urăsc frigul

nu frigul dinaintea morții

frigul după o noapte albă cu pungi sub ochi

și plescăituri

dese

din cauza tutunului

îngălbenesc frunzele în pomi hârtia și piatra dinților

 

îmi bag capul între umeri

mai mult dintr-un obicei dobândit decât

din moștenirea genetică

las ce-i al meu în seama destinului

de unde venim sau unde ne ducem sunt impulsuri

ce-mi sperie inima

 

azi

mi-am văzut umbra într-un palton cu buzunare largi

cât să încapă sticla de votcă

mai să nu recunosc

punga cu semințe și pixul furat de pe taraba unde am schimbat

câțiva euro

 

comunitari se țin după mine

paradoxal

mirosul de alcool e mai convingător decât teama de oameni

ferestrele oarbe își plimbă limba încărcată

pe stâlpi pe mașini și tomberoanele puse intenționat

să abată atenția

 

dacă așa e în cer nu mă mir că nimeni nu s-a întors de acolo

au și ei vreun grup Bilderberg sau vreo piramidă

cu capul în jos

număr gurile de canal peste care sar să nu atrag ghinionul

 

asta nu mă împiedică să îmi țin trupul

în frâu

ziua îmi pare un bătrân care a adunat multe

din tinerețe

cânt la vioară

în felul meu sălbatic

plin de sentiment

nu am vrut să vând ziare

nici să fac ghetrele vreunui gangster

cu familie numeroasă

dumnezeul străzilor mi-a zis

indiferent cât ai suferi

în viață

să nu refuzi intervalul

chit că te adună cu fărașul sări la bătaie

 

să nu crezi în Renaștere sau Iluminism

astea sunt păcăleli de-ale evreilor fugiți din Egipt

ia seama

dragostea să nu te înșele

cu pâine și sare

mi-am făcut un ideal pe care l-am numit

tehnică de supraviețuire

 

tu încă nu erai

posibil cineva a greșit butonul eject și toată

lumea s-a schimbat

 în urma mea

auzeam producătorii de zile

plângându-se la intrarea în atmosfera terestră

 

m-am dus în fața celui ce vedea viitorul

nu voiam să-i stârnesc mintea sau pofta de sânge

m-a privit cât să treacă o muscă prin casă și-a zis

cu acel calm ce aflasem din cărți că precede inevitabilul

 

întreabă

 

Vizualizări: 194

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de petrut dan pe Mai 26, 2024 la 5:43am

Monica, și eu îți mulțumesc pentru interpretare, bună dimineața, cu drag!

Comentariu publicat de Monica Pester pe Mai 23, 2024 la 4:45pm

Sunt perfect de acord cu vorbele Lisiei. Aș mai avea câteva completări personale. 

Fiecare poet când oferă o scriitură, își sacrifică o parte din suflet, punându-l pe tejgheaua cititorilor. Altfel nu se poate . E o trăire poate uitată, dar care te macină în adânc și se cere scoasă la lumină.  Sau, un afect povestit, inovat dar care la un moment dat se imprimă atât de tare, ca și când l-ai fi trăit tu. Oricum, intensitatea celor descrise în poem mă inclină către trăirea proprie. Și poate de aceea, țipătul pare atât de intens și tragic.

Amintirile dor.

Unele dor atât de puternic încât îți vine să te iei la harță cu și cu tine, și cu Dumnezeu, cel adevărat, pentru căderea dintre îngeri...

Poemul nu e dens . Însă, povestea este concentrată, prin  tragismul clipelor trăite.

Mulțumim pentru sinceritate și deschidere, Poete ! 

