Devreme-i prea târziu

[Horlaci Mitica]

Un monstru-n dormitor
o fi tristețea? poate.
Sau fumul unui suflet îngreunat de moarte.
Mă pipăi, sunt în viață, sau poate mă înșel.
Dezamăgiri, emoții, atâta frământare,
misterioase umbre se-ntrec în alergare
și-nvăluie tavanul,
când trupuri cad din el.
O scurtă existență, oracole pierdute,
a sânge și pierzare miroase încăperea,
în bezna tragediei, iubirile-s țesute
cu vinele, în care, o clipă e durerea.
Înțepenit, trecutul , statuie mi se pare,
o siluetă rece, un demon, un destin,
nostalgic mă lovește
un gând din departare,
ușoară este cupa umplută cu venin.
Un laş rostogolește secundele
spre-o râpă,
abis-ul denigrării, al visului pustiu,
o căutare tristă, o trecere-n revistă.
În liniștea adâncă,
devreme-i prea târziu.

[Horlaci Mitica]

Uneori și tristețea are farmecul și frumusețea ei. Apreciez popasul dumneavoastră!

[Stanescu Valentin]

Mitică, pot să îţi spun pe nume, poezia ta musteşte de straniu, ca într-un vis coşmar. Planuri de ciudăţenie se întrepătrund involuntar dar nu creează frică. Am trecut prin toate fără să spun că nu îmi place ceea ce ai scris. Am reţinut  „Un laş rostogolește secundele / spre-o râpă,”. Felicitări!