Costa Del Sol
.
Ah, Costa del Sol, frumosul meu vis,
Stigmergic venind în cuante,
Mi-aduci amintiri din pierdut paradis
Curgând cu imagini turnante.
.
În mine trezesc neuitatul delir,
Mă-ntorc rătăcind peste ape,
Prin suflet se scurge vrăjit elixir
Când Costa del Sol mi-e aproape.
.
Huelva se pierde în urmă discret,
Regretele mor prea devreme,
Cadiz mă așteaptă pe țărmul cochet,
Iar marea-mi recită poeme.
.
Și glas de sirene mă cheamă în larg,
Hercule din Porți mă salută,
Privesc Gibraltarul în care se sparg
Legende din lumea pierdută.
.
Dar Costa del Sol la drum mă îmbie,
Eu las Gibraltarul în urmă,
Șoseaua sub roți m-aruncă în vrie,
Iar teama din mine se curmă.
.
Spre Malaga-n trombă, tot înainte,
Zăresc fortăreața maură,
Orașul vestit îmbracă veștminte
Ce ochii din zare mi-i fură.
.
Marea nebună se zbate în valuri,
Cu undele toate-n derivă,
Iar noaptea, din larg, lumină de baluri
Își cerne prin strâmta ogivă.
.
Văd vasta faleză, plină de lume,
Cu plaja-i cuprinsă de vrajă,
Maure vestale, ieșite anume,
Ar vrea să mă prindă în mreajă.
.
Dar drumul mă duce spre Almeria,
Hotel Costasol mă așteaptă,
Roquetas de Mar etalând alegria
Mă pune pe calea cea dreaptă.
.
Cetatea maură apare în zare,
Privesc înspre plaja-nsorită,
Dar timpul se scurge și altă chemare
Pe drumul stâncos mă invită.
.
Fernanda în prag rămâne pierdută,
Pornesc spre Sierra Nevada,
Trec munții semeți, din zări mă salută
Vestita cetate Granada.
.
Mă pierd în Alhambra, rămân în extaz,
Și parcă, cuprins de derută,
Imagini adaug în cugetu-mi treaz,
Din lumea maură pierdută.
.
Grădinile-Alhambrei în urmă apun,
Căci alte vestigii m-așteaptă,
În Cordoba intru și-n suflet adun
Magia venită în șoaptă.
.
Măreața moschee Mezquita se-arată,
În toată splendoarea maură,
Nevrând să accepte că-a fost integrată
În spațiul din altă cultură.
.
Mă pierd prin oraș, o nouă izbândă –
Istoria-n mine tresaltă,
Trecutul întors îl văd ca-n oglindă,
Trecând printr-o poartă înaltă.
.
Rulez către vest, Sevilla cheamă,
Gadalquivir mă invită,
Copacii rămași în urmă aclamă,
Va-ncepe o nouă suită !
Adaugă un comentariu
Plimbare de neuitat, mulțumesc pentru popas și remarcă! Onorat!
frumoasa plimbare! :)
Mulțumiri alese, drag prieten Grig Salvan, pentru aprecierile elogioase exprimate aici! Onorat!
Prietene Mihai Katin, am afirmat de foarte multe ori că prezentul este numai o tăietură prin timp care separă viitorul de trecut. Noi trăim prin rememorarea trecutului și prin proiecțiile pe care le facem în viitor. Ca atare în acest poem totul este alcătuit din amintiri îmbrăcate în faldurile muzelor, amintiri ce par un prezent ce se prelungește la nesfârșit cu imagini de neuitat. Vă mulțumesc cu aleasă prietenie pentru popas și gânduri alese! Onorat!
Fascinantă călătorie! Am urmat cu emoție și uimire autorul în periplul său iberic. Despre frumusețea prozodică incantatorie a versurilor lui Corneliu Neagu nu mai vorbesc.
.
Huelva se pierde în urmă discret,
Regretele mor prea devreme,
Cadiz mă așteaptă pe țărmul cochet,
Iar marea-mi recită poeme. tot ce e frumos nu e de-ajuns ,doar lumina amintirii ne ajuta sa regasim aceste clipe magice as spune!
Mulțumiri alese și gând bun pentru precizare, stimată doamnă Vasilisia Lazăr! Onorat!
Ați interpretat foarte bine. Prețuire!
Am interpretat exclamația dumneavoastră (Waw) ca pe un semn de apreciere pozitivă, stimată doamnă Vasilisia Lazăr! Vă mulțumesc cu prietenie și respect, onorat!
Vă mulțumesc, stimate prieten și coleg de condei Gabriel Cristea! Onorat!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE