Trăgând cormana lunii printre stele

[gabriel cristea]

Ascultă Dionis ce voi să-ți zic,
zdrobit de îmbătarea mării tale;
Stau risipit pe-un țărm de borangic,
Tânjind la transhumanțe siderale.

M-am înfrățit c-un murmur de pelin
Și beau barbar din amfore spătoase
Această licărire de venin,
Pe care Publius Naso ne-o cântase.

Cum stâncile din Tomis licăresc
Metafora tristeții selenare,
Se smulg din valul nopții, nefiresc,
Corăbii zdrențuite de paloare.

Sunt scit, odris sau get, cum vrei să-mi spui,
Trăgând cormana lunii printre stele,
Pe-acolo unde călăresc haihui
Străvechi aezi ai versurilor mele.

Ți-e vinul din ulcea amar și crud,
Precum e tristul vânt pe geana stepei;
Sunt însetat și beau, și parcă-aud
Cum văluresc galactice sirepe…

[gabriel cristea]

Dane, mulțumesc, de-ai ști ce vinuri avem la Niculițel, ne-am face și mai prieteni, alături de strămoșul Dionis! :) 

[gabriel cristea]

Lisia, mulțumesc de apreciere! Eram, ca să nu mint, între fabulos și puțin nebulos, tocmai bun de scris poeme dionisiace. :) 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Grig, pentru imaginativul tău sănătos! Când am scris versurile chiar mi-am adus aminte de geții care spărgeau cu topoarele vinul înghețat din butoaie și-l zdrumicau în dinți, așa cum îi descria Ovidius. M-a inspirat și ulcica de vin, de pe masă, firește! :) 

[gabriel cristea]

Domnule Corneliu Neagu, mulțumesc și apreciez comentariu dumneavoastră liric.

Vinul bun, de cele mai multe ori, creează noi orizonturi poetice. :) 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Alex! Depinde de gusturi. 

[petrut dan]

Un tablou celest întins pe un poem ale cărui versuri îl fac special, cu prietenie!

[Vasilisia Lazăr]

Câtă frumusețe! Și eu aș fi vrut să citez, dar nu pot alege. Ești fabulos, Gabi! 

[Grig Salvan]

Puternic afirmată poetic această înfrățire între neamurile noastre „barbare” din orientul european, dintre toți cei ce au trăit și au murit pe aceste meleaguri mitice, „Sunt scit, odris sau get, cum vrei să-mi spui”, toți cei înfrățiți într-un Tomis de legendă. Fiecare strofă e parcă sculptată în bronz, cu vers greu, percutant, încărcat de dârzenia celor de odinioară. Eram tentat să redau o strofă sau alta, dar asta ar fi însemnat să reiau tot poemul. L-am citit și recitit cu voce tare pentru efectul auditiv magic.

[Corneliu Neagu]

Când bei barbar din amfore spătoase,/ din pană curg metafore frumoase, /le simt reverberând în cinci catrene/ ce curg prin noi ca vântul prin troiene,/ iar la sfârșit îți spun, firesc, discret/ ești hărăzit de cer să fii poet! Desigur, mi-a plăcut foarte mult!

[bolache alexandru]

Versuri care merită respectul tuturor!