Comentariu publicat de petrut dan pe Mai 23, 2024 la 11:55am

Lisia, ca de fiecare dată un comentariu amplu, argumentat și interpretat cu măiestrie și talent în fața căruia nu pot decât să mă înclin, nu este de mirare că pe Însemne s-au format atâția autori buni din moment ce au avut privilegiul unor comentarii ca ale tale! Și nu pot să mă opresc din a compara din multele spații de acest gen care oricum nu mai există pe care am activat și unde comentariile ori lipseau ori lăsau de dorit! Cred că unul mai rezistă, dar este pe un drum irevocabil descendent, accelerat și de comentarii gen ''bine'' urmat de o steluță ce și-a pierdut de foarte multă vreme și farmecul și respectul și înțelesul, făcând din acel simbol, ce voia să reprezinte evidențierea vreunei postări, un accesoriu caraghios și lipsit de orice valoare, ba parcă efectul ar fi acela de a atrage atenția asupra textelor fără nicio calitate literară! Mă bucură faptul că mă număr printre cei cărora le comentezi cu atâta generozitate și îți mulțumesc pentru interes și prezență my lady, cu drag!

Comentariu publicat de petrut dan pe Mai 23, 2024 la 11:11am

Domnule Costel Zăgan, mă onorează aprecierea dvs. Cu stimă!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Mai 23, 2024 la 2:01am

Găsesc din nou un discurs care nu e la îndemâna oricui, marca Dan Petruț Cămui – fiindcă, pentru a-ți citi și înțelege versurile, nu e nevoie doar de elanuri lirice şi de entuziasm infantil, versurile tale nu sunt mereu cantabile şi necesită o cultură solidă şi curiozitatea de a sonda dincolo de aparenţe, motiv pentru care puțini se încumetă să le răstălmăcească, preferând mai degrabă să nu scrie nimic ori să lase ceva evaziv, general-valabil. 

Acest poem e un țipăt liric care îl solicită pe cititor, chiar și pe cel simplu, la un act de trăire inconfortabilă, într-un spațiu ostil, acolo unde nu se așteaptă. Arderile și arsurile din versuri sunt mai mult decât veridice, sunt scoase în centrul propriului drapel, în încheieturile propriului crucifix. E un poem autentic, matur, o poezie trecută prin „foc și sabie”, expunerea dramatizată a traumei fiind făcută într-un registru lingvistic anume, deși grav, suficient de poetizant. Faci dovada unei remarcabile probe de subtilitate, inteligenţă şi emoţie, expiri idei majore de încărcătură meditativă, percepții probate pe propria piele, pe propria viață sau poate întâlnite în viețile altora.

Oare ce ne-am face dacă nu ar exista și poeți ca tine, Dan? Probabil că am avea, în continuare, doar o poezie bătrânicioasă, stearpă, tardo-modernistă, sufocată de discursuri naționaliste sau de un estetism cu ochii la stele al acelor autori care nu au reuşit să ia de partea poeziei lor firescul şi naturaleţea.

Felicitări din inimă!

Comentariu publicat de Costel Zăgan pe Mai 22, 2024 la 8:34am

Da, un poem care te trezește! M-am bucurat că l-am putut citi: și totuși, există Poeți!

Comentariu publicat de petrut dan pe Mai 22, 2024 la 6:15am

Dorina, îți mulțumesc, bună dimineața!

Comentariu publicat de Dorina Cracană pe Mai 21, 2024 la 9:29pm

Puternic poem! 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mai vreau a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Mai vreau a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jumătatea a utilizatorului Bircea Marian
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Licitație (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Briceagul lui Matei a utilizatorului Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Briceagul lui Matei a lui Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 7 ore în urmă
Munteanu Catalina Nicoleta a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Grig Salvan a postat o discuţie
cu 7 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Tabloul din vitrină a utilizatorului Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Tabloul din vitrină a utilizatorului Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Mortul necunoscut a utilizatorului Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zbatere... a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 8 ore în urmă
Lui Grig Salvan i-a plăcut discuţia Stelele visează a lui Ada Nemescu
cu 8 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Stelele visează a utilizatorului Ada Nemescu
cu 8 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu poezia înainte! a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog solomonarul a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
Lui Grig Salvan i-a plăcut discuţia Jumătatea a lui Bircea Marian
cu 8 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jumătatea a utilizatorului Bircea Marian
cu 8 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zbatere... a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor