destin

[LUMINITA SCOTNOTIS]

destin

te primesc să-mi fii cărare
al ideilor blestem
nu de clipa ta mă doare
ci de visul meu mă tem
te ating îndestulare
al luminii mele zbor
cât mi-i lacrima de sare
de suspin adânc să mor
nu aş vrea la umbra nopţii
să îmi vii ultimă rugă
nici aşa cum scris-au sorţii
să-ţi fiu caldul gând pe fugă
te-aş cuprinde alb în vine
cum de cer atâtea stele
sunt legate-n stări retine
un drum viu deschis de Iele
să mă prinzi cu sete grea
pe sub paşii tăi să curg
mai cer dreptul de-a te vrea
al iubirii plâns amurg
te sărut în clipe rare
să-mi fii datului pe veci
din a inimii plecare
pe-a sclipirii drum mă pleci
tu ce şti să treci prin toate
prin orice creşti şi-n nimic
tu iubirea cea de şoapte
mi-eşti cuprins atâta-ţi zic
şi acum ca şi atunci
când mă dori de-atâta dor
te păstrez deşi pe brânci
creşti în soare pacea lor
pumnilor când se frământă
anilor de m-au albit
vremea graiului mi-e sfântă
chipu-mi ud de plâns vorbit
te primesc la infinit
trup de cer cu-n ochi pălit
te divid în timp rotit
curs în versuri împlinit

[Mihaela Roxana Boboc]

Sensibilitate, finețe a scrierii, dor!

[Corina Militaru]

Frumos, Luminiţa! Am citit, recitit... :)

[Sofia Sincă]

Destin scris cu o oarece vibraţie dulce-amăruie, în versuri sensibilizatoare, cu muzicalitate melancolică, pe ici pe colo elegiacă.

Dar frumos, remarcabil!

Sofy

[gina zaharia]

mi-eşti cuprins atâta-ţi zic
şi acum ca şi atunci
când mă dori de-atâta dor

și te cred, te cred, te cred...

admirație, poetă minunată!