Desculță, dansează în ploaia de vară
Și-n plete adună cristale curgând,
E prinsă în iureșul viu de afară,
Cu tălpile goale pe iarbă călcând.
.
Șirag se prelinge din perlele clare,
La gâtul subțire s-așază subtil
Și-n dansul frenetic deodată apare
Femeia cu gând jucăuș de copil.
.
Și strada devine o scenă deschisă
Sub fulgere albe, venite din nori,
Coloană sonoră din Ceruri trimisă
Și-alături, copacii fideli spectatori.
.
Atât a visat la a ei libertate
Și-atât de intens o trăiește acum,
Că uită de sine și uită de toate
În jocul frenetic în mijloc de drum.
.
Și tot mai dansează în ploaia de vară,
Cu tălpile goale pe iarbă călcând
Desculță în iureșul viu de afară
Și-n plete adună cristale curgând.

Vizualizări: 102

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Gabriela Raucă pe Iulie 18, 2024 la 11:47am

Mulțumesc, Monica, pentru atenția acordată versurilor mele!

Comentariu publicat de Gabriela Raucă pe Iulie 18, 2024 la 11:46am

Ada, îți mulțumesc pentru frumoasele cuvinte! Prețuire!

Comentariu publicat de petrut dan pe Iulie 18, 2024 la 6:55am

Un poem ca un cântec, o descătușare ce-și merită versurile într-un decor exploziv, parcă grăbit să nu scape nimic din bucuria acestui dans ca un poem de mulțumire sau a unui poem ca un dans din care nu ai vrea să te oprești prea curând, am citit cu drag!

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Iulie 18, 2024 la 1:14am

Câtă libertate emană dansul femeii, deși ,,prinsă în iureșul viu de afară"! Se face una cu ploaia, una cu natura și primește de toate, și cristale și perle și scenă și spectatori, dar mai ales coloana sonoră celestă. Mi-a plăcut mult atmosfera, am simțit ritmul pe care doar libertatea și bucuria ți-l pot imprima.

Drag,

Nikol

Comentariu publicat de C.Titi Nechita pe Iulie 15, 2024 la 7:12pm

Un ,,dans" ca o eliberare, ca un parfum de rouă ce-ți mângâie tălpile dimineața!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iulie 14, 2024 la 4:46pm

Minunata poezie a ta m-a dus cu gândul la un text pe care l-am citit mai de mult și mi-a plăcut. L-am găsit cu mare greu, dar l-am găsit până la urmă. 

În pași de dans spre curcubeu 

                      Rodica Bădărău

Stropii de ploaie sunt mari, grei, calzi. Adunați unul lângă altul, formează o perdea densă care leagă cerul cu pământul. Sub picurii de ploaie, florile strălucesc, iar frunzele sunt și mai verzi.
Pașii femeii sunt ușori. S-a descălțat și tălpile goale dansează în apa de pe asfalt. Rochia subțire s-a lipit de corpul ei, fiind una cu trupul îmbăiat în ploaia de vară.
Întreaga ei față zâmbește. Ochii strălucesc, iar genele ei sunt grele de la apa care se prelinge din părul lipit de frunte. Prin rochia transparentă acum, se văd coapsele prelungi care fac salturi mici, dar pline de grație. Femeia a ridicat brațele. Capul ușor înclinat se sprijină ușor pe mâna stânga, apoi pe cea dreapta. Se învârte în cercuri din ce în ce mai largi. Se simte că într-o grădină de poveste, chiar dacă se află într-un parc din centrul unui mare oraș. Și poate chiar este… În mintea ei, lumea văzută prin stropii de ploaie e magică.
- Te iubesc! Te iubesc! strigă și vocea ei e plină de un dor venit de peste timp.
Apa s-a împletit cu cuvântul rostit, iar sunetul s-a înălțat peste vârful copacilor, ducând iubirea către lume. Un trecător grăbit a întors capul de sub o umbrelă cenușie. Apoi și-a continuat grăbit drumul.
Dansul femeii se împletește cu ploaia. E ca o pictură veche ce s-a pus în mișcare.
Toată ființa ei radiază lumină și stropii din jur au sclipiri de argint.
De undeva, o pasăre a început să cânte. Trilul vesel a rupt monotonia stropilor care cad pe asfalt. Apoi, dintr-odată, un curcubeu uriaș a răsărit în spatele ploii. Culorile lui vii se oglindesc pe fața femeii care a-nceput să surâdă.
- Ai venit! șoptește încetișor.
Ploaia s-a făcut din ce în ce mai domoală, apoi s-a oprit cu totul. Cerul s-a înseninat.
Femeia s-a oprit și ea din mișcarea-i magică. Pășește ca-ntr-un dans în cele șapte culori ale luminii. Curcubeul, arc peste timp, a învăluit-o cu totul. Peste o vreme, s-a estompat, lăsând în urma lui un cer albastru, fără nori.
Parcul a-nceput încet, încet, să revină la viață. M-am mișcat într-un târziu și eu, având imaginea femeii de vis, pe retină. Cine fusese oare? Din ce tărâm misterios se materializase în fața mea?
- Era minunată, nu-i așa? am auzit o voce venind din dreapta mea.
- Era fără de preț, abia am șoptit. 

- LIBERTATEA n-are niciodată preț, draga mea. Libertatea e cel mai frumos dar. 
Brusc am întors capul spre vocea care-mi șoptea… În dreapta, un copac maiestuos m-a salutat foșnind ușor din frunzele proaspăt spălate de ploaie. Am zâmbit și am plecat cu sufletul înălțat. În fiecare celulă, libertatea dansa. 

Felicitări, Gabriela! Minunat ai scris. Cuvintele tale mi-au înălțat și mie sufletul.

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Iulie 13, 2024 la 11:52pm

Viaţa e ca un glob de cristal spart de natura umană... Dintr-un ciob ne frapează explozia libertăţii depline a sufletului feminin atâ de dornic de dans, de zbor, de lumină într-o ipotetică grădină în care şi copacii au ochi, şi florile zâmbet, şi păsările triluri unduitoaree... of Doamne! Mulţumesc pentru acest poem gingaş, Doamnă Gabriela.

Comentariu publicat de Grig Salvan pe Iulie 13, 2024 la 8:29pm

Un dans mirific, broderie de imagini și volute ale dansatoarei în ploaia de vară, un vis frumos în care mișcările și unduirile dansatoarei crează o muzică sui generis, perceptibilă doar de sufletul captivat al cititorului. Muzică accentuată de curgerea prozodică deosebit de frumoasă.

Comentariu publicat de Monica Pester pe Iulie 13, 2024 la 2:56pm

Libertatea, pasiunea, tinerețea unei femei nu se pot manifesta decât într-un dans aproape sălbatic și viu, descătușând energia prea mult ținută sub oboroc!

Molipsitoare imagine, Gabriela!

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Iulie 13, 2024 la 8:10am

Îmi plac poeziile care încep se sfârșesc  cu aceleași versuri repetate tocmai pentru a confirma curgerea melodioasă .  Superbă imaginea dansului femeii în libertatea ei absolută. 

Cu admirație, aDa

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog suntem goi sub două haine a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog suntem goi sub două haine a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 15 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când scrii, a utilizatorului Maria Mitea
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate – the end a lui Mihaela Popa
cu 15 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog obosești, și - a utilizatorului Maria Mitea
cu 15 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasager al cerului a utilizatorului Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de sinceritate – lecție a utilizatorului Mihaela Popa
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog suntem goi sub două haine a lui Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de ler a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 17 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de ler a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Dor de ler a lui Răduță If. Toader
cu 18 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 18 ore în urmă
Postare de log efectuată de Răduță If. Toader
cu 18 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 21 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 21 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 21 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haibun a utilizatorului Costel Zăgan
cu 22 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor