Flori de cuc

[Petre Ioan Crețu]

la sfârșitul nopții
tăiam drumuri în ochiul de sare
în timp ce lacrimile ne plângeau
ca niște
bocitoare veșnice așezate cu grijă
la căpătâiul timpului mirosind a tămâie
de fiecare dată mă întrebai
dacă știam că ochii tăi încă nu au văzut lumina
că sunt atinși de la naștere
de îngeri cu aripa
și s-au stins pentru că așa a fost scris într-o carte
eu tăceam și dormeam mai departe
cu capul vârât la subsuoara brațului tău stâng
ca o pasăre pasăre măiastră și bătrân

în căușul sufletului purtam atât de multă dragoste
încât de fiecare dată când alergam
când tălpile mele striveau apăsat
lumina pietrelor și mă clătinam
din mine cădeau fluturi
și dor și durere și chin
ce mult te-am iubit ce mult m-ai iubit
carnea îți era foc liniște spin
și nici nu ne mai știm
deși ești noapte de noapte lipită de mine

cum te cuibărești între umerii mei fragilă

tot suferim
ca niște îngeri răstigniți
doi câte doi în cerul de ger
și ni se face foame și sete și frig
te sărut pătimaș mă înalț și suspin


alteori mă credeam egalul lui Dumnezeu
ce blasfemie
și atunci cădeam din cerul meu peste livezi
ca o umbră de fum argintiu
ca un scuipat scăpat printre dinții Lui
dar de cele mai multe ori mă plictiseam
și muream pe furiș să nu cumva să simt
dorul de tine și spaima amestecate
cu rănile din suflet mai rele decât moartea

[Petre Ioan Crețu]

Mulțumesc mult dna Valeria Merca pentru trecere și semn.

[Valeria Merca]

Nu ai cum să rămâi indiferent la tabloul zugrăvit cu metafore seducătoare care curg dintr-o simțire profundă.

Drag și admirativ popasul în această pagină.

[Petre Ioan Crețu]

Mulțam mult J' Arrive!, atât pentru observație (am modificat) cât și pentru că încă mai citești bâzdâganiile scrise de mine. Să auzim numai de bine.