atunci când pofta de vin se întoarce

[petrut dan]

am sperat să nu îmi intri în minte

nu am loc pentru tine și păsările care străbat oceanul

de parcă sinapsele nu ar însemna

mare lucru

mi-am spus

iubirea să fie în toate

 

în ciuda faptului că îți dădeai întâlnire cu fiecare copac

pe care

cineva scrijelise cu briceagul cumpărat în excursia

de anul trecut

te ador și nu vreau

să mori ucisă de dragostea de viață

 

niciodată

 

nu am auzit strigătul îngerului

de pe banda cu viteza mai mare

simțeam energia ce învăluia locul unde

prietenii aprindeau lumânări

dorindu-mi cele mai bune lucruri

de care erau mai puțin convinși decât tinerii care se rugau

alături de cei veniți să filmeze

 

aveam senzația că nimic nu se sfârșește

fără motiv

trăiam cu impresia că iubirea noastră s-a mai întâmplat

dar într-un alb-negru

egoist

cum îi stă bine morții să dea impresia că îi pasă

 

de poveștile în care nimeni nu se îmbolnăvește și lumea

rămâne

până la sfârșit

precum nevoia de dragoste nevoia de timp

când

pofta de vin se întoarce și iubirea nu iartă nimic

 

[petrut dan]

Chris, mulțumesc, drag!

[Chris]

o alta fila din cartea iubrii. foarte frumos!

[petrut dan]

Vă mulțumesc domnule Mick Lorem, pentru lectură, prezență și comentariu, cu stimă!

[Mick Lorem]

Această tehnică de scriere nu încetează să mă frapeze. ”pofta de vin se întoarce și iubirea nu iartă nimic” - ce final! Vă mulțumesc.

[petrut dan]

Lisia ai niște idei exprimate atât de frumos, poetic și în stare să dea vălul jos de pe orice minte/privire  înceată sau cantonată în cunoștințe vechi, depășite, dar care se încăpățânează să rămână, că nu mă pot abține să nu admir felul în care găsești mereu cuvintele potrivite pentru a le îmbrăca atât de plăcut, pentru a le face atât de pe înțelesul oricui, oricărui cititor, oricărei persoane care se oprește asupra lor și care are astfel posibilitatea să înțeleagă și să aprecieze arta cuvântului scris pe care o stăpânești foarte bine!  Și eu te felicit pentru măiestria comentariilor și mă bucur de prezența lor în pagina mea... și a ta, my lady, cu drag!)

[petrut dan]

Mulțumesc Alex, ma man, cu prietenie!

[Vasilisia Lazăr]

am sperat să nu îmi intri în minte

nu am loc pentru tine și păsările care străbat oceanul

de parcă sinapsele nu ar însemna

mare lucru

mi-am spus

iubirea să fie în toate

 

În iubire, în zadar încercăm să fugim de ceea ce ne atrage, fiindcă imaginea aceea, mai iute decât vânturile, ne urmărește până la capătul lumii și, oriunde am merge, ducem cu noi ceea ce, de fapt, ne ajută să trăim. Când apare, când izbucnește mai exact, e splendoarea (sau fatalitatea) unei porunci care depășește puterea minții și energia voinței. Mintea cade în genunchi și se târăște oarbă, pofta de vin se întoarce și iubirea nu iartă nimic.

Sincer, eu nu văd dramatism în acest poem, văd doar lupta aceea dintre minte și inimă, atunci când iubirea își face apariția pe neașteptate și, încet, încet, cucerește fiecare bucățică din noi, oricât am nega-o sau i-am sta împotrivă.

Aceeași amprentă lirică inconfundabilă, într-un poem închegat și fluid, fără aglutinări sau goluri, misterios precum o poveste exotică menită să provoace imaginarul în cititor. Un poem de dragoste al unui suflet tânăr, așa cum are orice poet autentic, un poem scris apăsat, cu acel sentiment al răspunderii față de text și de literatură, care mă uimește de fiecare dată, mai ales acum, într-o epocă a simulacrelor și a literaturii de unică folosință, cum este cea a noastră. Un discurs liric egal cu sine însuși, ba chiar crescând în sine însuși, a unui autor contaminat de revelația trăirii intense.

Felicitări și admirație, Dan!

[bolache alexandru]

O poezie care încearcă să justifice iubirea, să arate de ce ea a devenit drogul de fiecare zi, picătura aceea care te scoală din pat și te face să trăiești cu adevărat, pentru că trăiești numai atunci când iubești...

[petrut dan]

Nicoleta, mulțumesc de lectură, comentariu și citat, cu drag!

[petrut dan]

Domnule Mihai Katin, ca de fiecare dată apreciez prezența și semnul lăsat, cu stimă!