Eseu

[Popa Ștefan]

RĂZBOI ȘI PACE. DE CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU RĂZBOIUL?

Nu există război fără pace, cum nu există pace fără război. Două stări diferite, două stări conflictuale, care alternează, atât în viața omului, cât și în cadrul comunităților, societăților, statelor. Atât războiul, cât și pacea au peste o sută de definiții. În Sfânta Scriptură, cuvântul război apare de 320 de ori, iar cuvântul pace de 429 de ori. Observăm că și Biblia acordă o mai mare atenție păcii decât războiului. Unii Sfinți Părinți ne învață că pacea este de patru sau chiar e opt ori mai mare decât dreptatea. Cuvântul dreptate apare de 305 ori în Biblie. Război și pace, așa este omul făcut, așa este lumea făcută. Ce vechime are războiul? Când a apărut omul pe pământ, a apărut și războiul.

De ce îngăduie Dumnezeu războiul? „Dumnezeu, din dragostea Sa, atunci când vede că nicio metodă de îndreptare nu mai funcționează, îngăduie războaie și nenorociri. Când vor lipsi sfinții și povățuitorii duhovnicești, Dumnezeu va trimite o altă prigoană ca astfel, prin suferința Crucii, să ne sfințim și omenirea să câștige noi sfinți și îndreptători de suflete. Întotdeauna pocăința noastră, atât pentru noi înșine, cât și pentru întreaga omenire, poate să Îl milostivească pe Dumnezeu și să ne dea putere să înfruntăm orice necaz cu răbdare și fără panică”, așa ne sfătuia Părintele Iustin Pârvu, o personalitate marcantă a spiritualității ortodoxe.

Avem, în primul rând, războiul lăuntric al omului, descris foarte bine de către Sfinții Părinți. Fiecare om are o poveste a lui, are un război al lui, are o luptă a lui, are o durere a lui. Nimeni nu scapă de suferință. Cel mai mare dușman al meu sunt chiar eu. Eu cu gândurile mele rele, cu păcatele mele, cu răutatea in mine. Războiul nevăzut, războiul lăuntric este cel mai bine descris de Sfântul Nicodim Aghioritul: „Fiindcă hotărârile noastre în loc sa fie întemeiate pe încrederea în Dumnezeu sunt fondate pe bizuirea de sine. De aceea, urmarea e că nu putem vedea marea noastră mândrie de care suntem purtați și credem că hotărârile noastre sunt neclintite si puternice. Diavolul mai are o amăgire contra noastră când vede că mergem spre virtute. El ridică asupră-ne diferite pofte ca să ne facă a cădea din calea virtuții. Să ne arunce în vicii. De pildă, când un bolnav și-ar suferi cu voință răbdătoare boala lui, vrăjmașul văzând că prin aceasta ar câștiga deprinderea răbdării, îi pune înainte multe lucruri bune ce le-ar fi putut face dacă era în altă stare, și se silește a-l convinge că dacă n-ar fi fost bolnav ar fi slujit mai bine lui Dumnezeu și ar fi folosit atât el cât și ceilalți.” Dar ca să cunoaștem această mândrie trebuie sa fim luminați prin bunătatea lui Dumnezeu. Cel ce, cum am spus mai înainte, ne lasă uneori să cădem, din cădere ne ridică de la încrederea și nădejdea în noi înșine la încrederea și nădejdea numai în Dumnezeu și de la mândrie ne cheamă la cunoașterea de sine. Fiecare om, fiecare creștin are de dus o luptă, pe care numai el și Dumnezeu o știe. Omul are două firi: firea omenească și firea dumnezeiască. Se mai spune că omul hrănește doi lupi, unul alb și celălalt negru și contează pe care dintre cei doi lupi îl hrănește mai bine. Primul reprezintă pacea, al doilea reprezintă războiul.

În al doilea rând, avem lupta dintre noi, oamenii, unii împotriva celorlalți. Când cel de lângă tine este mai inteligent și mai înstărit apare invidia, care nu este altceva decât molia care te macină în interior.  Oamenii au tendința de a se judeca unii pe alții. Unii se cred mai buni decât alții. Orice om  a judecat, cel puțin o dată pe cineva. Nimeni nu scapă de această boală, de acest păcat. De aceea, nu este bine să judecăm persoana din fața noastră, pentru că nu-i cunoaștem adevărata poveste a vieții lui. Unii, din păcate,  ajung la conflicte și la procese în instanță. Nimic nu-i dezbină mai mult pe oameni decât invidia, care e o boală neînchipuit de grea și mult mai primejdioasă decât iubirea de argint, căci ea este rădăcina tuturor relelor. Iubitorul de argint este mulțumit atunci când el dobândește ceva, pe când cel care invidiază nu se mulțumește decât atunci când semenul său nu dobândește nimic. Fericirea sa este nefericirea celuilalt. Să moară capra vecinului. Există o nebunie mai mare ca aceasta? Omul invidios se topește ca o lumânare văzând că vecinului său îi merge bine. Astfel, el nu numai că se lipsește de bunătățile cerești, dar nici în această viață nu are liniște. Molia nu roade lâna și nici viermele carnea așa cum invidia roade și distruge inima și măruntaiele omului invidios. Rău mare este invidia. Există ceva mai rău decât ea? Poate mândria, care este mama tuturor păcatelor. Omul invidios nu se odihnește zi și noapte, căci invidia este un vierme care îi roade inima fără încetare.

În al treilea rând, avem războiul dintre națiuni, dintre popoare, dintre state. Trăim vremuri grele, dar vor veni vremuri și mai grele, cu războaie în mai multe regiuni de pe glob, în același timp. Mulți vorbesc de al Treilea Război Mondial. Oricum, globul pământesc clocotește și este gata să dea peste, adică să înceapă război în orice zonă a Terrei. Nu mai sunt în vigoare acele Legi, ordine, regulamente, reguli, protocoale și contracte internaționale, care asigurau o bună înțelegere și o pace între națiuni. În prezent, pe scena globului sunt mai multe războaie și conflicte. Războiul Ucraina – Rusia, războiul America, Israel cu Iranul, conflictul din Siria, Palestina, Sudan, Afganistan, Coreea de Nord, Taiwan, Yemen, Liban etc. Aceste războaie și conflicte sunt alimentate de disputele economice și politice, de rivalități religioase, de dispute teritoriale, de diferite neînțelegeri pe plan internațional, de factori externi etc.  

În orice rău există și un bine, oamenii de afaceri o numesc oportunitate. De multe ori, aceștia în vreme de război și-au mărit considerabil cifra de afaceri. În război, în prigoană, în suferință, Dumnezeu înmulțește lucrarea harului pe pământ. Pentru unii, războiul și prigoana au fost mai dulci decât libertatea. Asta nu înseamnă că acei oameni doresc războiul. Nu. Doamne, ajută! Dar în aceste vremuri, va îngădui Dumnezeu vrăjmașului să se atingă și de suflet; va fi mai mult o prigoană psihologică și nu vă veți putea ascunde nici în crăpăturile pământului. Nu este ușor, așa cum am spus, sunt vremuri foarte grele. Dar Dumnezeu, prin această cruce, în care ne vom simți parcă părăsiți, ne va curăța sufletele și ne va da forță și har mai mult chiar și decât creștinilor din primele veacuri. Dumnezeu suferă cu noi, în chip nevăzut și ne va mângâia cu Harul Său. Există dezbinare și ură în lume, există dezbinare și ură la noi în țară, de aceea nu ne-a mai rămas decât rugăciunea, prin care să rugăm îndelunga răbdare, îndelunga milă a lui Dumnezeu să rânduiască treburile lumii, să liniștească apele, să stingă focul războiului și să aducă pacea pe globul pământesc.

Dumnezeu îngăduie războaiele pentru păcatele oamenilor, pentru că omenirea s-a îndepărtat de El, pentru nerespectarea poruncilor și a voii Lui și, nu în ultimul rând, pentru îndeplinirea Mărețului Plan, care prevede a Doua Venire a Domnului Iisus Hristos.

În numele Sfintei Treimi, ne rugăm pentru pacea între oameni, pentru pacea între popoare, pentru pacea planetei. Amin.

Har, pace și mântuire!

Doamne, ajută!

Ștefan Popa