Casa părintească

[Corneliu Neagu]

Rămasă neatinsă-n mintea mea,

străbuna casă-n care m-am născut

cu amintiri mă cheamă în trecut

s-o mai revăd cum o știam cândva.

Dar de mă-ntorc acolo, uneori,

pe locul ei găsesc o altă casă

ce se înalță mult mai arătoasă,

însă răceala ei îmi dă fiori.

.

Ai dispărut și tu, iubită mamă! –

te-ai dus precum copilăria mea

și poate-acum privești de undeva

când dorurile mele te recheamă.

Betoane grele-au invadat grădina

iar pomii strânși în ele se sufocă,

coroana lor se-ntoarce echivocă

să caute-ntre ziduri reci lumina.

.

Au fost sădiți de tata-n clar de lună

căci ziua-ntreagă nu era pe-acasă,

pleca la muncă să avem pe masă

ce trebuia ... pentru o hrană bună !

Tu, mamă, l-așteptai cu masa plină

și îl priveai cu ochi adânci ca marea,

ca să-i alungi din cuget întristarea,

în suflet să-i aduci numai lumină.

.

V-ati dus, și el și tu, iubită mamă...!

și frații mei, apoi, în urma voastră,

doar eu, rămas pe-a timpului fereastră,

mă-ntorc acolo bântuit de teamă.

Privesc din drum și mă întorc grăbit

plângând copilăria mea trădată

și casa părintească dărâmată,

neștearsă umbră-n sufletu-mi rănit.

 

 

 

 

[Corneliu Neagu]

Frumos omagiu adus poeziei mele, stimată doamnă Gabriela Raucă, pentru care vă mulțumesc cu prietenie și respect! Onorat!

[Gabriela Raucă]

Frumos omagiu adus casei părintești, părinților și amintirilor rămase în minte și suflet.

Mi-au dat lacrimile când am citit și recitit cu mare plăcere! Respect!

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese, cu drag și prietenie, stimate coleg Grig Salvan, pentru comentariul emoționant lăsat aici! Onorat!

[Grig Salvan]

Casa copilăriei rămâne în sufletul nostru vie până în ultima clipă. Ba parcă devine și mai puternică prezența ei în sufletul nostru pe măsură ce îmbătrânim. În ultima vreme îmi apare în vis aproape noapte de noapte și mă trezesc cu o nostalgie imensă în suflet. Frumos poem dedicat unui sentiment pe care cred că-l trăim cu toții!