ELEGIA III pe firul gândului călător

[Irina Lucia Mihalca]

ELEGIA III pe firul gândului călător

- Ai vrea să vii ?
Dacă ai şti ce îmi doresc?
Ce eu gândesc că tu poţi fi?!
- Ai vrea să vii? Ai vrea să ştii? De ce nu vii?
..................................................- ...........................
- Sunt aici lângă tine, sunt acolo în lumea noastră!
(O undă oglindă a sufletelor diafane lunecă lin... )
La chemarea zidurilor adormite, din depărtări, ecoul
ne propagă respiraţia unind durerea şi iubirea, clipa şi speranţa...
Pe drumul început din nostalgie devenit pas, devenit dans,
devenit zbor şi timp, devenit tăcere, zi, noapte,
trecutul uimeşte aburul prezentului unui timp de amintire,
unui timp de regăsire, unui timp de uitare...
Sub cerul nostru cuvintele nasc inscripţii pe pietre,
pe frunze, pe petale, pe drumul unde zefirul le risipeşte...

- Bucuros de oaspeţi, dragul meu? întrebă Ea... - Tu un oaspete? Eşti a mea! îi răspunse El.
- Oaspete de prânz, cu monopol de suflet? zâmbi Ea … - Vedem noi de ce se agaţă monopolul, la stat nu te dau! zâmbi şi El.
- Gândurile mi se oglindesc în tine. Este o primăvară gândul tău! Cine-mi redă acest parfum tainic, acest dar fără rădăcini? Unde te-am mai întâlnit eu pe tine? o întrebă El... - Poate ne-am întâlnit în cer şi, în vis, continuăm firul început! îi spuse Ea.
- Adolescenţa este primăvara omului iar a o păstra este a te numi un om fericit! Oare să fii adolescentă este mai greu? întrebă El... - Nu ştiu, poţi să rămâi aşa la orice vârstă, tu alegi. Să simţi mereu în suflet primăvara, tremurul de cireş cu zăpada florilor ce te-nfăşoară, să te bucuri de lumina soarelui lăuntric! Nu-ţi şterge amintirile, lasă-le acolo, singure, să-ţi bată în piept! răspunse Ea.
- Tu, doar tu, ştii cum poţi fi un om total! Vând maturitate păstrând copilăria şi adolescenţa! spuse El...- Să păstrezi mereu copilul din tine, dragul meu! Când pleacă începem să îmbătrânim cu adevărat! îi spuse Ea.
- Ce înseamnă drag? întrebă El... - Drag? Cineva pe care-l simţi apropiat, cineva cu care eşti pe aceeaşi lungime de undă, cineva la câte ţii mult! E bine sau prea lungi explicaţiile? surâse Ea... - Cam lungi. Îmi placi şi gata ~ drag! răspunse El.
- Copilul meu este bebe înfăşat, se uită la lumea asta nebună! Ce este mai frumos decât un bebeluş! Eu îl conserv aşa! zâmbi El... - E bine, atunci îţi zâmbeşte! Privirea lui îţi aduce lumina! îi spuse Ea.
- Sper să-l păstrez, uneori, când îl las şi plec de acasă fac nebunii! spuse El.... - Ei, se mai întâmplă să mai şi creşti! zâmbi Ea.
- Copilul tău câţi ani are, draga mea? întrebă El ... - Eu ştiu?! Variază în funcţie de stări! răspunse Ea.
- Asta trebuie să ştiu, dacă sunt şanse să se joace cu copilul din mine! spuse El... şi Ea, zâmbind, spuse: - Copiii doar prin joc învaţă! De noi depinde să rezonăm, să ne deschidem inima!
- Dincolo de trup este adevărul! Este o muzică de mare supleţe. Foarte rar întâlnim oameni cu un limbaj al trupului, adică o propagare a sufletului, un om cu carismă... Îmi place să arunc cu pietre în mare, pietre verzi, roşii, albastre, lucioase, să scriu pe nisip, să-mi încânt sufletul! spuse El... iar Ea: - Undele se propagă în multe cercuri concentrice!
- Toate pornesc de la un punct spre centru! adăugă El... iar Ea: - Dincolo de marginea vieţii mereu e o una nouă, cu graniţe necunoscute, un nou tărâm cu un cer mai limpede, cu un aer mai proaspat, căci orice desprindere naşte un început uluitor!
- Eşti scump, dragul meu, ştiai asta? întrebă Ea... - Nu a pariat încă nimeni pe mine! Nu-mi ştiu valoarea, pornirea, prima strigare sau cum se zice, n-o ştiu! spuse El.
- Pariez eu toţi banii de vrei, dar nu e nevoie îţi cunosc lumina! spuse Ea... - La cât poate fi ultima strigare chiar nu ştiu. “N-ai nici tu nici împăratul. Bani să-mi cumpere băiatul!" răspunse El.
- Tu trebuie doar să fii, chiar dacă nu te ştii! îi spuse Ea... iar El : - O să mă aflu!
