Uneori, te trezești în miez de noapte și fără să vrei, te întorci pe dos să ștergi praful adunat în tine. Devii deodată cel mai aprig procuror și judecător al propriului eu. Te întrebi din nou, a mia oară cine ești...Oare ești un om bun? Oare nu? De unde vii și unde te îndrepți?

Am avut o astfel de noapte...Nu e prima, dar acum, am scris. Ca să nu uit că trăiesc, că încă pot să iubesc, că încă am visuri...

La un moment dat,  în viață, îți este dat să crezi că vremurile grele, care ți-au fost predestinate, au trecut. Așa am crezut și eu, cândva...Am încuiat amintirile și m-am aruncat din nou în vâltoarea vieții. Trecusem printr-un divorț amiabil, după o căsnicie de 7 ani, în care am descoperit că suntem, eu și soția mea, total diferiți, 2 străini.  Din dorința mea, fără limite, de a recupera casa părintească ,(pierdută de altcineva) și de  a o aduce înapoi,  în curtea acestei case, pe mama, care a trudit pentru ea, de copil, mi-am ignorat aproape complet o soție tânără, de 20 de ani, care n-a mai avut răbdare să aștepte să fac, ceea ce trebuia să fac...Am zâmbit și am mers mai departe...Doar mama a știut cât am suferit, dar am zâmbit, i-am redat libertatea, după care tânjea...iar eu m-am închis, pentru un timp, în nebunie, și am scris...


Dacă pleci, să iei totul... nu te opri să-mi priveşti braţele
ce te-au cuprins înlăuntrul lor,
nu te opri să m-asculţi sau
să-mi dai o batistă;
adună-ţi toate amintirile
şi îngrămădeşte-le în geamantan;
îţi va rămâne, poate, loc şi pentru
ura cu care m-ai iubit
şi pentru visele din debara....

Dacă pleci, te rog, nu-ţi uita sentimentele la oglindă,
căldura trupului sau mireasma părului tău minunat;
mai bine nu te grăbi, aşa cum faci tu de obicei,
caută tot ce ai la mine în suflet,
să nu regreţi, mai târziu,
că ţi-ai uitat dragostea, liniştea
sau speranţa în spatele acestei uşi...

Şi, chiar dacă eşti obosită, te rog,
să tai cu atenţie fotografia,
să nu-ţi rămână lângă mine 
vreun petic din rochia de mireasă...

Dacă pleci, nu-ţi uita fericirea,
e pe raftul cu jucării,
iar pe balcon trebuie să găseşti
o parte din trecutul tău,
în cutia cu păpuşile matrioșka

Să fii atentă, iubito, cum traversezi disperarea
şi cum vei parca pe bulevardul singurătăţii...
Să nu uiţi nimic, să iei totul....

Timpul doar să mi-l laşi,
Voi avea nevoie de el... să te uit!


 Apoi, ieși, încetul cu încetul...scoți o mână, o legeni a salut, ți se răspunde...mai scoți o mână, strângi cu ea o altă mână...o săruți și speri din nou...Nebunia a dispărut. Ai ieșit...ai încredere că cineva te va salva de tine, încă o dată... Viața ți se pare frumoasă, din nou...ai lăsat deja în urmă o colecție de amintiri dureroase, dar te bucuri că nici un copil nu suferă din această iubire ruptă, pentru că nu a existat. Doar scrii, să nu uiți...scrii...

de te-am iubit cândva îţi cer iertare

să te urăsc de-aş fi putut

acum această tristă întâmplare

mă răscoleşte ca un început

--------------------------------------

erai frumoasă ca o duminică

                                     de Paşte

cu mirosul de cozonaci în priviri

şi  sânii plini de vinul împărtăşaniei

surâsul ţi-era încondeiat

aşa ca un ou de pus în vitrină

iar tălpile păreau să te poarte

deasupra colbului

nimeni nu ştie nici acum de ce

sau de unde

dar când ai intrat în biserică goală

de orice prejudecată

timpul s-a oprit câteva eternităţi

să numere cu tine lacrimile

unui trecut pe care l-ai atârnat

fără să ceri voie de urechea dreaptă

a preotului topit şi el ca o lumânare

apoi ai ieşit la fel de goală

iar umbra ta de lumină

a rămas scrijelită pe toate porţile

şi mirosul tău bântuie încă

pe  străzi

ca un blestem fericit


Și timpul te-a ascultat…Încet ți-ai refăcut viața, pe care o credeai pierdută,

 te-ai îndrăgostit din nou. Ți-ai scos inima și ai pus-o pe o tipsie de aur iubitei tale ,

cea nouă.

Ea are un copil de trei ani, Ionuț, tu, doar o mamă bătrână și bolnavă…un certificat,

 încă proaspăt, de divorț și poezii, multe poezii. Ea vine dintr-un infern paralel și chiar crezi

că suferințele ei, au fost și mai mari decât ale tale. Îi ștergi lacrimile, o săruți, vrei să o

iubești, chiar o iubești. Iei copilul în brațe, îi cânți despre elefanți, nu știi să fii tată…vei

învăța, îți spui.

Tatiana zâmbește, copilul râde, mama are o lacrimă, caldă. Dumnezeu stă în capul

 mesei.

Împarte pâine și vin.

Faci dragoste pe săturate, cu foame, lihnit, faci…Iubești din nou și crezi că ești salvat…

Mergi înainte cu un copil de o mână și cu o femeie de cealaltă mână.

Pe această femeie ai înviat-o tu, îți spui orgolios, această femeie, m-a înviat pe mine

tot tu îți răspunzi, mai puțin orgolios…Și mergi, mergi, pe acest drum, care ți se pare

bun. Zilele vin și trec, cu soare, cu ploaie…un climat temperat.

Nu îți imaginezi că undeva, furtunile așteaptă să te distrugă, să te năruie din nou.

Copilul dorit este aproape ucis, la naștere, de imbecilitatea unui medic, pentru simplul

 motiv că el, medicul, consideră  că a sosit sorocul. S-a înșelat…mai avea nevoie de 2

săptămâni de viață intrauterină. Se stinge un înger, inutil, dupa o zi, ca un fluture.

Oficial ți se spune că tu ești de vină, tu, tatăl lui, pentru că ai o inimă rablagită și cică

 asta, se ia…Tu știi că sunt doar minciuni, că de vină, este el, nenorocitul, ucigașul,

doctorul lipsit de scrupule, dar nelipsit de bani, de influență. Dai cu pumnul în zid,

cu capul dai și strigi, urli, nimeni nu te ajută să găsești dreptatea…doar plangi și scrii,

 scrii…


dacă fluturii trăiesc doar o zi
sunt contemporani cu eternitatea?


nu mi-aş fi imaginat 
că prin gaura inimii mele
un fluture adulat
poate evada în paradis

dar s-a întâmplat
avea aripi pictate de soare
gingăşia unui surâs
iar speranţă

cât un univers

am visat doar o zi împreună
(neputinţa mea s-a prelins
mai adâncă ca un blestem)

apoi a zburat
poate înfricoşat
sau poate fericit
până l-am pierdut prin lacrimi
în necuprins

(nimic nu a mai fost la fel de atunci)

fluturele meu 
reinventat de binecuvântare
surâde enigmatic
mă învaţă să respir
îmi coase inima cu lumină
şi îmi pictează aripi pe suflet

(primului meu băiat,adoptat ,a doua zi, de Dumnezeu)

Ești sărac, atât de sărac, încât nu îți poți îngropa îngerul, în pământul tău! În inima ta, doar

o faci..

Îl lași acolo, în spital, cu o lumânare la cap...nu vă faceți griji...ne ocupăm noi de tot, zice o asistentă...plânge și ea. Am crezut-o...și azi, vreau să o cred !

Dumnezeu să îl ierte, Dumnezeu să îl ierte, spun toți !

Pe tine, însă, cine să te ierte ? Poate cineva? Tu poți?

Te întorci la viață...care viață, te întrebi, care?

Apoi, încet, uiți, sau te faci că uiți, pentru că altfel te-ai opri, și te-ai îngropa și tu ca un

fluture...

Mai trec câțiva ani, băiatul soției tale , băiatul tău, de acum, crește...are 8 ani, te iubește,

ești soarele lui, simți asta...ești tată, nu?

Apoi, Dumnezeu, care a tăcut un timp, te invită la cină...îți spune că femeia ta, iubita ta,

este din nou însărcinată.

Săruți icoanele, iubita, copilul, mama...te imbeți...te trezești, trăiești...

Se naște Andrei, într-un noiembrie friguros, vine cu nota 10 dupa el și un surâs cât un

univers, cu toate speranțele lumii vine el și te ține de deget strâns, de inimă te ține și mai strâns...ești tată !

Uiți deodată tot...cum te cheamă, de unde vii, de câte ori ai murit pentru a învia...

Dar viața te ia de piept ! Nu ai servici, nici soția nu are...ai doar o mamă cu o pensie, mică și

aia .

