În apostrof de silnică povaţă
Atent îmi număr rănile dintâi,
Icoane pâlpâind la căpătâi
Când m-am trezit cu mine faţă-n faţă.

Ademenit de epoci curioase,
Nedesluşind nadirul de zenit,
De sub mocniri de dor neizbăvit
Aud fecund cum urcă sarea-n oase.

Şi-atunci zidit în hang de promoroacă,
Cu saţul limpezit de întâmplări,
Atât îmi e de taină, uneori
Că poruncesc tăcerilor să tacă.

Rodind veniri care-au uitat sa vină
Când dorm acelaşi somn cu Dumnezeu,
Răscruci de ger se-nnoadă-n pieptul meu,
Răzoare între strigăt şi lumină.

Şi ca-ntr-o desfătare prea târzie
Beau dans de păsări adormite-n zbor
Şi umbră beau, de fiu rătăcitor
Până devin contur de elegie.

Doar versul mă mai vindecă de moarte
Cu hramuri aburind lecuitor,
Că stă pământul pe respirul lor
Zvonindu-l din departe, mai departe.

Beţii de repetabile destine
Mă pierd mai des, mă regăsesc mai rar
Şi de pe buza marelui zadar
Ca o sămânţă mă azvârl în mine.

Vizualizări: 115

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Irimia Valentin pe Decembrie 10, 2013 la 9:23pm

Multumesc Ada si ma bucur enorm ca am reusit sa-ti inspir aceasta stare căci textul va face parte din volumul care se va numi - Chemarea nedeslusitului... deci scopul meu este indeplinit oarecum.

Comentariu publicat de Irimia Valentin pe Decembrie 10, 2013 la 9:20pm

Multumsc Corina...cred ca si eu iubesc aceasta strofa in mod deosebit!

Comentariu publicat de Corina Militaru pe Decembrie 9, 2013 la 2:20pm

Şi ca-ntr-o desfătare prea târzie
Beau dans de păsări adormite-n zbor
Şi umbră beau, de fiu rătăcitor
Până devin contur de elegie. Cât de frumos! :)

Comentariu publicat de Irimia Valentin pe Decembrie 8, 2013 la 10:41pm

Multumesc Angelina, aprecierile tale sunt pronie pt mine

Comentariu publicat de Irimia Valentin pe Decembrie 8, 2013 la 10:40pm

Nu stiu cata frumusete este Mihaela dar daca ai reusit sa deslusesti ceva inseamna ca nu sunt chiar pierdut irecuperabil. Multumesc mult!

Comentariu publicat de Irimia Valentin pe Decembrie 8, 2013 la 10:38pm

Multumesc Ines...admiratie si tie!

Comentariu publicat de Irimia Valentin pe Decembrie 8, 2013 la 10:37pm

Frumos spus Iris si chiar m-a facut sa gasesc o consolare oarecum in interpretarea ta.

Comentariu publicat de Irimia Valentin pe Decembrie 8, 2013 la 10:36pm

Chiar nu e potrivita Sofy si m-as debarasa de ea bucuros de ar fi posibil. Pandora e de vina ca a lasat-o sa se risipeasca din cutia ei.

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe Decembrie 8, 2013 la 2:04pm

Superb! Felicitări!

Comentariu publicat de Mihaela Roxana Boboc pe Decembrie 7, 2013 la 10:50pm

Deslușesc în această elegie capacitatea poetului de a ne transmite frumosul din sufletul lui.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare scrisă unui Cinovnik din București care se crede mare poet … a utilizatorului Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Postări de log efectuate de ovidiu
cu 8 ore în urmă
ovidiu a postat o discuţie
cu 9 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Copilul - ultimul altar a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 9 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Copilul - ultimul altar a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 9 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Placebo (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tristeţe verde, spre albastru a utilizatorului Ada Nemescu
cu 10 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Placebo (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog tristeţe verde, spre albastru a lui Ada Nemescu
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tristeţe verde, spre albastru a utilizatorului Ada Nemescu
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Solstiţiu cu miros de tei a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Solstiţiu cu miros de tei a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Solstiţiu cu miros de tei a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Solstiţiu cu miros de tei a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tei, izvor prinse în dor a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tei, izvor prinse în dor a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Către solstiţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Către solstiţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 12 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Către solstiţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor