cântec în ploaie

[Tudor Cicu]

cântec în ploaie

 

Stăteam la geam cu ploaia la fereastră -

un cuc cânta, hainul, sub o coastă

iar roiul frunzelor purtate-n vânt

hălăduia cu dorul pe pământ.

Tu, pasămite, în cealaltă zare

îți pieptănai tristețea peste mare

și vulturii din ochii tăi, sub cer

îmi sfârtecau din vise și mister,

iar vremea arămea sub nucul sfânt

norocu-mi jefuit, fără veșmânt

pe care-l trimisesem ca pe-un faur

să te colinde-n versul meu de aur...

Ce clipă! Ploaia să fi fost, de nu

cumva la geam băteai anume tu?

 

* din vol. „Cântece la dairea” (pentru cei de pe ÎNSEMNE de ziua mea)

[Tudor Cicu]

Da, doamna Dorina: Mulțumesc pentru urare. În Biblie (Daniel, cap.1,v.17), ni se spune că numai „...Daniel putea să tâlcuiască vedeniile și visele”. Dar și poeții au îndrăzneala lui, sunteți convinsă. ca și mine. 

[Tudor Cicu]

Da, domnule Valentin: „parcă-i plin de amintiri” cel care scrie, dar întrebarea, pe care ne-o punem cu toţii, seamănă cu saltul surd al fiarei, asupra oricărei bucurii ale mele, ca și atunci când cornul sunase... însă foarte puțin, peste visul acelui prinț din Levant care îndrăgise vânătoarea.

[Tudor Cicu]

Doamna Vasilisia: Cum nici pentru Aude din Cântecul lui Roland, iubita lui de acasă, n-a mai răsărit luna pe cerul spre care suia acel sunet de corn, vreodată (vă amintiți), am zis (ce adolescent naiv care băteam cândva la porțile TOMISULUI), că a venit vremea să înfrunt mitul unui rătăcit scriitor care a complicat totul, îndrăznind să scrie, pentru a nu sfârși în îndoială. Poezia, d-na Vasilisia, este o artă a interiorității omului, din punct de vedere geometric ea se desfășoară pe verticală pentru sondarea adâncirii trăirilor ființei umane. „Și Solomon a spus:/-Aduceți sabia și tăiați acest/poem în două!/Să nu fie nici al meu,/nici al lui” (cum scria Ion Lazăr da Coza). Ce avem într-o poezie? Metaforă-epicitate-dialog între trăirile firești-emoție-autobiografism selectat. Și... poate credem că, alături de Jack, cel din povestea cu vrejul de fasole, cititorul ne simte și pe noi. Ai aripi, zbori... dar în poezie îți trebuie un cer de aripi.

[Dorina Cracană]

La mulți ani! Minunat poem!!!

[Stanescu Valentin]

Domnule Cicu,

 

în zi aniversară

nimic să nu te doară

 

să-ţi mângâie april’

privirea de copil

 

să ai în jur doar flori

zâmbind sub rouă-n zori

 

s-auzi sub clar de lună

ecou de vorbă bună...

 

Am citit cu luare-aminte despre o lungă aşteptare. Poeziei Dumneavoastră îi aşez aici în oglindă un chip la fel de resemnat.

 

 Ea care era

 

Parcu-i plin de amintiri,

urmele sunt încă vii,

plete linse şi subţiri

curg pe mine şi nu ştii...

 

Ca o salcie umbrar,

peste mine te-aşezai,

te strig, dor, e în zadar,

doar ecou-mi spune: ’’Hai!’’

 

Am zărit-o undeva

pe o margine de gând,

era Ea care era

 

însă-n ochi niciun suspin,

clipa-mi spune vrând-nevrând:

’’Azi îi eşti doar un străin’’...

[Vasilisia Lazăr]

Doamne, cât de frumos și cât de dor mi-a fost de poezia dumneavoastră! Aș fi vrut să evidențiez ceva anume, dar ce poți evidenția când îți place, în egală măsură, totul?! 
La mulți ani senini, maestre! Vă doresc sănătate multă, bucurii de suflet și putere de creație! Aniversare frumoasă!