din zori și din flori de lemn dulce

și cad zăpezi

din nordul adâncului meu plin de tine

și-ți trec cu mâna prin păr nu cumva să le pierzi

să ai și tu un motiv- primăvara ce vine

cu flori de lemn dulce pe umăr

și gustul lor moale de parcă s-ar trezi dintr-o lungă visare

mă-ntrebi dar nu stau să le număr

atâtea-s de multe și rupte din soare

se-apleacă în ușă cu firul gingaș

încet ne cuprinde și parcă alungă tot răul din ceață

și văd cum pulsează dorința pe-un umăr golaș

iubirea ta când mă-ntoarce la viață

                              *

nu-i așa că o să mă ții strâns de mână

de parcă m-ai pierde

în iarba cea grasă a vitelor ce pun iarna pe fugă și albă și verde

și poate ai plânge un timp ce-ar părea că te-amână

cu ochii spre locul de unde se aude șuierul lunii de fiară

eu îi cânt morții tale s-o doară

                              *

atunci când te iau nu o dată în brațe

să nu facem focul nici dragoste-n somn nici ceartă de om

iubirea ne vrea totdeauna la fel ori din dumnezeu ori din ațe

și ploaia nu ne trece de umeri nici măcar c-un atom

                              *

și cad doamnă zăpezi

de parcă nu s-ar fi întâmplat niciodată

să-ți trec cu mâna prin păr atât de firesc să primești să te crezi

femeie frumoasă și tânără, iată!

 

Vizualizări: 295

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de petrut dan pe Martie 9, 2024 la 7:00pm

Monica, ce să zic, ai și tu punctul tău de vedere, nu o să te contrazic tocmai eu, cu drag!

Comentariu publicat de Monica Pester pe Martie 9, 2024 la 5:17pm

Off, îmi vine să spun că aici ai greșit, Poete. Nu ai picurat, ai lăsat deschis izvorul romantismului care-ți topește carnea pe tine!

Iubirea se arată astfel mai fecundă, mai înrobitoare și profundă.

Iar fiorul simțit acum va rămâne în suflet de cititor, timp îndelungat.

Poete, cine nu-și urmează inima, moare pustiit...

Comentariu publicat de petrut dan pe Martie 9, 2024 la 4:22pm

Mulțumesc, Dorina, mă bucură reacția ta, adevărul este că unele poeme își merită publicul așa cum și cititorul merită anumite poeme, cu drag!

Comentariu publicat de Dorina Cracană pe Martie 9, 2024 la 2:38pm

Cat de frumos! Am vrut sa citez finalul, dar as gresi. E superb tot, tot.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 600 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Străin la tine-n țară a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec pentru Inia Dinia a utilizatorului Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Tudor Cicu
cu 7 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Străin la tine-n țară a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 7 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetului nins de amăgiri a utilizatorului Ada Nemescu
cu 9 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Străin la tine-n țară a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 15 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amurg de taină a utilizatorului Denisa Curea-Popa
cu 16 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amurg de taină a utilizatorului Denisa Curea-Popa
cu 16 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Învață să nu mori a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 16 ore în urmă
Maria Moise a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Străin la tine-n țară a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Maria Moise îi place postarea pe blog Străin la tine-n țară a lui Corneliu Neagu
cu 17 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetului nins de amăgiri a utilizatorului Ada Nemescu
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Poetului nins de amăgiri a lui Ada Nemescu
cu 17 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat o discuţie la grupul
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Învață să nu mori a utilizatorului BOTICI GABRIELA
ieri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Învață să nu mori a lui BOTICI GABRIELA
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pastel a utilizatorului Stanescu Valentin
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog nocturnă a utilizatorului Stanescu Valentin
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog nocturnă a utilizatorului Stanescu Valentin
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cicoarea a utilizatorului Stanescu Valentin
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor