Când tâmpla îmi asudă...

[Camelia Ardelean]

Când tâmpla îmi asudă sub răfuieli deşarte

Şi stol de păsări oarbe se zbate-n decolteu,

Cu pulsul în derivă, înaintez spre moarte,

Îmi ţin în frâie versul, călcând-o pe bombeu.

 

Conflictul peremptoriu îmi dă dureri în venă,

Mă trec sudori prin rime, cu junghieturi cu tot,

Ascund adânc în oase  o panică perenă –

Reversul demodatei idei „mă doare-n cot”.

 

Îmi pironesc suspinul în gât, ca pe-o mensolă,

Şi cu tupeu mi-nghesui duşmanca într-un ghioz;

Confuz, un rest de aer pierdut în alveolă

Mă face să-i văd tenul livid aproape roz.

 

Dar umbrele adastă pe chipul ei de strigă,

Zăluda ripostează în felul său amorf;

Un „tic” în orologiu aproape mă intrigă,

Tresar la încruntarea neliniştii din Dorf*.

 

Dezlănţui uragane de flăcări în privire,

La lupta-ncrâncenată încerc să ţin un scor;

În braţele-i de smoală, încet, îmi vin în fire,

Prin visul alegoric păşesc triumfător...

 

*Dorf: sat (în limba germană)

[bolache alexandru]

O plăcere de fiecare dată când citesc postările tale... se vede munca. de data aceasta ceva nu se leagă... Metafore sunt!

[Ion Lazăr da Coza]

O să ajungem să rimăm unchiu / senchiu!

De astă dată - NU!

da Coza

[Valeria Merca]

Semn de lectură. 

[Mihaela Suciu]

Mulță sudoare-încrâncenare! Dar există remediu: „Prin visul alegoric păşesc triumfător...”

[Vasilisia Lazăr]

Iarăși au apărut cuvintele acelea care dau senzația de artificialitate poeziei. E chiar atât de greu să fii tu însăți, Camelia? La ultimele două a fost ok. :(

[Sofia Sincă]

Complicat, alambicat, cel puțin la prima citire. Să încercăm o a doua. Mai merge la a doua citire, dar ruperile de ritm există, și foarte dese, mai ales din motive de cuvinte nepotrivite pentru poezie, cum ar fi, peremptoriu, amorf, Dorf... Încurcă mult cursivitatea versului, ritmul și nu numai.

Mesaj bun, schemă destul de bună, dar nu e suficient.

Semnul meu,

Sofi