Oricum ești, sunteți, fericiți...Te închini seara în fața icoanei, mulțumești Dumnezeului tău pentru toate darurile pe care ți le-a făcut. Ai o soție, doi băieți, o mamă, și casă pe care ai

recuperat-o făcând bișniță cu marfă din Turcia, 4 ani!

Ai și datorii...dar cine nu are...

Lucrezi zilier pe unde apuci, democrația e scumpă, foarte scumpă...Sapi gropi adânci cât o cameră de 5/5/5 pentru panouri publicitare imense...Știi să faci multe, dar asta se caută...

asta faci...Nici nu îți vine să crezi că este posibil să sapi până adormi cu târnăcopul în mână..

Măcar 10 minute să dormi ai vrea, nu este timp, sapă, betoniera nu stă să dormi tu...sapă...Andrei are nevoie de tine, Ionuț are nevoie de tine, Tatiana are nevoie de tine...tu nu ai nevoie de nimic....ai deja totul. Tu scrii poezii...scrii

hipnotica

 

tu visai cu ochii deschişi

făra sa ştii

 că visurile tale

se aşezau pe ramuri

pe poteci

pe parbrize

 aşa

ca un abur

 ca un descântec

cum  miraţi

 trecătorii hulpavi

 înhăţau  gratuit

  câte un vis pe jumătate

câte unul întreg

 îngramadindu-l într-un buzunar

în vreo sacoşă

 deasupra pâinii

 

 visai atât de frumos încât

pe nesimţite

 lumea devenise mai bună

un adolescent  chiar

 îşi cedase locul  în troleu

 un senator  donase  averea

și un câine osul

 

tu nici nu ştiai  aceste lucruri

 continuai să visezi

iar visurile tale

se amestecau frumos

 precum frişca pe ciocolată

sau culorile unui curcubeu

 

 şi  cum puteam eu

să nu mă-ndrăgostesc

 de ochii tăi

de visele

de buzele tale

 apoi

de tot restul

atât de dumnezeiesc sculptat

pe piedestalul inimii mele

când  prietenii mei

 se mutaseră cu toţii

 la Rio

 

 dansând fericiţi  lambada

pentru tine

 

 

 

 

Când termini toate gropile din Brașov, Sighișoara și Făgăraș, faci botezul fiului tău, zeului

tău, îți iei chiar și un casetofon de la second să asculți Abba... the winner takes it all...te crezi un învingător...ce stupid ești...

Ce dacă gropile s-au terminat toate?

Te angajezi la gater (la negru)... tai bușteni lungi de 6 metri, în frig, nopți și zile, într-una.

Cari zeci de tone de rumeguș (cu o targă de doi proști)...ești poreclit Van Damme,

la caterincă ...nu îți pasă...supraviețuiești...acasă ai ce da copiilor să mănânce...

Cardiologul îți spune că ai să mori, dar toți murim, doctore, nu ? glumești tu, ignorant...

Chiar ai să mori insistă el, dacă mai faci efort...dar tu ce să îi spui lui Andrei, lui Ionuț,

când le este foame ? Că mori?

Muncești mai departe așa cum poți...muncești și înjuri sistemul...dar asta facem toți !

Ce dacă te crezi un pic mai deștept, decât cei cu care îți împarți pâinea neagră, acolo, la

munca de ocnaș? Doar îi iubești pe toți, îi ajuți, îi sfătuiești, te lupți pentru drepturile lor mizere...ești liderul lor. Scrii, scrii...


Ne-am îmbătat în sângele victoriei,
Lăsându-ne purtaţi de val,
Dar câţi am pus o literă istoriei,
Şi câţi ne-am aşezat pe piedestal?

Am aşteptat această deşteptare
În zeci de ani, încătuşaţi,
Doream un semn în fiecare,
Dar câţi am fost adevăraţi?

Prin câte vine curs-a libertatea,
Şi câtă libertate am donat?
Din câţi a răbufnit dreptatea,
Şi-au râs, şi-au plâns, şi au luptat?

Eroi se nasc acum în fiecare,
Şi de strigăm mai tare, suntem zei,
Dar câţi au stat la propria-nmormântare,
Sub bocetul macabru de femei?

Atlaşii-s morţi, cu morţii vor rămâne,
Dar noi, trăind în umbra lor,
Nu încetăm a ne făli cu-n nume
Şi-a născoci „democraţii“ decor!

