bolnav de alb

[bolache alexandru]

mă plimb
prin parcu'-acesta nins
aproape alb
aproape mut
imagini triste
m-au cuprins
cu scene albe
de spital
dintr-un salon
cu un bolnav
bolnavu'-acela muribund
mirific parc
cuprins de alb
aproape veșnic
și tăcut
același vis
de mai demult
mă tot cuprinde
când te-ascult
când te privesc
și sunt uimit
când sunt cuprins
de infinit
și-acest copac
înalt și alb
țin minte că era odat'
în frunze și în flori bogat
părea înalt până la nori
o simfonie de culori
azi numai alb
ca-într-un spital
neputincios si-încremenit
pare un om în asfințit
un muribund
cuprins de alb
uitat de rude în spital
urmându-și soarta
de bolnav
bolnav de cancer
și de alb...

[bolache alexandru]

Mărturisesc că această poezie a fost scrisă acum aproape patrusprezece ani în Cișmigiu... Tatăl meu era internat pentru că intrase în metastază. E o poezie pe care am evitat să o postez pentru că are o conotație dureroasă... Mulțumesc pentru comentarii dragi colegi de cenaclu. Mulțumesc domnule Cicu, domnule Gabriel, doamnă Floare, mulțumesc ManDan!

[gabriel cristea]

Remarcabil poem. Felicitări, Alex! 

[Tudor Cicu]

Ficțiunea e și joc, o lume născocită de memorie, un joc care ne cere să înțelegem lumea pe care ne-o aduce cel-care-scrie dinainte, și să pătrundem cu imaginația proprie dincolo de o anume realitate de viață, iar pentru asta trebuie să-i arăți și cititorului că spaimele, trăirile poetului sunt și ale lui: cum îi spunea Bacovia, Agatei, într-o scrisoare: „zac de boala poeților bolnavi de melancolie pe patul de spital, în singurătate...”. Poemul redă o astfel de atmosferă, convinge și curge firesc.

[petrut dan]

Alex, ai niste imagini frumoase și puternice care mi-au plăcut, poemul curge de parcă s-ar fi scris singur, tu doar i-ai desfăcut capătul, deși albul tău are și negru, dar poate așa l-ai vrut tu, un poem reușit, ma man, cu drag!