Elegie autumnală

[Corneliu Neagu]

Se plimbă cărțile pe etajeră,

eu le privesc mirat dintr-un ungher,

parcă-au venit acum din altă eră,

învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,

pe-o margine de visuri te zăresc,

surâsul tău încearcă să mă cheme

dar zâmbetu-ți îmi pare nefiresc.

 

Aud și vântul care bate-afară

cu frunzele desprinse din copaci,

aduse la fereastră către seară

când te aștept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,

rafalele de-afară se-ntețesc,

mă-ncearcă o senzație ciudată,

pe etajeră cărțile vorbesc.

 

Îmi amintesc despre iubirea noastră,

rămasă-ntr-un trecut nedefinit,

privesc uimit afară prin fereastră,

parcă te văd la margini de zenit.

Dar visul te aduce mai aproape,

pe dunga unui gând fără hotar,

când luna ridicată dintre ape

te reașează-n domul de cleștar.

 

Acolo mă aștepți îngândurată,

alerg prin ceața vremii înapoi,

dar visul meu se rupe dintr-odată,

sub etajeră văd pereții goi...!

[Corneliu Neagu]

Stimate prieten și coleg de condei, Grig Salvan, Mulumesc foarte mult pentru popas și pentru frumosul comentariu lăsat aici! Onorat!

[Corneliu Neagu]

Chris, mulțumesc pentru popas și pentru gândurile frumoase lăsate aici! Onorat!

[Grig Salvan]

Nostalgia iubirilor ce-au fost naște mereu în suflet o caldă aducere aminte și parcă o muzică în surdină ce se resimte în versuri..

[Chris]

poezia aceasta este ca si cum ai avea o stare de reverie si cand iti revii, vezi ca de fapt stateai in fata etajerelor goale

frumos si trist!

[Corneliu Neagu]

Stimate prieten și coleg de condei Alexandru Bolache, primiți, vă rog, mulțumirile mele sincere pentru acest comentariu deosebit de frumos! Onorat!

[bolache alexandru]

O poezie cu același lirism deosebit! Trecutul frumos hrănește nostalgia iar imaginea femeii iubite prin ceața vremii parcă vine ca un abur, ca o fantomă. 

[Corneliu Neagu]

Ca întotdeauna, comentariul dumneavoastră, stimată doamnă Vasilisia Lazăr, este un regal de cunoaștere și înțelepciune - o tălmăcire superbă a versurilor din această poezie! Vă mulțumesc cu prietenie și respect, venite din profunzimea sufletului meu! Onorat!

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese și gând bun, stimată doamnă Mioara Manoilă! Onorat!

[Vasilisia Lazăr]

Un discurs liric absolut fermecător, în care eul liric se lasă pierdut într-un univers iluzoriu, e deprimat și obosit. Cadrul e melancolic, atmosfera din poezie este încărcată cu nostalgie. Este un moment al rememorării trecutului în pagini răzlețe ca-ntr-un film de iubire, iar timpul s-a oprit în loc. Prezența feminină din amintire este diafană, fantomatică, compusă din linii și umbre ce nu pot fi atinse. Nu rămân decât golul și tristețea. Și toamna... Superb!

[Mioara Manoilă]

Superb!