Doi

[LELIA MOSSORA]

Doi albatroși din nou suntem

Răniți pe malul de seară;

Doi… și doar doi mai avem

Roşul amurg plâns într-o vară.

 

Două focuri ce ard

Într-o vatră prea rece,

Două cântece - fard

Pe-o lume ce trece,

 

Două iubiri demult uitate

Dou-amintiri deloc iertate;

Doi cocori

Ce țipă fără de casă,

Umbre două

Care… nu ne mai lasă,

 

Două șterse culori risipite,

Două la fel astăzi ispite,

Două izvoare pornite devreme

Într-o mirare care mai geme;

 

Două drumuri departe,

Departe apuse,

Două cărări între noi

Mereu curse;

 

Pe-același obraz

Două lacrimi uscate,

Gesturi ucise la jumătate,

 

Aripi două prea șchioape

Ca să mai zboare,

Lumini două mioape

Înecate în sare,

 

Doi NEpereche adulmecând

Şopotul lumii alunecând,

Culori adormite

În foamea de verde,

Ciudat… izbăviri într-un vis

Ce… se pierde.

 

Doi albatroși din nou suntem

Răniți pe malul de seară

Doi…  și doar doi mai avem

Roşul amurg plâns într-o vară.

 

Lelia Mossora

6 martie 2013

15 :20

[Sofia Sincă]

Iubirea este formată din doi. Spiritele celor doi oscilează prin intensitate, dezamăgire, melancolie sau feerie. Dar cu iubire.

Mi-a plăcut poezia ta, melancolică, dar plină de lirism, Lelia.

Sofy