Eternitate

[Corneliu Neagu]

Ani mulți s-au adunat în urma mea,

încep să simt a timpului povară,

dar tot a mai rămas câte ceva

de adunat din clipele ce zboară.

Abia acum, privind înspre trecut,

găsesc minuni prin amintiri uitate,

o, Doamne, dacă-atunci aș fi știut

să le adun și să le gust pe toate...!

Mult prea grăbit prin viață, uneori,

mizând pe șansele ivite-n cale, 

nepăsător treceam pe lângă flori

fără-a gusta mireasma din petale. 

Nu mă opream sub falnicii copaci

ce străjuiau poienile sihastre,

cuprinși de vraja norilor gonaci

pe căi deschise-n bolțile albastre.

Și prea puțin, în râul de cleștar,

mi-am odihnit tăcerile rebele,

pentru-a primi neprețuitul dar

privind adânc minunile din stele.

Nici vraja focului, trosnit în jar,

nu am știut s-o gust pe îndelete,

prea obosit la munca în zadar

dormeam adânc cu fața la perete.

Acum, prin umbra anilor trecuți,

mai regăsesc și stropi de neuitare,

în praf de aur magic prefăcuți

pe-altarul sfânt al noilor tipare.

Renasc la umbra unui vis frumos

mi-aduc în suflet clipele ratate,

le regândesc, pentru-a pleca pios

spre ce presimt a fi - Eternitate.

 

 

 

 

[Vasilisia Lazăr]

Versurile dumneavoastră evocă o reflecție profundă asupra trecerii timpului, a amintirilor și a valorii fiecărui moment trăit. În poezie, simțim o nostalgie pentru clipele ratate, pentru frumusețea simplă a naturii și pentru înțelepciunea ce vine odată cu experiența. Tema centrală, „Eternitatea”, se conturează ca o aspirație spre a găsi sens și nemurire în amintiri și în suflet, chiar și după trecerea anilor.

Structura poemului, cu imagini sugestive precum clipele ce zboară, florile, copacii, stelele ori vraja focului trosnit în jar contribuie la crearea unei atmosfere de contemplare și reverie. Limbajul poetic este plin de emoție și sinceritate, invitând cititorul să reflecteze asupra propriilor experiențe și asupra modului în care percepe timpul și eternitatea.

Este o poezie care ne amintește să apreciem frumusețea și valorile momentelor prezente, să nu le trecem cu vederea în goana vieții, ci să le adunăm și să le păstrăm, pentru că în aceste clipe se ascunde esența nemuririi. Frumos poem!

să le adun și să le gust pe toate...! / semnul exclamării trebuie pus înaintea punctelor de suspensie, nu după!

[Amanda Spulber]

Frumos ritmată, ca de obicei, această confesiune duioasă la finalul căreia percep o împăcare adusă de înțelegere și înțelepciune.

[Maria Moise]

O meditație despre regrete, renaștere, spusa in cuvinte, ce picură în suflet ca roua dimineții pe frunzele toamnei. Anii trec, dar în urma lor rămâne ecoul unei vieți trăite cu sufletul — uneori grăbit, alteori visător. Emotionantele versuri sunt o aducere-aminte blândă și înțeleaptă că, frumusețea stă în clipa trăită, în floarea adulmecată, în norul privit cu mirare, în liniștea râului și-n trosnetul unui foc. Finalul aduce împăcare și speranță, o pregătire smerită spre "eternitate" , dar cu sufletul plin de lumină și împăcări tăcute. O poezie ce-și merită locul între rugăciune și confesiune. Felicitări pentru profunzimea și harul de a pune viața în versuri, care ating sufletul!

[Ada Nemescu]

https://youtu.be/5kKCjFrvIFw?si=s1VvD7nc1B7cd-bS