tristeţe verde, spre albastru

[Ada Nemescu]

Motto:

Totul ia timp, și timpul ia tot - Mihai Eminescu

***

atât de trist, nu-mi mai ajunge luna să te împac

cu ea voi încheia un pact şi o cobor spre tine

pe drum o să mai uit din când în când de mine

ca un actor pe-o scenă cu mască, fără trac,

ce-ar trebui să fac, să scutur stâlpul nopţii?

cinci stele şi-un luceafăr vor sta pe umăr drept

să îţi alinte tâmplele fierbinţi, să îndulcească chinul

(se împletesc fluide dulci, cascade, apa, vinul)

... e nedrept!

mă cert năucă iar, sfidând chipul hâd al sorţii!

se sinucid muşcatele-n fereastră, iarăşi plâng,

doar pentru libertatea noastră, se dau morţii.

se-ntreabă norii, vântul, de ce şi până când

doi hoţi de stele suntem, departe de pământ

vom orbita pierduţi, planetă eu, tu astru

purtând haloul verde crud, iar tu pe cel albastru

ne mulţumim ca orbii cu stropi de gând furat

juma’ de-oftat şi lacrimi, cu râs amestecat, strig

...e păcat!

atât de trist priveşti, iubite, prin genele cuminţi

îmi curge sângele ţipând, să nu cumva să minţi

cu-o geană m-ai mustrat, ca pe-o copilă proastă

tot murmuram promisiuni, era povestea noastră

atât de trist, dar şi frumos se trece timpul, trist!

iubesc un înger alb pe-ascuns, sau poate este vis

spuneam cândva cu patos, repet mai stins acum

(doi călători suntem, prea trişti, pe-al vieţii drum)

...”lumina-i acatist”!

[Stanescu Valentin]

aDa, bine că ai adus precizarea timpului când aceste versuri de un verde trist aveau să ţi se aşeze în trăire. Fără acestă precizare, gândul ar fi fabulat din nou...

 

Te-au aşteptat colegii mei să potezi spre a comenta înaintea mea poezia ta cu tristeţe verde şi albastră. Astfel, nu ştiu ce să aduc în plus. Mi-a plăcut! Se poate spune că şi tristeţea poate fi plăcută?

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Ce frumos, Ada!

„ce-ar trebui să fac, să scutur stâlpul nopţii?

cinci stele şi-un luceafăr vor sta pe umăr drept

să îţi alinte tâmplele fierbinţi, să îndulcească chinul”, efortul suprem al femeii pe pământ nu este nașterea trupului, ci  nașterea  unei  lumi.

[Tudor Cicu]

...am citit și rostuirea ta în poem mai veche, la care țin să mai adaug, inspirat de cele imagini prin care aduci și luna (de ce nu te-am crede?) pentru a ne împăca: 

„Dacă tristețea e, cumva, un cal albastru

Cum, cred, nici Ispirescu în basme n-a pictat

Ne mulțumim ca orbii cu strop de gând furat

Ca niște hoți prin cer, planetă eu, tu astru!„

[Ada Nemescu]

... o poezie atât de veche și aproape uitată, încât tristețea pare ireală, translucidă, nepământeană, flu...

aDa