Romanță
Din câte ploi m-au ajuns într-o viață
n-am rătăcit drumul, ori altă cărare
mlaștini, băltoace mi-au tot stat în față
și a fost chiar pricină... de tulburare!
cum printre gânduri umblam fără teamă
cu glodul din lume cărat pe sandale
nu luam seama la codrii de-aramă
cu lacuri de munte și iele în cale.
ca prințul străin plecat în poveste
să afle minunea ținută-n zăvoare,
un foc mă-ndemna, tot sus, înspre creste
și a fost chiar pricină... de tulburare!
iar cine-ntreba: pe unde străine,
de-o vreme pui pașii grăbiți prin gorgane?
cu ochii spre zări speram o minune
la sân să mă prindă cumva, în arcane.
dar vântul doar frunze căra înspre nori
ca algele moarte în spuma de mare
și vise viclene m-au stors până-n zori
dar a fost și pricină... de tulburare!
Adaugă un comentariu
Mihaela S: frumos și liric mi-ai argumentat, și tot liric îți voi răspunde cum e firesc :
***
Da, simt cum și viața-nălucă
Mă bagă acum la păreri
Ca focul ce-n inimi usucă
Cărări ce nu duc nicăieri.
Ca valuri nebune pe mare
Speranțele mele s-au dus
Tresar cam la tot ce-mi năzare
Cu-n deget la tâmplă adus.
De regulă omul se-ncurcă
În gânduri ca lișița-n stuf.
Norocul nu-l poartă în cârcă…
Cum moartea, nu-l pune în puf.
Da, simt cum din nou doar iluzii
Au ars între noi ca un rug
Ce-au dat și prilej la confuzii
Și câte-aș fi vrut să-ți îndrug.
Să-mi strig și să uit pentr-o clipă
Furia spre cer mai mereu.
Să nu-ți fiu captiv… ce aripă,
Cu care doar scriu, să am eu?
Nu știu comentarii de specialitate pentru această poezie, dar cred că poetul ne-a dat (nouă, amatorilor) regulamentul citirii ei încă din titlu și deci: cu ochii am luat liric - un pahar plin (c-așa-mi place mie să degust) și din sorbire în sorbire, n-am aflat pricina de tulburare, dar cu siguranță, la final, eram tulburată - aveam ,,ochii-năuci” și deja visam un tulburel... Tudore, dacă visăm partea plină și vedem farmecul e bine, nu?
Mulțumesc!
Ion Lazăr da Coza, Vasilisia, Gina: n-a fost, încă, romanță, dar o vom scrie. Cu optimismul de care amintea J.L.Borges: „O parte dintre poeți, în sfârșit, par că supraviețuiesc, înfruntând veacurile asemeni lui Zenon din Eleea, inventatorul întrecerii fără sfârșit dintre Ahile și broasca-țestoasă”. Și teza lui JL. Borges e discutabilă, la infinit; nu însă și farmecul și noutatea rostirii ei. Mulțumesc pentru comentarii.
Nu.
da Coza
Are ceva din „Mistrețul cu colți de argint”.
Încântată!
Aceasta-i pricină de... încântare!
Doamna Sofia! (Ah, romanță!) Ce frumos sună! Aș fi dorit și eu să poată suna așa... sperăm că o vom scrie cândva. Un comentariu ideatic. Mulțumesc !
Valeria: ...știi că nu mă dau peste cap, în poezie, pentru ritm. Bine ar fi fost ! Nu caut perfecțiunea, ci exact ce ai remarcat: mesajul și tabloul ideilor pentru a-l împinge pe cititor pe urmele visului zugrăvit. Dacă l-am urnit un pic , e bine. Drag de popasul tău.
Tulburare de primăvară... scotocește minți și născocește versuri. De romanță.
Am citit cu plăcere,
Sofi
N-am deslușit ritmul poeziei, dar l-am simțit pe acela lăuntric fără de care poezia nu există, nu ajunge la suprafață. O poezie vizuală, cu imagini puternice. și-aceasta-i pricină... de tulburare! (pentru cititor, vreau să spun) :)
Drag popasul.
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE