dumneavoastră!

[Maria Mitea]

Se transmite, foarte limpede, o stare, pură. 

 simt două poezii aici,

prima  poezie:

”mă ții strâns de mână

îmi vorbești despre absurditatea războiului

și cât de groaznic e să mori inutil

orice îmi spui pentru mine e breaking news

e aproape iarnă încă rezistăm

 

și tu și eu urâm singurătatea

 

în fiecare dimineață mă trezesc cu teama că
până mâine am putea muri și
n-ai să știi toate tainele pe care
le ascund în mine ” 

și

a doua:

” între o zi și alta nu e decât o pauză de somn

 

uneori nu pot să adorm

mi-ascult carnea fremătând sub piele

mulțime de iepuri se pitesc lângă inimă

se înghesuie unii în alții tremură

mă lipesc de tine ca-ntr-un cocon

e-atâta liniște 

netulburată

știind că n-o să te părăsesc niciodată

pentru alt bărbat

 

mi-aș dori să mă apropii de frumusețea iubirii tale

măcar prin scris” 

Îmi place și-a doua, dar prima transmite mai mult. 

aș căua altceva în loc :” de frumusețea iubirii tale”  

îmi place cum scrii: să mă apropii de (aerul care-l respiri) ( ceva mai vag, tainic, parcă ai căuta la el, o calitate pe care numai tu o simți, o știi, admiri în taină :) 

Cu drag, și bucuria lecturii! 

Maria, 

 

[Valeriu Anghel]

Lisia, poezia ta e tot mai bună. Un poem care copleșește prin intensitate și sinceritatea netrucată.