Doar în doi

[BOTICI GABRIELA]

Inima mea e durere, lacrima ta e cuvânt

Leagăn de plâns și plăcere, dus doar pe aripi de vânt.

Trage-vom iarăși cortina, străngem miresme în doi,

Vremea-i să curgă lumina, timpul să vină-napoi.

 

Ceasuri trecute să plouă, crinii să nască-nceput,

Raiul să picure rouă, nu vom simți c-am căzut.

Lutul cuprinde prea tare, știi și în brațe mă strângi,

Vine și ziua în care nu voi afla că te frângi.

 

Cerul va da dezlegare? Fi-vom mereu amândoi?

Inima-mi bate mai tare, viața, te rog, s-o dezdoi.

Cheamă și îngerul morții, legii să-i nască un rost:

Ca, pe cărările sorții, noi să găsim adăpost.

[Vasilisia Lazăr]

O poezie care mizează pe rima corectă și pe emoția iubirii eterne, dar se sprijină pe formule clasice, previzibile. Se simte sinceritatea trăirii, însă limbajul e convențional, ușor vetust („legii să-i nască un rost”, „dezlegare”, „vremea-i să curgă lumina”), iar imaginile rămân decorative, fără adâncime simbolică. Ritmul curge plăcut, dar poezia nu depășește registrul sentimental tradițional. Are duioșie, dar nu izbucnire. Părerea mea.