Cum păsări de argint străpung afundul

[gabriel cristea]

Mi-am impregnat  în scoarțe chipul ars de soare, 

Când pinii legănați de freamăt adormeau, 

Și cotropit adânc de seve și uitare

Mă risipesc Regatului Tăcerii sau, 

Ca ochiul unui vânt murind printre frunzare, 

Din vechi esențe iar mă recompun… 

Se arămesc sub asfințit fantome șchioape

Insațiabile penumbre - Mă-nfior! 

E-atâta liniște în ierburi și în ape

Încât mi se răscoală-n sânge primul zbor;

Și-i cad, pe rând, licheni zvâcnindului de pleoape, 

Simțind cum prin văzduh mă descompun… 

Cum  păsări de argint străpung afundul care

Își tăinuiește-n albii straturi de ozon

Îmi încarnez în áripi chipul ars de soare, 

Când pinii-și unduiesc, pe vânturi, câte-un con

Și amăgit solar de cruda lor chemare 

Mă inventez în zboruri; Și adorm… 

[gabriel cristea]

Mulțumesc pentru comentariu, Dan! 

[petrut dan]

Ultimul vers mi-a dat o stare de supranatural care  învinge gravitația și-ți dă posibilitatea să experimentezi spațiul așa cum nu îl cunoaștem din experiență, ci din auzite... Poemul arată ca o lucrare din Curtea Sticlarilor, dar mie mi-a plăcut imponderabilitatea versului final, ca și cum aș scrie până aș adormi! Cu prietenie!

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Mioara Manoilă! Bine că avem Dobrogea la-ndemână. :) 

[gabriel cristea]

Vasilisia, Natura mă subjugă. :) Mulțumesc de mesaj! 

[Mioara Manoilă]

Gabriel Cristea, poemul acesta l-am salvat în suflet. Şi ai dreptate, cum să vorbeşti în fața naturii, când totul e doar ascultare?...

[Vasilisia Lazăr]

E-atâta liniște în ierburi și în ape

Încât mi se răscoală-n sânge primul zbor;

Și ce bine e când avem capacitatea de a ni-l inventa! 

Pe tine, natura te completează. 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Mihai, pentru toate comentariile tale minunate! Cu multă considerație! 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Mioara Manoilă! Noi ăștia din proximitatea Dunării mai mult scriem decât vorbim! :) 

[gabriel cristea]

Monica, probabil e din cauza faptului că hoinăresc mai mult pe câmpii! :)) Mulțumesc frumos! 

[Mihai Katin]

E-atâta liniște în ierburi și în ape

Încât mi se răscoală-n sânge primul zbor;  starea  de inceput  de lume  ,acea  natura  inca   primordiala  dar   accesibila  umanului  ce  aici   isi  gaseste  adevaratele  resurse:

Îmi încarnez în áripi chipul ars de soare, 

Când pinii-și unduiesc, pe vânturi, câte-un con

Și amăgit solar de cruda lor chemare 

Mă inventez în zboruri; Și adorm… 

cu  multa  admiratie!