Așteptarea

[Manuela Munteanu]

Cântecul șoptit al beznei
Înflorea tremurător,
Printre suspinări de cetini,
Lâng-un murmur de izvor,

Ca o rugă către aștri,
Să se-aprindă din tăciuni,
Să vegheze tihna nopții,
De prin negrele genuni.

Pe un drum cu colb de ceață,
Ca o trenă din tafta,
Un plăpând boboc de fată,
Cu ochi ageri, căuta

Raiul ei legat de suflet -
Un flăcău cu brațe iuți.
Umbra-i ridica din ierburi
Fulgii pașilor pierduți.

- Noapte, îți aștern în poală
Oful meu, cu trup de dor.
Rogu-te, arată-i calea,
Adu-mi-l, pe vânt, în zbor!

Dinspre râpe și răstoace,
Tropotea un mânz de vânt,
De zbârlea pe ramuri frunza
Și-o sălta pe-aripi de cânt.

Tremurau, ca dup-o ploaie,
Flori scăldate în urzici,
Aprindeau, de teama nopții,
Felinare, licurici.

Șoapte au zburat, sfioase,
Din răsufletul oprit,
Apăsat în piept cu mâna:
- Doamne Sfinte, n-a venit!

[Nuta Craciun]

Poemul e frumos,  răzbate o sensibilitate care emoționează, dar are un aer vetust. 

Îmi permit un sfat, de care puteți sau nu să țineți cont: nu lăsați sentimentul să sufoce poezia, oricât ar fi el de pur, încercați să recreați imagini pe standarde lirice puțin mai înalte.  Cu gânduri bune, succes în continuare!   

[Vasilisia Lazăr]

Un frumos pastel al înserării, moment intermediar între existența diurna și cea nocturnă, cadru ideal pentru o întâlnire romantică, tainică. Pentru fată, emoția așteptării atinge cote maxime, dezamăgirea că el n-a venit, la fel. E o poezie plăcută și elegantă. Așa cum ne-ai obișnuit, Manuela.

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc, doamnă Floare! Drag!

[Manuela Munteanu]

Încântată de apreciere,  doamnă Ana Cîmpeanu! Mulțumesc!