E timpul, dar, să ne privim în sine
Cât mai adânc şi cât mai drept,
Să n-aşteptăm zadarnic o minune,
Miracolul e-n noi, nu în decret!

Priviţi-vă copiii, vii sau morţi,
Priviţi-le surâsul, încă trist…
Au fost martiri şi traşi la sorţi,
Au fost minţiţi, au fost ucişi….

Redeveniti copii adevăraţi,
Cu sufletele lor fără păcat,
Ne-am săturat să fim pictaţi,
Şi de lozinci ne-am săturat!


Cui îi pasă? Te cerți cu nevasta, stupid, te acuză de infidelitate, absurd,te infurii...

vezi roșu...și nu mai vezi, la serviciul tău jegos,  pendula (fierăstrău circular) care îți

taie mâna...aproape de tot.

O ții atârnată numai într-un centimetru de piele, și îți rogi colegii să facă ceva, nu îți permiți luxul să leșini, îți amintești că ești foarte cardiac și dacă cazi, s-ar putea să nu te mai ridici....deloc...Îți pui un garou, așa cum poți, cei din jurul tău sunt ocupați încă cu leșinatul pe capete...Tu îi privești cu milă, te întrebi dacă Dumnezeu știe să facă numai bancuri seci...dar nu pici, zâmbești să îi încurajezi, să te poată ajuta, și până la urmă ajungi la spital.

Ai noroc chior, șușotesc, parcă cu frică, ologii de pe secție...E doctorița Vișa în spital, ea îți

este aici, Dumnezeul !

Nu plânge, zice ea, o femeie frumoasă încă, cu un surâs de mamă, privindu-ți jumătățile de

mână stângă! O punem la loc. Chiar dacă nu o să o mai poți folosi prea mult, o să o ai la loc.

Și ea susține că sunt norocos...dacă nu eram pe aici, Grigorescu, nu se complica cu tine ..

Ți-o amputa și gata !

Se ține de cuvânt, după 3 ore de operație, îmi așează mâna la loc, cu anestezie locală doar..

Am vazut tot...nu mă anesteziați total, doamna doctor, sunt foarte cardiac și nu mă mai trezesc...M-a ascultat!

În salon ești așteptat cu aplauze...și mama plânge...nevasta nu a venit.Scrii, că doar stânga e beteagă...scrii , ce poți să faci...?




 Speranță

Atunci când drumul vieţii
În cumpănă stă zile,
Când te înghite noaptea
Şi-n ochi nu mai ai stele…
Când paşii grei îţi poartă
Povara umilinţei,
Şi te ascunzi de soartă
Înghenunchind credinţei,
Atunci când lungă pare
Secunda de aşteptare
A lacrimii ce-ţi cade
Pe mâini,în întuneric,
Atunci când totul piere,
Din tot ce ai iubit,
Când sufletul se pierde
Şi dorul e cumplit,
Atunci ridică-ţi ochii,
Şi chiar de-i beznă încă,
Păşeşte cu speranţă
În noaptea cea adâncă,
Ridică-ţi pe catarge 
Şi amintirile şi visul,
Căci vântul regăsirii
Te va purta,încet,
Spre ziua ce ucide
O noapte de regret!

Bani nu ai, asigurare nu ai, nici carte de muncă nu ai...nu ai decât o nevastă devenită

 alcoolică, o mamă tristă, extrem de tristă , doi copii minunați care te așteaptă...și doar

o mână funcțională...

Te privești în oglinda unei băi de spital, te întrebi ce vei face, și de data asta nu ai

nici un răspuns!

Privești spre tavanul cojit, de humă...nici măcar ochii nu-ți mai ajung până la cer!

Dar pornești încă o dată lupta cu tine, să îți recuperezi mâna...trebuie sa faci exerciții

de recuperare, îmi spune doctorița, la externare...mâna ta e acum doar o lopată atașată

corpului tău, dacă faci ce îți va spune cealaltă doctoriță,  de care depinzi de acum, cea de

la recuperare, o să o poți folosi,  cam în trei luni, în proporție de 50%.

O asculți, ce să faci...dar doare...mult mai rău ca atunci când a trecut fierăstrăul prin ea,

prin mână. Scrâșnești din dinți și faci totul , pas cu pas...te trezești în fiecare noapte și

începi de la capăt toate exercițiile. Te piși pe tine de durere, dar deja nu mai poți suporta să

să nu fii în stare să te îmbraci, să te speli, dar mai ales nu mai poți îndura umilința

 să  nu aduci acasă, pâine, copiilor tăi.

Totul trece, îți spui iarăși și îți strângi băieții la piept...ei îți dau speranță.

Nevasta, simți că ai pierdut-o, oricum. E alcoolică, te urăște pentru neputința ta și bea,

bea...pe datorie, pe multă datorie... iar tu scrii...scrii...

Poetul scria poezii…
Firesc nu-aşa?
Doar asta-i era menirea…
Numai că el,poetul,
Ar fi putut sculpta trupuri cu mâinile goale
Sau putea picta sentimentele….
Ar fi putut, de pildă,înjura politicienii,
Sectoristul,vecinii,să se îmbete
Sau să moară…
Dar el, poetul,
Continua să scrie,
Să scrie despre iubirea lui
Mereu despre iubirea lui
Flămândâ ca o gaură neagră…
Să scrie,să scrie cu pixul,cu stiloul,
Cu unghiile,cu propriile lacrimi
Iar iubirea venea până la capătul 
Patului său răvăşit
Şi fugea de disperata lui singurătate
În patul vecinului,al sectoristului…
Cui să-i pese că, acolo, 
În mintea poetului
Iubirea urla prizonieră?
Poetul,scria şi iubea
Sau poate, invers…
Fără să ştie măcar 
Că iubita lui era analfabetă!






După o lună ești bine, ai învins din nou…Mâna ta funcționează 99%..

Miracol? Așa spun medicii, îi crezi pe jumătate…faci juma-juma cu Dumnezeu,

pariul pe care l-ai făcut numai cu tine!

Te angajezi la RDS, în probe, zic ei…tot Braşovul se cablează, se conectează la internet, o nebunie…se umblă cu scara, cu bormaşinile, cu picamerele, cu kilometrii de ftp

(conductor de internet). Nu ştii cu ce se mănâncă…nu au nevoie de specialişti ci

de pălmaşi.

Pleci dimineaţa la patru şi jumătate, ajungi noaptea la 23.Faci naveta.

Rezişti, în ritmul acesta 2 săptămâni. Apoi te prăbuşeşti, bolnav. Acasă, mama are

grijă de copii, nevasta e trează rar…Te întrebi de unde are bani de coniac, de bere…

Afli când cumperi pâine ,de la magazinul vecinei. Tocmai s-a făcut de 3milioane,

datoria, de pe caiet…Ştii?, nu, mă întreabă vecina…Cum nu? Ce pot să spun?

Pe cele 2 săptămâni de lucru la RDS nu primeşti nimic, cică nu e vina lor dacă

tu nu ai făcut faţă.Vii acasă cu mâna goală.

Tati, ce ne-ai cumpărat? te întreabă băieţii !  Nimic, dragii mei, nimic !

Te duci în şură şi plângi…Ţi se pare că funia atârnată acolo (întâmplător?)

de o grindă, ar fi un bun leagăn pentru neputinţa ta.

O iei în mână, îi faci nod, apoi îl auzi pe Andrei, zeul tău… te strigă, te caută.

Îţi dai o palmă sănătoasă şi alergi să îţi iei copilul în braţe. Respri adânc şi priveşti

în sus…totul va fi bine, nu-i aşa ? Adormi cu greu şi Dumnezeu îţi trimite drept

răspuns o poezie, pe care o scrii pe şerveţelele pentru lacrimile de noapte…





Mai stai, tăticule, măcar o vară,
Eu sunt atât de mic şi mi-e atâta frică,
Iar, fără tine, rău o să mă doară,
Şi lumea mea va deveni atăt de mică...


Mai stai, ne vom juca de-a viaţa,
Iar eu voi fi inima ta,
Şi nici un muritor din lumea asta,
Nu va-ndrazni să mi te ia...


Priveşte, tată, lacrimile mele,
E mult de când tot cad, aşa,
Era târziu, şi tu, privind la stele,
Rugai pe cineva, să aibă grija mea...

De-atunci nu mai zâmbesc,
Şi nu mai pot nici să mă joc,
Tăticule, eu doar pe tine te iubesc,
Tu nu mă mai iubeşti deloc?

Sunt doar al tău, din tălpi până în sânge,
Şi ştiu că m-ai dorit ca pe un zeu,
Acum, o lacrimă mă frânge,
Tu nu mai vrei să fii tăticul meu?

Mai stai, tăticule, măcar o vară,
Mă voi lipi de pieptul tău,
Voi sta aşa, în fiecare seară,
Să-l îmbunez pe Dumnezeu...

Și minunile se întâmplă...îți găsești altceva de lucru, la perie în Rolem. Și nevasta

își găsește de lucru, la avicola.