Zâmbind Ea îi spuse: - Eu nu te cumpăr, eu constat, te apreciez!... - Nu am remarcat asta până acum deşi am avut mare răbdare! răspunse El.
- Cine mă apreciază, care din voi două, Tu sau Fata din Vis? întrebă El... - Toate. Nu spuneai tu că toate te iubesc? spuse Ea.
- Am spus doar că toate ajung să mă iubească, căci pe ce pun mana începe visarea! spuse El... iar Ea zâmbi : - Aşa este!
- Şi Fata din Vis unde este? Cum o cheamă? întrebă Ea... - Îi construiesc fundaţia unde să vină. Pentru asta trebuie să-i pun un câmp de petale la temelie, căci orice act implică un pretext! Pentru Catrinel, Fata din Vis, fata fără vârstă, căci acolo sufletele nu au vârstă au doar lumină!
- Oare, de ce-ţi trebuie flori? întrebă Ea... iar El raspunse: - Un câmp de flori, un câmp de petale, aşa simte şi-mi cere sufletul! Să dorm pe petale într-un timp adormit, în turnul lui pentru totdeauna! Probabil nu ai dormit încă pe petale şi nici apele curgătoare nu au stat din cursul lor să-ţi asculte trăirile!
- Catrinel este acolo? întrebă El... - Da! şopti Ea, zâmbind.
- Transmite-i, te rog, un gând luminos! O aştept! îi spuse El... iar Ea: - L-a primit instantaneu, îţi mulţumeste, dragul meu! Timpul de culoarea liniştii nopţii fixează eternitatea, în orizonturi noi, peste uriaşa luna!
- Aceasta-i temelia de flori! Sub clarul de ceas al liniştii albe, construcţia din petale nu se poate dărâma aici pe pământ! spuse El... - Ce frumos! Mulţumesc pentru lumina ta, o simt instantaneu, spuse Ea.
- Vezi, în candela timpului, nu există distanţă între suflete! Intrând pe poarta lunii, în foşnetul clipelor avem un tărâm aparte. Undeva lăuntric, pe drumul acela toate florile îşi deschid petalele când intrăm! Acum mângâie petalele răsfirate de vânt! Pe aici inima va trebui să treacă, pe aici! Dar tu unde eşti? întrebă Ea... iar El: - Aici cu Catrinel, aşezam petalele răsfirate uitând de noi! Catrinel poate vrea pe pământ, îl consider o oportunitate!
- Probabil îţi ascultă bătăile inimii purtând-o pe aripile viselor. Şi pe pământ ce faci? întrebă Ea... - Investesc, sper să fie o investiţie bună, căci draga mea, pamântenul vrea să simtă materia! Când văd un pârau mic întru cu picioarele în el, când văd unul mai mare îi urmez cursul pe alături! zâmbi El.
- Vorbeai de rai? întrebă El... şi Ea: - De lumea creată, poţi să-i spui rai, vis, scara pe care urcăm spre noi! Călătorim, prin oglinzi de cristal, pe cărări nesfârşite, spre stele izvorâte din scoici de lumină!
- Ca să ştii cât de frumos este raiul trebuie să ştii şi cât de aspru este iadul, adică florile nu-s doar petale! spuse El... la care Ea răspunse: - Suntem atât de orbiţi încă, căci nu reuşim să vedem dincolo de perdeaua acestor simţuri fizice. Abia după trezirea acelor noi simţuri vom începe să ne trezim la viaţă!
- Bravo! Acum ai sensul cuvintelor mele. Astăzi punem interzis iubirii şi dăm acceptul salbaticiei, dincolo de percepţia fizică şi reacţii animalice! Nu-s legi scrise pentru asta, totul este ca şi o provocare! spuse El... - Gândul, o mare forţă de care omul nu este conştient! răspunse Ea.
- Tu eşti? întrebă El... - Eu? Poate că, involuntar, produc şi eu cataclisme. Ştiu, te-am cam zdruncinat, ieri! răspunse Ea.
- Da, uneori eşti cam posesivă, dar fondul tău este din petale! Ai grijă de visele tale, ai grijă de Catrinel! adăugă El... - Dincolo de fiecare oglindă, un copil doarme şi steaua care-l însoţeşte îi multiplică, în aer, visul-evantai! răspunse Ea.
- Nu te teme de vise, căci nimic nu te poate răni acolo, nici gândul, nici cuvântul, nici raza de soare în aerul ce trece prin oglinzile timpului! spuse El... iar Ea: - Ne vom continua drumul. Cât timp în sufletul meu va fi Universul, după sute sau mii de ani, ne vom revedea. Pe cărarea albastră, arc peste timp, cu un nufăr în palme, prin umbrele stelelor, te voi întâlni! Deschide-ţi braţele, tu, clipă a visului meu, tu, zburătorul nopţilor mele!