din zori și din flori de lemn dulce

[petrut dan]

și cad zăpezi

din nordul adâncului meu plin de tine

și-ți trec cu mâna prin păr nu cumva să le pierzi

să ai și tu un motiv- primăvara ce vine

cu flori de lemn dulce pe umăr

și gustul lor moale de parcă s-ar trezi dintr-o lungă visare

mă-ntrebi dar nu stau să le număr

atâtea-s de multe și rupte din soare

se-apleacă în ușă cu firul gingaș

încet ne cuprinde și parcă alungă tot răul din ceață

și văd cum pulsează dorința pe-un umăr golaș

iubirea ta când mă-ntoarce la viață

                              *

nu-i așa că o să mă ții strâns de mână

de parcă m-ai pierde

în iarba cea grasă a vitelor ce pun iarna pe fugă și albă și verde

și poate ai plânge un timp ce-ar părea că te-amână

cu ochii spre locul de unde se aude șuierul lunii de fiară

eu îi cânt morții tale s-o doară

                              *

atunci când te iau nu o dată în brațe

să nu facem focul nici dragoste-n somn nici ceartă de om

iubirea ne vrea totdeauna la fel ori din dumnezeu ori din ațe

și ploaia nu ne trece de umeri nici măcar c-un atom

                              *

și cad doamnă zăpezi

de parcă nu s-ar fi întâmplat niciodată

să-ți trec cu mâna prin păr atât de firesc să primești să te crezi

femeie frumoasă și tânără, iată!

 

[petrut dan]

Monica, ce să zic, ai și tu punctul tău de vedere, nu o să te contrazic tocmai eu, cu drag!

[Monica Pester]

Off, îmi vine să spun că aici ai greșit, Poete. Nu ai picurat, ai lăsat deschis izvorul romantismului care-ți topește carnea pe tine!

Iubirea se arată astfel mai fecundă, mai înrobitoare și profundă.

Iar fiorul simțit acum va rămâne în suflet de cititor, timp îndelungat.

Poete, cine nu-și urmează inima, moare pustiit...

[petrut dan]

Mulțumesc, Dorina, mă bucură reacția ta, adevărul este că unele poeme își merită publicul așa cum și cititorul merită anumite poeme, cu drag!

[Dorina Cracană]

Cat de frumos! Am vrut sa citez finalul, dar as gresi. E superb tot, tot.