Dar satul tăcea și visa...

[gabriel cristea]

Se-nfoaie cocoșul de munte pe mușchi de olană,
de răsfiră-aurora din caier;
Și-n voluptoasa răcoare a ceții,
dimineața moșită de porți gârbovite
soarele-și naște pe-mpletitura răchitei,
cu lacrimi de rouă;
De-a dura se dă pruncul cu plete de aur
către-nfloriri de livezi părăsite;
Se-mbujorează și râde - doar pământu' l-aude!
,,Treziți-vă, băăă, ai lui Păcală!
Ete că răsării iar, să vă mai dezmorțesc din urât!''
strigă el, trăgându-și țuguiata căciulă pe frunte
- o șiră lăsată de plugarii umbroși nemuririi...

,,Băăă, n-auzirăți?'' se-nflăcără Prâslea, mai aprig
boldind cu săgeți de lumină ascunse ferestre
- o pânză de iederi ce-și întinsese regatul.

Dar satul tăcea și visa - năruit - la o gură de Rai
cu mirese și crai, la un fluier de soc, doinind mai cu foc,
la aspri ciobani cu cai învățați și câini mai bărbați...

Și-un soare schilav și-ntristat asfințea
de-atâta urât, numai piele și os - și vânt
șerpuind peste cruci și pământ...

[gabriel cristea]

Știu, Vasilisia! :(  Mersi pentru popas!

[Vasilisia Lazăr]

Și satul moare. In fiecare zi câte puțin. Nu rămân decât singuratatea, dorul și iedera cațărându-se pe ziduri scorojite. Dureros...

Felicitări, Gabi. Mi-ai transmis o stare... :(

[gabriel cristea]

Mulțumesc frumos tuturor celor ce-au lăsat comentarii și au apreciat versurile!

[Valeria Merca]

Dureros de frumos! Finalul este de o tristețe copleșitoare. 

[Sofia Sincă]

Baladă modernă, pe tema satului românesc, alcătuită cu personajele mult cunoscute ale neamului, culese de prin basme sau snoave.

Foarte interesant construită, autorul nu ne lipsește de bogăția descrierii chiar dacă mesajul este unul trist: satul românesc adâncit într-o hibernare. Îndemnul lui Prâslea nu  ajunge pentru a-l trezi la viață.

Detaliile sporesc farmecul baladei.

Am citit și am admirat,

Sofi

[Chris]

frumoasa visare!

[Mihaela Suciu]

M-am des...morțit și acilea. :))