La această adresă,
nu locuieşte nimeni...
Obosit, soarele mângâie
amprente lăsate pe ferestrele
ce-au ferecat dureri.
În nopţi ce dor, netulburând tăceri,
luna, minunată balerină a cerului,
păşeşte încet peste zidurile
sprijinite doar în temelia cu amintiri.
La această adresă, cândva, în marş nupţial,
a poposit dragostea în veşmânt de sărbătoare
şi braţele pline cu flori.
Îngeri cu zâmbetul cât jumătate de cer
jucau şotron cu tristeţile trecătorilor.
În valsul primăverii, flori de cireş
albeau strada copilăriei cu petale de lumină.
Printre zorele, vrăjiţi de bucuria celor ce locuiau acolo,
ochi lacomi de viaţă furau
clipe de magie.
La acesată adresă,
ca şi cum nimeni n-ar fi locuit vreodată,
liniştea provoacă durere.
Vândută ca orice marfă,
a devenit un mormânt profanat.
Îngenuncheat, ultimul fir de iederă
îşi caută rădăcina.
Toamna vântură steagurile morţii peste
umbrele celor ce încearcă să găsească
casa cu verandă.
Adaugă un comentariu
Mulţumesc, Corina! Mi-a fost tare dor de voi!
Domnule da Coza, mulţumesc!
Doamna Sofia, vă mulţumesc! Eu am încercat, dar atât am reuşit!
Am poposit cu drag! :)
netulburând
Fără punct după cer.
Sugestie: fir > curpen
Amintind cumva de „Enigma Otiliei”, poezia înclină, într-adevăr, mult spre epic. Totuși ai câteva metafore lirice.
da Coza
Romantic, nostalgic dar epic. Lirismul se găsește doar în epitete. În rest e o poveste despre casa rămasă singură.
Am trecut pe aici,
Sofy
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE