când vântul te bate printre zgârie-nori

[Maria Mitea]

nu m-am născut în hong kong, dar vă jur!
sunt cea mai transparentă fereastră din lume,
când lacrimile fierb în sânge ca mustul
îți poți lipi nasul sau fruntea de mine
fără să-ți las semne-n piele,
direct pe inimă poți scrie cu degetul
de parca ai scrie-n
nisip,
îmi poți citi umbrele-nghesuite la geam,
sau buzele,
poti gravita spre ele
când vântul te bate printre zgârie-nori

[Grig Salvan]

Originală metaforă a ferestrei transparente, de care-ți poți lipi nasul asemeni copiilor curioși să vadă dincolo, pe care poți scrie cuvinte de dragoste...

[petrut dan]

Mi-a plăcut poemul pe care îl citești '' fără să-ți lase semne în piele'', ''... scrierea direct pe inimă...'' cu degetul ca pe nisip și umbrele acelea înghesuite la geam pe care le poți asemăna foarte ușor sau confunda în același timp, cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Maria, nu știu cum ai trimis mesajul cu poeziile pentru Antologie, dar la mine nu a ajuns nimic, a ajuns în mail la Ion și dacă nu căutam ceva în legătură cu site-ul, nu îl găseam. Trimite-mi poeziile, nu e târziu. Și o fotografie de profil și un CV literar. Aștept! Trimite-mi pe adresa mea de mail: [e-mail]

[bolache alexandru]

Sufletul că o fereastră transparentă... Numai cei cu sufletul curat sunt așa! Cum sa nu te atragă și încă atât de puternic un astfel de suflet. Mai ales atunci când te bate vântul printre zgârie-nori...

[Mick Lorem]

Îmi place efectul acestor versuri, tare de tot! Zici că „sunt cea mai transparentă fereastră din lume...”, după care mă trezesc buimăcit la final sub o avalanșă de metafore :D. Am citit (și mai vreau), îți mulțumesc!

[Tudor Cicu]

Să-ți putem citi „umbrele-nghesuite la geam” e o dorință și a cititorului. E ca atunci când, la fel,  privește o pictură și caută în fiecare colțișor să vadă ce a mai „înghesuit” acolo pictorul. Așa cum în poezie, fiecare metaforă, fiecare aluzie la o viață trăită printre lumini și umbre, e ca o parabolă, în care fiecare îi va căuta un tâlc și își va afla în ea propria viață. Un poem concentric, limpede ... „ca mustul”. 

[Vasilisia Lazăr]

O frumoasă și interesantă metaforă întreaga poezie.

[Maria Mitea]

Mulțumiri mari pentru lectură și semn, Mihai! 

Foarte adevărat , mereu simțim nevoia de a conecta, lega  adâncul cu mediul, spațiul ”  ca o nestemata a sufletului” 

mereu construim ferestre în interior pentru a aduce acea imagine purtată de sine. 

Cu bucuria lecturii! 

 maria,

[Mihai Katin]

interesanta aceasta desprindere metaforica intr-o fiinta urbana, intr-o feminitate ce navigheaza sau   urca practic scarile acelea din centrul urbei daca nu ma insel oferind noua celor ce trecem prin lirismul poemului o unica sansa:

îmi poți citi umbrele-nghesuite la geam,
sau buzele,
poti gravita spre ele
când vântul te bate printre zgârie-nori   

da, uneori mi-e dor de un Hong Kong pe care mental l-am pastrat undeva ca o nestemata a sufletului...