orice cǎrare a ochiului tǎu aș apuca

cireșii îmi înfloresc adânc în palme

pǎsǎri înmuguresc de-a înaltul brațelor

ferestrele au plecat

a rǎmas lumina

pânǎ la gura ta n-am știut ce este sǎrutul

Dumnezeu de dragoste

pânǎ la umǎrul tǎu n-am crezut

în merele dulci de pe crengile visului

mǎ strângi tandru între pupile

și eu cresc

în spiralǎ

împrǎștii raze cu degetele…

mi-a crescut altar în golul dintre cuvinte

și genunchii inundǎ cerul cu fluturi

așa vii tu

nu mai încapi în mugure

și izbucnești în cercuri de luminǎ

eu trec prin ele

dinspre îngeri șovǎitori

în sus

și numai dupǎ ce îmi subțiez

pânǎ în albul lacrimilor

întunericul pe care n-a cǎlcat niciodatǎ Adam

11. 05. 2015

rǎvǎșesc tainele de pe umerii zilei

dupǎ tine

sap în aripile pǎsǎrii celei mai înalte

în umbrele pe unde vei fi trecut

flǎcǎrile așteptǎrii îmi despletesc genunchii

cobori din flori pe marginea primului fluture

și Dumnezeu se frânge în patru zǎri

iubirea cântǎ din toate meridianele

pentru fiecare capǎt de speranțǎ

devin Lazǎra

bǎrbate de la începutul cuvântului

strig din toate…

nu era ziditǎ din dragoste în sfinții pereți  ai lacrimii pe obrazul bǎrbatului

și rochiile îi țineau frig pentru cǎ erau fǎcute din cuvinte care nu aveau curajul sǎ meargǎ pânǎ la capǎt

îmbrǎca asfaltul cu o gleznǎ atât de limpede

încât dorul pǎrea cǎ umblǎ singur pe stradǎ

mângâia norii cu o mânǎ subțire de speranțe

și pǎsǎrile îi fǎceau cuiburi de piatrǎ pe degete

abia când și-a aprins inima

pe dalele…

ecoul psalmilor din tǎcerile tale îmi trece peste piele

tandru

se apleacǎ sǎ-mi strângǎ pietrele la piept

în rest

fluieri câteva raze de soare

și mi le așezi pe fruntea drumului

vindeci luna de graba nopții

șlefuiești colțurile stelelor ca și cum într-o zi

mǎ voi izbi de ele

de-ți vor crește grǎdini verticale pe buze

sǎ-mi vorbești și sǎ-mi cânți din ele

mi-e greu în rochia asta de…

ai împământenit cerul în degetele tale

și mă aduci sub streașina lor

să învǎț țipǎtul

prin care sǎ-mi dezleg funia foșnitoare a morții

în zarea pielii nu se mai vede tristețea

da

nu se mai aude tropǎitul fricii

rosturi albastre îmbracǎ graba de a trǎi și setea continuǎ

observ

cu un eu de care n-am mai auzit pânǎ acum

nodurile cum izbucnesc în mǎtase

fericirea cum țipǎ sub…

bărbatul

vine și își rade barba cu slava iubirii mele

în pacea lacomă de înțelesuri a odăii

își scoate oboseala și cămașa

ochiul său mă strânge vers cu vers

în alb de lotus întemeiat sub tâmple

surâde

mai întâi tandru în timp ce limpezește catifeaua ultimului gând

apoi i se tulbură buzele

devin aspre

precum tăvălugul mâinii suspendat în rubinul clipei

obrajii umblă…

mai întâi

așterne-ți părul  

lung

în altare

de la capătul unei singurătăți până la cealaltă zăpadă a lumii

nu mă-ntreba de fleacuri precum fericirea

dezmiardă îndoielile de orice fel pentru ultima dată

copilă

apoi sărută mâna cărții

și stai în genunchi pe coji de nucă

până când literele vor sări din pagini să te ajute

după ce privești dimineața în ochi

primenește-ți zâmbetul cu îngerii…

urc muntele iubirii

dinspre cândva povestea mâinii tale pe glezna mea

către prima silabă

nepervertită

a gândului de fericire

adâncurile sunt pline de tăceri prăfoase

genunchii întârzie prin crevase

mai departe zic                  

coapsele îmi fac statuie în fiecare prăpastie

căci așa e pe muntele iubirii

trebuie să învăț bine toate pietrele

și cât de rar te ivești

să…

mută-te cu sentimentele mele pe un țărm însorit

gândul prevenit de sirene să soarbă licori

abia sfințite de cântecul perlei

soarele să răsară de două ori

lumina să-ți înalțe pilastrul buzelor

până când țipătul lor va înfășura  cu zenitul

trupul nisipului

să fie clipa întindere de valuri clocotitoare

înalte ca mirul pe fruntea nunții

 ielele claviculelor să se întoarcă și să…

viața îmi cântă din nardul care crește în cuibul pielii

n-am învățat să ascult moartea

mult mai tandră

mă ispitește cu preaplinul lirei lui Orfeu

Dumnezeu îmi țese o margine a eului

pânza  șterge obrajii iubirii mele pentru tine

în zilele cu arșiță

lutul e sortit să rămână la pândă

la umbra de plumb a îngerului căzut

tu

mergi pe sânii mei…

între mine și mine:

raiul se așază pe umărul tău

și-i încolțește din verdele mirului

uneori aranjează cu un sărut câteva pietre

ca să curgă mierea și laptele

și să sfințească țipătul zilei

între tine și tine:

eu spăl aripile întunericului cu roua de la poarta îngerilor

și le șterg cu pletele zilei

între mine și tine:

tu vii

dar ajungi după ce trec Sfintele Daruri

hai să ne mai…

singuri prin Dumnezeu

uneori singură numai de tine

în spațiul strigătului adânc al senzațiilor de verde

ca sângele fericirii când lupt cu tine

și colții tăi vajnici îmi rup câteva zale de fier în epidermă

în timpul de pământ dintre nadir și zenit

unde nu-mi încape cerbul cu care aș putea să iau în coarne  

luna aceasta marea și pădurile coapte

pe obraji îmi curg șiroaie de îngeri

nu se…

culmile luate prin surprindere tac

pupilele îmi iau de mână bătăile inimii

colțul ierbii îmi ridică genunchii înfipți în colbul atâtor dileme

ești așa frumos fără aripi

buzele tale luminează cu un sărut devenit zdrențe

fruntea târăște după ea al meu vers născut, trăit și mort pentru tine

sânii mei se limpezesc

și apun strigăte făcute vraiște de rafalele tăcerii

tu răsari cântec sub…

îngerul cade

între malurile unui țipăt neîmplinit

cu niște aripi mai vechi vreau să îngenunchez

și să-ți strig:

dă-mi să beau puțină sete de lumină Orfeu

și intră-mi în iad până la plăsele

dar nu mă mai aflu la mine în gând

inima mea desenează pe  ușa bisericii o jumătate de lebădă

și ochiul meu o împușcă

din lemnul frânt se-arată hirotonit sărutul

întorc și celălalt obraz raiului

și răstignesc lacrimii mersul în vârful picioarelor

în oglindă

linia timpului mă ascute

ca să trec fără cusur

prin inelele pe care șarpele

duios

le aruncă în mine                  

Luna s-a pornit să fulguie iar

Nu-mi mai ține de cald nici măcar visul

Pun o poezie mai groasă pe mine

Mai bag în speranță niște vreascuri

Îngerul doarme de când a intrat

Pisica îi toarce-o baladă, naiva

Privesc pe fereastră și mi-e ne-nțeles

De ce muntele șchioapătă astăzi și mâine pe șes

De ce în corul vrăbiilor cântă

Un zarzăr ecumenic și-un țipăt…

Adam e la celălalt…