oamenii sau măștile lor
au plâns
au râs
mai încet ori zgomotos
în toate culorile
m-au întors în alb
parfumat
ca un lord ce-și ține mănușa-n cealaltă mână înmănușată
cu mâna liberă ține unei doamne umbrela
de ploaie
de soare
de toate gândurile
de vară
de iarnă
ora vrea să fie schimbată
și eu să bat pasul pe loc
de iubire
de neiubire
Adaugă un comentariu
doamnă Agafia Drăgan, vă mulțumesc!
Pretuire!
domnule da Coza, onorată, vă mulțumesc!
O litografie de epocă ținută la piept de autoare (și eu să bat pasul pe loc/ de iubire/ de neiubire).
Încântare!
da Coza
mulțumesc frumos, Valeria, și eu mă înclin în fața cititorilor mei!
...
''cu mâna liberă ţine unei doamne umbrela
de ploaie
de soare
de toate gândurile'''... - ce mult s-a limpezit cerul de nori!:)
Ador corolarul psihologic - predominant în creaţiile tale, Mihaela!:)
Mă înclin!
tic mulțumesc frumos, Sofy!
despre lorzi... tac
Melania, mulțumesc frumos!
Foarte interesant: la tine ceasornicul bate după persoană și rang... Așa o fi! Tu știi mai bine, acolo în țara lorzilor înmănușați. Dar, cât adevăr se află în primul vers: oamenii sau măștile lor. Fragilitatea sentimentelor la tine stă după cuvinte simple, puține, dar sofisticat aranjate.
Cu admirație,
Sofy
mulțumesc frumos, Ana!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE