ca o șoaptă care uită de tine

[Nuta Craciun]

 

ploaia deschide brazde adânci,
râul îi bea apa

bucuria aceea a ta născătoare de îngeri
se pierde pe cărarea nopții,
se amestecă cu ploaia,
întunericul înaintează, își dublează întunericul,
simți aripile unei păsări pe umeri

în labirintul întunecat al nopții totul se destramă
îngropat în propria umbră,
umbră în mijlocul umbrei tale,
corp în mijlocul corpului tău.

numeri eternități,
o mână cunoscând o altă piele,
aripile-ți urcă în căutarea altui corp

plouă rece și inegal
ca un anumit lucru care te minte,
ca o mare dorință care te minte,
ca o șoaptă care uită de tine când crește

[Nuta Craciun]

Mulțumesc, Dan! Mă bucură semnul tău generos, cu atât mai mult cu cât textul e nou, abia ieșit din crisalida lui și uite cum cuvintele tale îl fac să zboare. 

Mă bucur ... și mă fac copil! :)

[petrut dan]

Wow, de la titlu imagini rare, profunde, este un film pe care trebuie să-l vezi în alb și negru, știi că cele mai clare fotografii(imagini) sunt cele în aceste două culori, nu o spun eu o spun cei care lucrează în domeniu, așa și textul tău trebuie '' văzut'' nu cumva vreo altă nuanță să te facă să pierzi din semnificații. O peliculă trasată cu diamantul perfect,  nu-ți dă nicio șansă  începând de la râul care bea apa ploii și până la sfârșit șoapta aceea care ''uită de tine când crește '' despica precum botul unei corăbii nordice oceanul liric pe care te miști cu ușurință! Totuși prima strofă e o proiecție care duce foarte departe și adânc, cel puțin în mine! Cred că este cel mai frumos poem pe care l-am citit în pagina ta! Mulțumesc!