Masa e plină, copiii cresc fericiți, supraviețuim...

Din când în când mai scrii câte o poezie...i-o citești lui Ionuț, lui Andrei, uneori,

în rarele  ei clipe de tandrețe, îi citești și Tatianei...multe sunt scrise pentru ea.

Te privește flegmatic și râde...Ionuțe, mamă, zice, dă o fugă și ia o sticlă de coniac !

Un răspuns bun, te gândești, și arunci poezia pe foc !

eu bat la uşa ta din nou

şi-n inimă îmi urlă lupii

te vreau flămând

şi bat mereu

la poarta-ţi grea din suflet

nu-ntrebi nimic

nu zici nimic

dar ştiu că eşti acolo

râzând că plângi

tot aşteptând

să-ţi înţelegi destinul

mi-a mai rămas un lup

în piept

şi te mai strig o dată

cuvintele se sparg de cer

n-am să-ţi mai cer nimic

rămâi

îţi las la uşă lupul istovit

şi urletul din mine

de vei deschide într-o zi

mă vei găsi în tine

Sau încerci cu o alta...

te-am simțit mirosind a iubire clocitã
în mintea ta de o lunã sau douã
tocmai de atunci când ploua în sufragerie
mirosea tare
deși channel stãtea cãlare pe tine la fel de posesiv
ca acela cu care ai fabricat izul mizerabil al trãdãrii

te-am simțit
dar am rãmas la fel de tãcut
și lacrimile te-am mințit cã sunt din tavanul
pe care încercam deunãzi sã-l cârpesc
sã nu mai picure peste busuioc tocmai când ne spune
cum va fi mâine vremea

pe strada de care eram atât de mândru
cã locuim amândoi cu un scop anume

am tãcut și am înghițit chiar și o bucatã de lavabilã
uscatã pânã mi-a venit ideea sã dorm pe balcon
mãcar sã fiu mai aproape de moarte
dacã peste noapte nu voi mai putea sã mai plâng

Și pe asta o arunci...cui îi pasă?

Andrei are 5 ani, Ionuț a făcut 13...Afli și tu, în sfârșit că nevasta nu e numai alcoolică...

De un an ești pensionat medical, chiar nu mai poți să lucrezi...gaura din inimă e

aproape cât inima de mare (exagerez,dar nu foarte tare).

Poți să mori, zice cardiologul, cu toții murim doctore, zic...trebuie să te operezi, zice,

șanse ai fifty-fifty, asta dacă ai bani, zice, nu mulți, 3000, 4000 de euro.

Glumești, doctore, nu-i așa? Nu.!..tu alegi...

De parcă aș avea ce să aleg...

Dar de vorbit cu cine să vorbesc ? Pot să spun asta copiilor mei? Mamei mele?

Nu, nu pot ! Așa că nu spun nimic...

Vine revelionul...Unul din ele...

Nevasta tocmai te anunță că dă o fugă până la o colegă de servici, să îi ducă o

prăjitură...

Du-te, dar vino repede, copiii au febră, amândoi au varicelă...Le ung bubițele cu

alcool mentolat și o cremă . Stau lipiți de mine, încontinuu...încerc să îmi înghit

lacrimile, să îmi astup cu ele gaura din inimă. Nu merge...nimic nu mai merge,

nici măcar televizorul vechi de 30 de ani.

 Știu că nu va veni repede, știu unde a plecat.

După 2 zile s-a întors...a rămas zice, la amica ei, să o ajute,avea musafiri...

Nu știu ce mecanism sălbatic din tine îți acționează mâinile, aceleași mâini

cu care ai mângâiat părul copiilor acum câteva minute....doar 2 palme...și te

 oprești. Plin de regrete.

Nu trebuia să faci asta....nu trebuia să faci asta...nu trebuia să faci asta...

Chiar dacă nu te mai iubește...cu ce drept ai făcut asta...cu ce drept?

Mă doare...rău !

Amantul, este șofer, toți șoferii au amante...Acesta o are pe nevasta mea.

Și mai are patru copii, afli mai târziu, pe care i-a părăsit, la margine de lume.

Ce aiurea sună...amanta lui...nevasta mea...proprietatea nimănui...

Sunt de mult timp amorezi.. Tu afli ultimul, nu ? Doar așa e corect...

A doua zi ne-a părăsit...și pe mine și pe copii ! Copilul ei, copilul nostru...

Acum sunt doar ai mei...și ai mamei mele!

Ne adunăm în jurul sobei de lemne și plângem toți patru!

Dumnezeu, precis este în vacanța de iarnă, la ski!

Se face primăvară, suntem singuri de trei luni…iarna a trecut, durerea, nu.

Scrii, scrii …

apoi nimic

te opreşti şi spui simplu

„va ploua”

parcă viaţa şi-ar ţine respiraţia

alergi cu viteza unui tren sălbatic

şi brusc te izbeşti

de zidul singurătăţii

linişte

mintea ta încearcă să iasă

să explodeze

chiar dacă degetele ţi-au rămas

înţepenite

pe mânerul iubirii

apoi nimic

simplu

un chiştoc aruncat

râzi

deşi ştii că n-ar fi trebuit

să plouă

că n-ar fi trebuit să exişti

te opreşti şi uimit

îţi priveşti umbra

plecând înainte

apoi nimic

               

Te  întâlnești cu Mircea  Radu, în Brașov , la Turnul Alb, a venit pentru tine, impresionat

 de povestea ta, trimisă pe mail.

Te pune să o povestești din nou, în fața camerelor de filmat, Andrei și Ionuț sunt lângă

 tine…mereu au fost.Mircea îți privește copiii nedezlipiți de mâna ta...(aceea tăiată).

În cealaltă mână ții primul tău volum de poezie…sub soarele speranței…Îi dăruiești

unul și lui Mircea. Are și el o lacrimă! Ce vrei să îi transmiți nevestei tale?

Că am iertat-o demult, că ne dorim să vină acasă…Că totul e trecător, chiar și viața…

E mamă mai întâi pe urmă, nevastă sau amantă, în ce ordine vrea ea…

Voi ce îi transmiteți, copii, mamei voastre ? Mamă, ne e dor de tine ! zice Ionuț,

l-am rugat să mintă de data aceasta, pentru un scop nobil…nu îi este dor…Ionuț

știe să urască deja…și regret asta! Zi și tu ceva! Îl înghiontește pe Andrei…Mami,

de ce nu vii acasă, zice și el, de gura lui frate-su…dar nu îi pasă…

Doar ție îți pasă…oare de ce?

 După o săptămână suntem chemați la București, la Antena 1, Mircea îmi

povestește că a căutat-o la servici…că a făcut-o vedetă…

De venit nu a mai venit. Niciodată.

Andrei ,m-a salvat de mine într-o seară, când, noi, bărbații casei, ne sfătuiam

chipurile, ce ar trebui să facem cu viitorul nostru.

Tati, divorțăm, zice…un copil de 5 ani…Zis și făcut! Scrii asta…scrii…


tatiana n-a existat
a fost doar un personaj
stupid
plăsmuit de Cehov
într-o livadă de vişini

tatiana nu trebuia
să existe
decât poate
aşa
ca un afiş

nu se ştie însă
de ce
a respirat
chiar aici
pe paginile
dăruite mie
de Marquez 
într-un veac de singurătate
încurcându-mi iremediabil
destinul

acum
deşi
tatiana
a fost exilată
într-un singur capitol

toate literele despre mine
vor purta
până la sfârşit
ecoul trecutului

un alt personaj ratat...


Și totul a trecut…De aici, începe o altă poveste…M-am recăsătorit, cu prima mea iubire,

din adolescență, Luminița mea…de la capătul tunelului.

Când ne-am reîntâlnit, ea era divorțată de 11 ani…parcă mă așteptase,

pe mine, Făt frumos cu doi copii. Are și ea un baiat, mare de acum…Tibi are 23

de ani și saptămâna viitoare se însoară.

Vom fi socrii mari (tatăl natural al lui Tibi, din păcate, s-a stins acum 3 ani)…

Avem trei băieți…și  suntem  și bunici ,într-un fel…Ionela, soția lui Ionuț a născut

un băiețel, acum 3 săptămâni…

Da, totul trece…Andrei nici nu vrea să își amintească că a avut o altă mamă, cândva.

NU vreau să gândească așa, nici Luminița nu vrea asta, dar copiii, au de acum

propria personalitate.Poate mai târziu, cândva, când va fi și el tată, va putea să

ierte, poate chiar mai curând. Îmi doresc asta!

