Ce faci?

[Mihai Katin]

Ce faci de Black Friday

Aştepţi la coadă, îţi salivează dorinţa,

Anulezi neputinţa de a răbda, aştepţi fără îndurare

Şi delirezi încet, ascultă Megadeth

Ascultă-ţi inima cu alt bioritm, te amprentezi pe un stick

Nu rămâne nimic, doar satisfacţie,

Revelaţie, ai dat lovitura, îţi străluceşte dantura,

Pluteşti cu aripi de staniol,

Capul în gol, straniul mentol,

Culoare albastru funk, argint capucino,

Hai, revino, spune-mi că mă poţi iubi şi dincolo de obsesia shoping,

Îmi poţi crea cont de sentimente, parola

Cifra de suflet şi cea mută,

E Black Friday, frumoaso ascultă

Cum aprind îngerii stelele şi şterg praful lunii,

Noaptea nu mai are şapte culoari, doar pielea fină

Şi somnambulismul cu care

Obsesia logării în nemurire te face

Să vinzi ce a mai rămas vintage

Din sufletul nostru,

Dar cine-l vrea?

Poate dacă ai poftă să faci bine

 Să-l donezi

Colecţiilor de zâmbete şi vise...

 

 

 

 

[Chris]

versurile acestea cu o muzica trap/freestyle in spate ar fi un hit!

[Vasilisia Lazăr]

Trăim într-o societate a consumerismului dus la extrem, o societate care nu mai are răbdare şi vrea să devoreze tot ce iese în cale în dorinţa morbidă de a fi la modă în social media, o societate în care până și iubirea se cumpără și se vinde. O poezie bună. Îmi place ironia fină. Dar să sperăm că „moda” aceasta va trece. :)

Felicitări, cu drag!

[Amanda Spulber]

Un domn specialist în futurologie a prezis că, în nici mai mult nici mai puțin de 7 ani, ne așteaptă nemurirea. Desigur, domnul respectiv poate să greșească. Dacă însă ar fi așa, poate într-adevăr cu sufletul se poate plăti pentru ea. Nu se știe dacă asta e cea mai bună afacere: să dai un suflet nemuritor pentru nemurirea unui trup destinat să fie doar trecător.

Îmi place ritmul poeziei și îmi plac și rimele interioare. E nevoie însă de un pic de redactare pentru semnele de punctuație, iar aici e o greșeală de tastare:

Noaptea nu mai are şapte culoari, doar pielea fină

E scris culoari în loc de culori.

[Mihai Katin]

multumesc  doamnei  Chindea  pentru   un comentariu  caruia  ii  raspund  ca  nu   cred  in  pierderea  sperantei  pentru   ca  sunt  adeptul   unui  optimism  stoic  prin   care  tristetea    de a vedea   o   generatie  emaciata  sufleteste   are  totusi   speranta  unei   resetari   pozitive...

multumesc  domnului  Parlea  prea  generos  in  aprecieri pentru  ca  vedeti   dumneavoastra   preferand   un  exil   in   propriul   monolog   la  un  moment  dat   devin   un  fel   de hoinar  prin  lumea  poetica...

multumesc  mult  doamnei  Monica Pester ,domnului  Bolache Alexandru!

[bolache alexandru]

Hai, revino, spune-mi că mă poţi iubi şi dincolo de obsesia shoping,

 

Îmi poţi crea cont de sentimente, parola

 

Cifra de suflet şi cea mută,

 

E Black Friday, frumoaso ascultă

 

Cum aprind îngerii stelele şi şterg praful lunii, Superb!

[chindea maria elena]

Eu zic că nu trebuie să ne pierdem speranța în  esența omului și-a omenirii! De când ne știm ca istorie consemnată după ieșirea din grote, omul și-a vândut și și-a ucis aproapele din diverse motive. Secolele au trecut peste noi, ni s-au schimbat straiele manifestării, locuirii în spațiul inimii și al minții, motivațiile și formele comercializării și autocomercializării cu lumea aceasta - și în pofida tuturor contabilizărilor, încă mai avem ceva de negociat, de vândut, de trădat. Asta înseamnă că puritatea, frumosul și iubirea lumii sunt nemărginite - și oricât de jalnic ne vom manifesta câteodată, lumina din noi rămâne întreagă. Doar reușim, s-o acoperim cu zgură pentru un moment! Ador genul ăsta de radiografii dulci-amărui din submersibil, în  oceanul insondabil total al  spiritului uman! Am savurat Mihai portretul lumii oglindit în ochii tăi.

[Gheorghe Pârlea]

Ironia Dvs. asupra matricii în care ne-a turnat postmodernitatea e acaparatoare. Lexicul strident, rezultat din neologismele globalismului, insinuat în cumințenia limbii române (cât va mai fi fiind... română), stereotipurile sociale, adaptate la snobismul timpului prezent etc.,  puse în paradigma poeziei moderne, ne relevă că generația poetului care sunteți și-a pierdut... moștenitorii, respectiv moștenirea: "Obsesia logării în nemurire te face/ Să vinzi ce a mai rămas vintage/ Din sufletul nostru,/ Dar cine-l vrea?/ Poate dacă ai poftă să faci bine/ Să-l donezi/ Colecţiilor de zâmbete şi vise..."

Respect!

 

[Monica Pester]

Da, suntem aproape învinși de era comsumismului , a cărei trenă lungă ne amestecă până si sentimentele. Punem întrebări, răspundem sau nu, e clar însă că aceste vremuri ne strecoară în suflet un val de nesiguranță. În tot.

Eu sper încă în iubire și trănicia ei.

Cu stima,