fiicei mele

[Diana Dobrita Bilea]

mai întâi

așterne-ți părul  

lung

în altare

de la capătul unei singurătăți până la cealaltă zăpadă a lumii

 

nu mă-ntreba de fleacuri precum fericirea

dezmiardă îndoielile de orice fel pentru ultima dată

copilă

apoi sărută mâna cărții

și stai în genunchi pe coji de nucă

până când literele vor sări din pagini să te ajute

 

după ce privești dimineața în ochi

primenește-ți zâmbetul cu îngerii rămași prin buzunarele inimii

ai grijă de mâini să nu fie goale

când plânge un copil de om de pasăre

sau un copil de floare

leacul pentru drumurile lungi și grele e să nu calci

visele altora

culcate pe burtă în sfântul lăcaș al țărânii

 

dintre oameni

unii chiar dragi îți vor intra în suflet cu noroiul  strâns pe tălpile zilei

nu-i da afară

nu-i opri să stingă o candelă

ci

deschide larg fereastra unui acatist

și iubirea ta să le spele picioarele

 

în ziua a șaptea

dă fuga la scara crinului

să vezi dacă poți să te odihnești și tu

pe vreo treaptă

 

[Valeria Merca]

Nobile invataturi si indemnuri, in calitate de mama... 

Am citit cu incantare!

[Diana Dobrita Bilea]

Multumesc mult, doamna Sofy. Fiicei mele ii spun sa-si iubeasca semenii, asa cum sunt ei. Daca toti parintii ar face asta, lumea ar deveni mai frumoasa. Cu mare drag si pretuire, Diana.

[Sofia Sincă]

Draga mea Diana, poezia este fascinantă, plină de simțire, de sensibilitate maternă către fiica sa. Dar este valabilă în cazul în care-ți dorești ca ea să devină călugăriță. Asta dorești?

Poemul se desfăşoară pe un vag fir epic într-o suită de metafore şi simboluri prin care se sugerează idei religioase, cuvintelor atribuindu-li-se însușiri pioase, iar unora forme poetice concentrate.

Eu admir compoziția, mi-a plăcut foarte mult!

Sofy