E tot mai greu

[Răduță If. Toader]

E tot mai greu   

 

E tot mai greu să treier clipa în singuraticul cătun                                                           

în care primăvara vine cu glas de gulerat lăstun,

în care timpul se răstoarnă cu fiecare răsărit                                                         

mergând doar de la mine-ncolo, spre necuprinsul asfințit…

Iar primăvara către toamnă se tot prăvale fără greș

luând cu sine doruri multe și floarea ninsă de cireș,            

                                            

parfumul florilor mă lasă, mai singur, cuc... și mai stingher                                                                                                          decât pescarul fără barcă, pianul pus în strâmt ungher. 

                                                          

Curând pleca-vor și lăstunii căci toamna vine negreșit,

se duc cocorii, lungi corăbii pe cerul fără de sfârșit, 

                                                    

târzia toamnă cu regrete se furișează pas cu pas,                                                 

ar vrea cu mine să petreacă la cel din urm-al ei popas...

 

[Răduță If. Toader]

Doamnei Vasilsia:

Mulțumesc, aveți dreptate - subtitlul este neavenit și-l voi radia.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Cu fiecare an toamna se lasă ușor peste inimile noastre.

[bolache alexandru]

Frumos!

[Chris]

frumos! am intalnit imagini frumoase...

[Vasilisia Lazăr]

Frumos, totuși ați schimbat regulile elidei. Elida are doar patru distihuri, primul vers din fiecare distih e descriptiv (cadrul), iar al doilea e reflexiv (trăirile autorului). Acestea par uneori deconectate, dar există invariabil o legătură tainică între ele, o corespondență sau o analogie. De asemenea, titlul elidei este întotdeauna un singur cuvânt. Am aflat și eu asta după ce scrisesem vreo 4 elide (mă refer la titlu).

Și dacă ar rămâne acesta titlul poemului, trebuie pus după acesta puncte de suspensie, deoarece se regăsește integral în primul vers.

Cu drag!

[Răduță If. Toader]

Bună, dragilor,

Vă mulțumesc pentru comentariile dvs. Apreciez opiniile, inclusiv  motivație rândunelelor de a ne părăsi temporar...

Ar fi trist pentru noi fără aceste minunate zburătoare!

[Grig Salvan]

Înaintarea în vâltoarea Timpului pare din ce în ce mai grea, deși vine primăvara, ea se rostogolește parcă tot mai grăbită spre toamnă, iar toamna spre iarnă, bogăția lumii se destramă parcă tot mai mult, singurătatea devine tot mai mare și mai apăsătoare. „Tot mai tăcut și singur în lumea mea pustie” zicea și Bacovia. E un poem al melancoliei profunde pe care o resimțim adesea cu toții odată cu scurgerea inexorabilă a timpului vieții noastre, de aceea ne regăsim acut în aceste dramatice versuri..

[Tudor Cicu]

O elidă care atât de frumos l-a inspirat pe Valentin Stănescu (cu a sa ”De ce pleacă rândunica?”), nu are cum să te lase indiferent. Un titlu cât o proprietate sufletească, ca rezultat a unor gânduri surprinse, când „E tot mai greu să treier clipa în singuraticul cătun” ... și apoi fiecare strecoară povestea prin sita înțelegerii lui, privind niște „corăbii” pe cerul fără de sfârșit. 

[Stanescu Valentin]

Domnule Răduţă, mi-a plăcut

„E tot mai greu să treier clipa în singuraticul cătun                                                           

în care primăvara vine cu glas de gulerat lăstun, ”.

Am urmărit lăstunii şi mi-am amintit de o discuţie pe care am avut-o cu o nepoată într-o

toamnă.

De ce pleacă rândunica?

 

Nimbul toamnei e aproape, Toamna blondă ne zâmbeşte,

holdele sunt în hambare pentru lunga hibernare,

păsările se-nrolează în lungi şiruri, voiniceşte,

şi pornesc spre sud în grabă, năzuind spre altă zare.

 

Noi, tăcuţi, privind spre ele, încearcăm iar nostalgia

altor vremuri demult duse, către care gândul zboară

undeva în infinitul ce-ascunde copilăria,

aripi ne dorim s-o-ajungem,  s-o trăim a doua oară...

 

Nepoţica mă întreabă : „Rândunica de ce pleacă?

Casa ei e-n casa noastră !” tace şi mâna îmi strânge.

Cum s-o fac să înţeleagă, ce să-i spun clipa să treacă?...

 

„Se duc, draga mea, acasă, către cuibul lor de vară!

Lor nu le prieşte iarna, gerul zborul le înfrânge”.

„Dar de ce nu stau la noi, avem hrană în cămară!”

[Stanescu Valentin]

Domnule Răduţă, în seara asta ca de toamnă mă duci cu gându-n primăvară s-o retrăiesc a doua oară chiar clipa-n sine se întoarnă...