cu ochii-năluci (romanță)

[Tudor Cicu]

Romanță

 

Din câte ploi m-au ajuns într-o viață

n-am rătăcit drumul, ori altă cărare

mlaștini, băltoace mi-au tot stat în față

și a fost chiar pricină... de tulburare!

 

cum printre gânduri umblam fără teamă

cu glodul din lume cărat pe sandale

nu luam seama la codrii de-aramă

cu lacuri de munte și iele în cale.

 

ca prințul străin plecat în poveste

să afle minunea ținută-n zăvoare,

un foc mă-ndemna, tot sus, înspre creste

și a fost chiar pricină... de tulburare!

 

iar cine-ntreba: pe unde străine,

de-o vreme pui pașii grăbiți prin gorgane?

cu ochii spre zări speram o minune

la sân să mă prindă cumva, în arcane.

 

dar vântul doar frunze căra înspre nori

ca algele moarte în spuma de mare

și vise viclene m-au stors până-n zori

dar a fost și pricină... de tulburare!

 

[Tudor Cicu]

Mihaela S: frumos și liric mi-ai argumentat, și tot liric îți voi răspunde cum e firesc :

              ***

Da, simt cum și viața-nălucă

Mă bagă acum la păreri

Ca focul ce-n inimi usucă

Cărări ce nu duc nicăieri.

 

Ca valuri nebune pe mare

Speranțele mele s-au dus

Tresar cam la tot ce-mi năzare

Cu-n deget la tâmplă adus.

 

De regulă omul se-ncurcă

În gânduri ca lișița-n stuf.

Norocul nu-l poartă în cârcă…

Cum moartea, nu-l pune în puf.

 

Da, simt cum din nou doar iluzii

Au ars între noi ca un rug

Ce-au dat și prilej la confuzii

Și câte-aș fi vrut să-ți îndrug.

 

Să-mi strig și să uit pentr-o clipă

Furia spre cer mai mereu.

Să nu-ți fiu captiv… ce aripă,

Cu care doar scriu, să am eu?

[Mihaela Suciu]

Nu știu comentarii de specialitate pentru această poezie, dar cred că poetul ne-a dat (nouă, amatorilor) regulamentul citirii ei încă din titlu și deci: cu ochii am luat liric - un pahar plin (c-așa-mi place mie să degust) și din sorbire în sorbire, n-am aflat pricina de tulburare, dar cu siguranță, la final, eram tulburată - aveam ,,ochii-năuci” și deja visam un tulburel... Tudore, dacă visăm partea plină și vedem farmecul e bine, nu?

Mulțumesc!

[Tudor Cicu]

Ion Lazăr da Coza, Vasilisia, Gina: n-a fost, încă, romanță, dar o vom scrie. Cu optimismul de care amintea J.L.Borges: „O parte dintre poeți, în sfârșit, par că supraviețuiesc, înfruntând veacurile asemeni lui Zenon din Eleea, inventatorul întrecerii fără sfârșit dintre Ahile și broasca-țestoasă”. Și teza lui JL. Borges e discutabilă, la infinit; nu însă și farmecul și noutatea rostirii ei. Mulțumesc pentru comentarii.

[Ion Lazăr da Coza]

Nu.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Are ceva din „Mistrețul cu colți de argint”.

Încântată!

[gina zaharia]

Aceasta-i pricină de... încântare!

[Tudor Cicu]

Doamna Sofia! (Ah, romanță!) Ce frumos sună! Aș fi dorit și eu să poată suna așa... sperăm că o vom scrie cândva. Un comentariu ideatic. Mulțumesc !

[Tudor Cicu]

Valeria: ...știi că nu mă dau peste cap, în poezie, pentru ritm. Bine ar fi fost ! Nu caut perfecțiunea, ci exact ce ai remarcat: mesajul și tabloul ideilor pentru a-l împinge pe cititor pe urmele visului zugrăvit. Dacă l-am urnit un pic , e bine. Drag de popasul tău.

[Sofia Sincă]

Tulburare de primăvară... scotocește minți și născocește versuri. De romanță.

Am citit cu plăcere,

Sofi

[Valeria Merca]

N-am deslușit ritmul poeziei, dar l-am simțit pe acela lăuntric fără de care poezia nu există, nu ajunge la suprafață. O poezie vizuală, cu imagini puternice.  și-aceasta-i pricină... de tulburare! (pentru cititor, vreau să spun) :)

Drag popasul.