Acolo de unde ne izvorăşte apa

[Irina Lucia Mihalca]

Acolo de unde ne izvorăşte apa

În cercul vieţii, retras, undeva,
în amfora din tine,
storci esenţa
în călătoria din adâncul memoriei,
- melancolia şi misterul acelei pânze -
acolo de unde ne izvorăşte apa...

În noaptea asta, ca-ntr-un vis,
- un vis e viaţa -
în verde-crud salcâmul
ne-a explodat în faţa ferestrei.
Împrăştiate petale pe fiecare ramură,
în cercul de lumină,
- acolo unde ajung sufletele când
se topesc din iubire -
Ca o furtună de zăpadă,
un cer de flori îşi aruncă umbrele,
Ascultă cum adie vântul
şi cântul frunzelor legănate uşor,
acolo, sus, aproape de cer,
mistuind stelele...
În sevă stă adevărul, un adevăr trăit,
Iubirea are o limbă comună:
emoţia, exaltarea, înălţarea
şi cercul de lumină,
acestea-s treptele timpului unei iubiri!

În amintirea clipei,
ţi-am desprins o crenguţă încărcată.
Să cauţi frunzele de salcâm,
ascultă-le şoapta şi
să le-ntrebi:
- Care din părţi pleacă la stele?
Vezi ultima ce zice!

Respir adânc foşnetul gândului
ce ţi s-a stins
în apa flăcării din ceruri...
Ce frumos mă ascund şi în numele tău,
Fă-mă prezent,
eu chiar te simt în visele mele!

Nedesprinsă te voi tine de mine,
în valuri, cu gura,
îţi voi deschide drumul simţirilor,
îţi voi aştepta
şi-aduna unice şi-adânci emoţii,
trăiri ce mă vor face, cu adevărat, fericit,
căci împăcarea, în viaţa asta,
ne-o va aduce şi întâlnirea.
Ştii bine că, prin jocul de oglinzi,
din cele patru nobile adevăruri
şi cele opt drumuri
ale visului numit viaţă,
am fost a ta
şi voi continua să fiu a ta, la infinit,
căci, rând pe rând,
trăind clipa, în casa inimii,
ţi-am fost iubită, ţi-am fost ramură,
ţi-am fost o stea, regină,
un val de mare, un ţărm ţi-am fost,
un vis pierdut în zori,
ţi-am fost lumină şi pânza tabloului tău,
poemul vietii tale, podul
pe care-ai paşit peste atâtea râuri,
piatra ce-ţi aştepta inscriptia,
cuvântul din cartea vieţii noastre
şi litera de început ţi-am fost,
voinţă, gânduri, emoţii şi destin,
balsam şi alinare-n calea suferinţei,
şi fiecare, rând pe rând,
- o monogramă -
ţi-am fost în fiecare vis,
un vis dintr-un vis,
dintr-un alt vis ramificat,
un evantai multiplicat de vise
şi unice trăiri... I.L.

[Bonnie Mihali]

Uite un poem marca Irina Lucia Mihalca: profund, filozofic, existenţial! Sincere felicitări!

[Sofia Sincă]

Izvoarele vieţii contopesc ireversibil sufletul cu trupul, se închină altarelor naturii dintre răsărit şi apus, înalţă ruguri de flori visărilor. Vâlvătaia dintre dorinţă şi împăcare, o dă căldura lutului, puterea atributelor fiinţei iubite şi a stărilor interioare.

''Împrăştiate, pe fiecare ramură,
în cercul de lumină,
- acolo unde ajung sufletele când
se topesc din iubire -
ca o furtună de zăpadă,
un cer de flori îşi aruncă umbrele,'' -ai dezacord: ''Împrăştiate un cer'' sau fraza este cu subiect subînţeles?

Am citit cu plăcere, Sofy!