Dumnezeu s-a întors din concediu…

Bună dimineața, viață…

Eu? Scriu…scriu…



soţiei




ce cuminte stai tu
aşteptând ziua toată
să se-ntâmple ceva
să se nască odată
o minune
o şoaptă
din sufletu-mi roată

ce-ntrebare eşti tu
ascultând noaptea toată
cuvinte gasite de vânturi
în joacă

ce iubire porţi tu
amăgind viaţa toată
că-ntre cer şi pământ
eu sunt stea şi sunt apă
şi soare şi lună
şi mare-n furtună

ce cuminte stai tu
dăruindu-te toată
în deşert aşteptând
în deşert tot sperând
ca-n inima mea fericirea să bată


În curând,îmi va ieși de sub tipar al cincilea volum de poezie....dresorul de fluturi...

Viața curge cât și cum vrea...

Eu scriu...scriu...scriu...

Poate cineva, va citi! Un singur vis mare mai am...Să ajung în America...măcar

o zi...nu mă întrebați...nici eu nu știu ce mă cheamă acolo...

PS.

Când nu mai ai întrebări începi să primești răspunsuri

Vine o vreme când,oricât de econom ai fi, rămâi fără întrebări...te trezești , uimit, dimineața prin parcuri  numărându-ți pașii spre nicaieri. Nici nu știi dacă e azi, dacă e mâine, dacă e ieri...oricum nu îți mai pasă, pentru că nici măcar nu știi cine ești.  Prin mintea ta se plimbă, la rându-i , cineva, cu pantofi de step, dansează pe fiecare amintire dragă, o strivește. Doar de dragul spectacolului. Ești închis în lumi abstracte din care nu poți să mai înțelegi nimic. Pe de-o parte cea din mintea ta, prin care amintirile se prabușesc ca niște piese de domino, iar pe de altă parte, cea prin care pașii te poartă obosiți căutând o cale spre undeva. Oriunde. Încerci din răsputeri să surprinzi măcar flash-uri din tine, din trecutul tău și arareori, pentru câteva clipe, zărești ceva...un sărut, o lacrimă, un scâncet de copil. Te simți un pic Om. Te așezi pe o bancă, ruptă și aceea, încercând să adormi îmbrățișat de câteva amintiri. “ Poate, totuși, cineva m-a iubit...” îți spui și închizi ochii cu speranța că vor rămâne așa până când Dumnezeu va voi să te întrebe dacă îți place cum e îmbrăcat. Si dormi...și dormi !

Vizualizări: 139

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Iunie 19, 2014 la 6:35pm

Cândva am scris o poezie care se numea tristețe desăvârșită. Asta pot spune și acum, după ce am citit și recitit scrierea ta. Reverență!

Comentariu publicat de paparuz adrian pe Iunie 19, 2014 la 5:53pm

cu drag, multumesc!

Comentariu publicat de paparuz adrian pe Iunie 19, 2014 la 10:17am

multumesc, dragi prieteni !

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iunie 19, 2014 la 10:01am

Un subiect de film. Mi se pare că ursitoarele tale au făcut contract cu toate nenorocirile din lume. Tu, sau acest personaj din cuprins, a trecut prin încercări teribil de neplăcute. Noroc cu acest refugiu: scrisul. Dar din păcarte nu se poate trăi, la noi, din el. Este o crimă ca un poet de talia ta să sape gropi sau să taie lemne. Dar, din păcate, ajuns în clipele descupănirii totale, faci orice.

Am citit un destin în proză și poezie, am rămas profund impresionată, dar și cu o furie în suflet pe nedreapta viață.

Admir compoziția, care deși este tragică uneori la extrem, literar este scrisă într-o manieră demnă, elegiacă.

Sofy

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iunie 19, 2014 la 2:45am

Impresionant!

da Coza

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu
  6. Toader Răduță
  7. Nicolae Rolea
  8. Angelina Nădejde
  9. Mirela Grigore

Activitatea Recentă

Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Paradigma a lui Corneliu Neagu
cu 14 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Manifest poetic (regândită) a lui Reus
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Manifest poetic (regândită) a utilizatorului Reus
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Corneliu Neagu
cu 2 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poemul vândut a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bunica a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Abisul singurătăţii a lui x
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poemul vândut a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Poemul vândut a lui Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul ceai a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Ultimul ceai a lui gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog șapte ani a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Manifest poetic (regândită) a utilizatorului Reus
cu 6 ore în urmă
Postări de log efectuate de Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Reus
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Reus îi place postarea pe blog Ultimul ceai a lui gabriel cristea
cu 10 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bunica a utilizatorului Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Valerian Bedrule a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog șapte ani a utilizatorului Dinca Valerian
cu 12 ore în urmă
Valerian Bedrule a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ți-i călător decorul a utilizatorului Valerian Bedrule
cu 12 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog început a utilizatorului Dinca Valerian
cu 13 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2022   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor