Aerul

[Maria Mitea]

        ...doar aerul a  rămas în urma ta,

un voal incolor                                               plutește

se-nfășoară-n jurul meu, - pansament, 

o expirație din care scriu versuri albe cu plămânii,

-  un duet, - vântul bate fără să te-atingă,

aerul rămas în urma ta,

                                            sillaje fără nume  

nu dispare niciodată de pe fața mea

                  de parcă stelele l-au creat pentru mine,

nici măcar praful nu are voie să-l atingă,

    nici lumina nu poate trece prin el, - 

   acest sillaje gravat de tristețea nopții,

ca foșnetul ierbii, nu dispare niciodată de pe fața mea,  

                            e aerul care vine cu mine în

mormânt 

[Grig Salvan]

Aerul păstrând vibrația, trecerea turbionară, urma ființei, aroma și strălucirea persoanei iubite, ca un siaj care nu dispare nu se risipește și nu e tangibil de nimic din materia în care ne mișcăm și viețuim. Superbă metaforă!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Un poem scris cu sufletul! 

[Chris]

foarte frumoasa declaratie de dragoste...

[Vasilisia Lazăr]

Maria, ai făcut din aer materia unei absențe care refuză să dispară. Voalul, respirația, vântul și acel „sillage fără nume” păstrează urma ființei plecate până când ea devine aproape corporală. Mi se pare deosebit de frumos versul „o expirație din care scriu versuri albe cu plămânii” — poezia însăși pare născută din respirația dorului. Iar finalul, cu aerul purtat până în mormânt, dă întregului poem gravitatea unei iubiri de care nici moartea nu te poate desprinde. Frumos și dureros, Maria! 

[Nikol MerBreM]

Un poem cu atmosferă densă, despre o simbioză apăsătoare! Frumos! 

Drag,

Nikol

[Stanescu Valentin]

A se citi

Vreu să te văd   Vreau să te văd

[Stanescu Valentin]

Maria, câtă poezie în miez de noapte canadiană! Chiar ai facut o poezie din provocarea mea!

Am în curtea intermediara doi brazi argintii pe lateral şi un arţar pe centrul curţii. Aseară am privit luna în vârful unui brad şi în apropierea unui ram al arţarului din care tocau timpul cu aripioarele doi greieri îndrăgostiţi. Cu permisiunea ta aşez alăturat gândurile acelui moment.

un gând rotund

luna-n vârf de brad

greieri în arţar

apa curge-n vad

stelele răsar

 

gându-n joc secund

cată un altoi

fluturi beţi se-ascund

august e în toi

 

ziua în amurg

risipeşte-n van

clipele ce curg

către un liman

 

s-a făcut târziu

steaua stă în loc

vreau din nou să fiu

din cenuşă foc...

Vreu să te văd cu trei postări pe pagina curentă. Îţi vei găsi timp să dăltuieşti în stânca timpului nestemate ale sufletului. Succes!

[Maria Mitea]

Cum se va vedea luna printre frunzele de arțar?

…palidă, sau poate tristă,

o scrisoare pierdută printre broderii,

dar -

dacă ai suflet,

nimeni nu merită să-ți cunoască secretele,

nici chiar lumina lunii când se furișează printre frunze de arțar,

sau intră pe fereastră,

                                     o urmărești cum se urcă pe tavan,

te ignoră de parcă ai fi o umbră care a uitat să se limpezească-n oglinda ei,

și a rămas închisă într-o cameră la margimea lumii, iar

șoaptele ricoșează de la un perete la altul,

                                                          de parcă ar ști că nu aparțin zidurilor,

dar -

palidă, sau

tristă

            o scrisoare pierdută printre broderii, poate

schimba multe în viața celui care așteaptă și măcar o adiere de vânt

să-l atingă.

[Stanescu Valentin]

Da! îmi place nedeslipitul din tine, din mine, din noi... M-ai lovit cu o expirație din care scriu versuri albe cu plămânii şi cu urma nevăzută a cuiva drag acest sillaje gravat de tristețea nopții,

Îmi place stilul de aranjare a versurilor pe pagină. Nu cerem dreptul de autor, fiecare dintre noi a ales această cale de a prezenta gândurile. Cum se va vedea luna printre frunzele de arţar?